| Adi95 a întrebat:

Bună seara tuturor!
O sa fiu scurt și la obiect!
De aproximativ o luna am o durere în partea stânga lângă buric! O durere ce apare foarte tare la efort și în repaus, daca ridic 20 de kg în brațe imediat apare și simt durerea chiar și în testiculul stâng. Menționez ca am făcut o radiografie la părțile moi a peretelui abdominal și mi s-a spus ca nu am nimic, dar nu se vede fisura abdominala de hernie, medicul m-a și palpat sa vadă dacă exista ruptura sau ceva neobișnuit dar a fost totul ok! Uneori apare când conduc, dacă trec peste o denivelare sau ceva, este o durere ce nici nu știu cum sa o explic, mai uneori se simte ca și cum s-ar mișca ceva înăuntru, nu știu cum sa o explic. Și vreau sa spun ca totul cred ca se datorează lucrului, am ajutat niște persoane sa treacă peste un gard din piatra 5 roluri de iarba sintetică, fiecare rol evea în jur la 300 de kg, iar o doua zi dimineața m-am trezit cu durerea, m-am gândit sa nu fie o inflamație la colon sau nu știu, nu vreau sa vorbesc prostii! Doar ca medicul mi-a spus ca nu am fisuri la peretele abdominal, însă durerea este acolo și iradiază în testicul și am fost întrebat și de către medic dacă s-a umflat testiculul, nu, nu s-a umflat! Doar vreau sa știu dacă ma poate ajuta cineva cu un sfat. Mulțumesc

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
8 răspunsuri:
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Eu zic ca e simptom de hernie inghinală.
Intr-o cana de lapte fiert pui o lingurita de troscot si una de cicoare si lasi vreo zece minute. Apoi strecori si bei.O cana dimineata si una seara timp de o saptamana.
Asa se intareste inapoi muschiul un pic slabit.
Si sa fii atent la efort(mai ales smucituri)o vreme.Si sa te feresti de frig.Nu apăsa deloc, dar daca tii mana calda, ar trebui sa se calmeze durerea.

| Kevinn2000 a răspuns (pentru anonim_4396):

Salut! Ajuta ceea ce ai spus tu cu laptele fiert, o lingura de troscot și una de ciocoare si după ce au trecut 2 ani de la primul simptom? Acum nu prea mai simt durerea, doar foarte rar, si la o intensitate mai mică. Sunt curios dacă m-ar ajuta, în cazul în care cândva, fara sa vreau m-as misca foarte bursc sau ceva de genul, poate întărirea asta, ar avea un mic efect...
Tu ce crezi?

| anonim_4396 a răspuns (pentru Kevinn2000):

Esti amuzant cu sfârsitul lumii.
Pe mine m-a ajutat troscotul si cicoarea.Pentru ca intareste muschiul.Si fiind un tratament naturist mai trebuie baut din cand in cand.Chiar unuia care era programat la operatie i-a ajutat. Daca insa a apucat hernia sa coboare la vale probabil ca nu va ajuta sa urce inapoi.Dar sincer, costa câtiva lei plantele la plafar si merita sa incerci.Si după asta recomanda si altora.Binele acesta e gratis.

| Adi95 explică (pentru anonim_4396):

O sa încerc așa, poate se schimba ceva! Mulțumesc pentru sfat

| Țoglă a răspuns:

Mergi la medicul de familie.

| Kevinn2000 a răspuns:

