Bună seara!
Sunt într-o stare deplorabilă în ceea ce privește psihicul.
Scriu acest "roman", scuzați-mă, cu durere-n piept și cu ochii în lacrimi, scriu cu regret.
"Boli psihologice":
Anxietate, început de depresie, antisocial, timid, introvert, gânduri negative, credințe limitative, retras din punct de vedre social, singurătate, stimă de sine scăzută, încredere în sine scăzută (cel mai probabil pentru că mă critic pe mine deoarece am 18 ani și am 1.75m și doar 48kg, sunt un schelet mergător), plus multe altele, mă compar cu alții (că ei arată bine, au mașină, prietenă, etc), nu mă iubesc pe mine, nu știu ce înseamnă, nu sunt mulțumit și nu-mi iubesc corpul, fața, tot, răni emoționale, etc.
Cum mă simt?
Mă simt gol, trist, nervos, frustrat (pentru că nu am nimic din ce au alții), uitat de oameni, obosit, terminat, multă durere și suferință.
Mă simt singur, chiar dacă stau cu părinții, am o soră și o nepoțică, am câțiva prieteni, dar "totul este singur, gol, negru, non color"
Toate aceste "boli" au rezultat dintr-o traumă, părinte alcoolic. Am fost criticat, judecat de mic și la școală și acasă și calculatorul care mi-a creat dependență (am un an de când nu-l mai folosesc) Nu vreau să spun toată povestea deoarece am mai pus o întrebare pe TPU legat de ea. Nu am mai primit afecțiune și sprijin emoțional din partea părinților.
La școală sunt prost, sunt la un liceu slab din oraș, la un profil pe care îl urăsc dar e prea târziu pentru transfer, sunt a 12-a, am bacul și nu voi avea timp să învăț tot. Nu am pasiuni, nu știu ce vreau de la viață (mă frustrează foarte tare că eu sunt prost și că nu știu nimic, când alții sunt super smart și părinții lor sunt mândri de ei, că îi lumea îi vede ca pe niște sfinți), oricum nu pot să fac față la altul. Viitorul meu este distrus, vag, o enigmă.
Am foarte multe regrete, de la a fi născut până la copilărie, părinți, eu, că nu am învățat, că am ajuns ultimul gunoi, că voi avea un viitor distrus.
Mi-aș dori să am și eu o prietenă, doar că nu am șanse. Sunt prea slab (piele și os), sunt emotiv și timid. Nicio fată nu stă cu unul ca mine. Nici nu am experiență, fetele vor unul cu experiență, e normal. Vor să fie legat, să se simtă în siguranță, să vorbească. să aibă experiență. Eu nu ofer nimic din toate astea, nici nu știu cum să sărut. Trebuia să știu până acum, acum e prea târziu.
Dacă am avut gânduri sinucigașe?
Da am avut, am vrut să mă sinucid de două ori, dar ceva mă oprește. E mai bine așa, cred.
Vreau să mă repar, să mă vindec, dar nu știu dacă voi reuși având în vedere că sunt în același mediu. Nu știu de unde să încep. Sunt foarte multe întrebări la care nu știu răspunsul.
De ce eu?
De ce am ajuns eu în situația asta?
Dacă mie mi-a luat 6 ani de traumă, 11 ani de calculator să ajung în situația asta, câți ani îmi va lua să mă repar. Foarte mult. De asta nici nu știu dacă are rost sau nu să încerc. Sau să apelez la suicid.
Cum să mă iubesc pe mine?
Cine sunt eu și ce valori aduc eu?
Care-i scopul meu și de ce m-am născut?
De ce nu am și eu ce au alții?
Am încercat să meditez, exerciții de respirat, să scriu în jurnal, am ieșit din zona mea de confort, ascult muzică, să mă uit la apus, dar degeaba.
Nu știu să exprim în cuvinte ce este acolo mai exact, în minte și suflet, nu pot să-l distrug. Mă ține sub papuc, legat în lanțuri și nu pot să ies.
Am învățat că în viață cel mai dureros este să ai regrete și să nu mai poți face nimic.
Așa că dragii mei, mai ales dacă sunteți copii/adolescenți, bucurați-vă de copilărie, socializați, experimentați, uitați de bani, de telefoane, haine, iubiți-vă aproapele, bucurați-vă pentru că, cel mai dureros lucru în viață este "SĂ AI REGRETE".
Mulțumesc!
O seară frumoasă!
Ordonare:
După relevanţă
1 nu te compara niciodată cu alții.
2 din regrete se învață, nu se regreta.
3 toate problemele pe care le-ai menționat sunt specifice depresiei clinice! Tu nu ai început de depresie, tu ai depresie clinica, patologie! Nu episod depresiv asa cum reiese din relatarea ta!
Nu ești prost, antisocial, și nu te-ai izolat din cauza ca ești prost sau cum te descrii tu, toate astea adunate la un loc sunt simptomele depresiei, izolarea, stima de sine, faptul ca uneori plângi fără motiv, ca te consideri inutil, prost grămadă, sunt atenție!, simptomele depresiei cu elemente anxioase recurente!
Antisocial are cu totul alta conotație, anti-societate = ești împotriva societății, un delicvent, tu nu ești asa, ești efectiv Asocial, asta e rezultatul unei depresii clinice netratate.
4. "de ce eu"? Ai fost predispus depresiei, te-ai născut cu un defect genetic. Te-ai comparat mereu cu alții, iai privit fiind perfecți, dar nu le ști povestea, trăirile, prin ce su trecut, ce eforturi au depus! Învață să nu te mai compari cu alții, sa te acepti asa cum ești, sa îți depășești condiția, sa te dezvolți personal, cultural, emoțional, sa înveți sa te aprecezi, sa nu te mai autocritici, și sa schimbi ce crezi tu ca îți cauzează aceste suferințe în loc sa te compari cu alții.
Nu te mai gândi la trecut, la ce a fost, la eșecuri, doar dacă îți înfrunți propriile temeri vei ieși din aceasta "bula" care îți creează atât chin sufletesc numit depresie. Anxietatea ta este rezultatul depresiei, nu anxietatea este cauzata de depresie. Trebuie sa tratezi depresia și anxietatea, și la cum ai precizat tu în propria întrebare îți sugerez sa vizitezi un medic psihiatru, fiindcă nu mai e o cale lunga pana la ideatii/tentative de suicid în viitorul apropiat.
Îți doresc multă multă sănătate!
Răspunde
Cauta-ti un loc unde sa faci voluntariat, sa poti face diferenta in viata cuiva si te va ajuta acest lucru foarte mult.
2. Angajeaza-te la Mc de ex. in week-enduri, de vineri dupa ore pana duminica seara. Va conta sa ai un mediu de lucru si sa ai experienta intr-un domeniu. Acolo vei cunoaste un mediu organizat de lucru si vei iesi din starea in care te afli.
Cred, personal, ca acest lucru conteaza. Sa schimbi mediul in care te afli acum. Din cer nu va veni rezolvarea, trebuie sa faci pasi mici spre a te vindeca.
Alti copii au cancer la 5 ani, ei ce sa mai zica?
Asa cum iti este data viata, incearca sa scoti ceva frumos din ea.
Daca te nasteai in Afganistan si nu aveai ban de o paine acum?
Ei ce sa mai zica?
Asta e realitatea in care te afli, nu alegi parintii din care te nasti, dar poti alege si lua decizii care sa te ajute in viitor!
Astazi e cuvantul invingatorului, daca amani pe maine sau la anul te vei regasi in aceeasi situatie, poate si mai agravata.
Succes!
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