Sunt aproape 100% sigur ca ai hernie inghinala abdominala. Am fost la 3 medici... 2 medici specializați în acest domeniu, care mi-au spus ca am hernie inghinală, iar 1 medic, cel de familie care tot asta a spus.
Ai descris bine ceea ce am simțit și eu acum 2 ani aproximativ, atunci când aveam aceleași simptome, doar ca acum, după 2 ani, rar mai simt ceva. Iar eu am 2, și în stânga și în dreapta, și eu credeam ca de la efortul fizic din sala de fitness mi-au apărut, dar medicul a spus ca le moștenesc, iar dacă nu mi-a apărut la 2 ani, înseamnă că trebuia sa îmi apara la 20, atunci apare, când moștenești aceasta boala.
Iti dau niște sfaturi pe care le-am primit și eu de la acei medici.
Atunci când tușești sa apeși ușor cu palma în acel loc ( daca ești răcit și tusesti des, încearcă sa scapi mai repede de tuse, cu cât mai repede cu atât mai lejer pentru tine )
Nu face mișcări bruște.
Primele 2 luni ( parca... sau chiar 3 nu mai știu ) nu ai voie sa mergi la sala de fitness, iar dacă faci acest sport după aceasta perioada, sa nu faci unele exerciții pentru picioare și spate, care îți încordează mușchii din acea zonă. Eu nu am mai făcut de mult timp sala, și nu știu ce exerciții exista care sa nu îți incordeze acei mușchi... dar dacă tu faci și găsești exerciții pentru picioare sau spate care sa nu îți incordeze mușchii, atunci e ok. Aaa si nici exerciții pentru abdomen sa nu faci, asta e cam clar. Eu nu risc.
Când mai simțeam acea durere ciudata, eu îmi găseam o poziție buna în care sa stau, nu conta cum, numai sa ma simt bine ( pe scaun / în pat într-o anumita poziție / în picioare, depinde cum ma simțeam eu bine ) și îmi mai puneam mana și apasam foarte ușor și mângâiam putin, și îmi cam trecea.
Acum ți-am zis, foarte rar mi se mai întâmplă sa simt aceasta durere, iar când se întâmplă, nu se mai simte atat de accentuata ca la început, e mult mai lejer.
Mie mi-a spus medicul ca am voie sa alerg, chiar îmi face bine, dar uneori când alerg, ma înțeapă în acel loc, mai ales la distante mari, da tot alerg uneori, iar când începe sa ma înțepe, nu mai alerg... mai degrabă stau undeva pe o bancă.
Mi-a mai spus ca nu am voie sa merg cu bicicleta, dar am mers destul de des, și nu am pățit nimic, nu am cum sa ma las de bicicletă... mai rău e când alerg decât când merg cu bicicleta.
Mi-a mai spus sa am grija când am contact sexual, pentru ca poți face mișcări bruște în timpul actului, și nu e recomandat, mai ales la început.
Mie mi-a spus ca pot face operație atunci, m-am gândit foarte bine și i-am spus ca accept, când o sa fac rost de bani, dar nu am făcut rost de 6.000 lei sau ceva de genul pentru ambele hernii, asa ca, cu timpul am observat ca nu se mai simte asa rau, și nu am mai făcut operația.
Deci mi-a spus ca pot face operație atunci, ori la bătrânețe. Deci dacă ai grija, poți ajunge sa faci acea operație la bătrânețe, doar ca am înțeles ca o sa fie mai complicat...
Totusi, la ce se întâmplă în 2021, sincer nu cred ca mai ajung eu la bătrânețe, sincer cred ca în câțiva ani, o sa fie sfârșitul lumii, dar asta e alt subiect.
Sper ca te-am ajutat!

| Adi95 explică (pentru Kevinn2000):

Sper sa nu fie hernie, nu ma pricep bine la asta dar medicul mi-a spus ca nu am nici o ruptură de prapur! În cel mai rău caz a spus ca pot avea micro fisuri, și asta a spus ca nu se vad la radiografie ci doar la RMN, rezonanță magnetica parca asa, dar mulțumesc pentru sfaturi

| Kevinn2000 a răspuns (pentru Adi95):

Doamne ajuta sa nu fie hernie... dar sincer eu asta cred ca e după simptomele pe care le ai. Dar e posibil sa ma înșel, nu sunt medic, poate e ceva asemănător.