Informatia e de pe Http://ro.wikipedia.org/wiki/HIV dar poti gasi informatii si pe alte siteuri : www.sfatulmedicului.ro/hiv, www.sfatulmedicului.ro/...HIV/infectia-cu-virusul-imunodeficientei-...
Virusul Imunodeficientei Umane sau HIV, este virusul care cauzeaza SIDA (sindromul imunodeficientei dobandite), afectiune ce se manifesta prin incapacitatea sistemului imunitar de a lupta cu infectiile si bolile. Modul de raspandire al virusului HIV se face prin sange, sperma, secretii genitale, lichid cefalo-rahidian sau lapte matern. De cele mai multe ori prezenta acestui virus in organism nu poate fi depistata decat cu ajutorul testelor speciale, si asta deoarece simptomatologia acestei conditii medicale se poate manifesta uneori la intervale de timp de chiar ani de zile de la momentul expunerii. Mai multe detalii aici: http://www.i-medic.ro/......usului-hiv
HIV reprezintă prescurtarea în limba engleză a Human Immunodeficiency Virus (Virusul Imunodeficienței Umane). De fapt, acest termen denumește două virusuri înrudite, din categoria retrovirusurilor, HIV-1 și HIV-2, care cauzează la om sindromul imunodeficienței dobândite (SIDA). Aparținând retrovirusurilor, nu poate fi îndepărtat complet din organism pentru că acest tip de virusuri are capacitatea de a-și înscrie codul în codul genetic al celulei gazdă. O infectare cu HIV duce după o perioadă lungă de incubare, de ani, chiar zeci de ani, la declanșarea bolii SIDA.
Riscul de infectare poate fi apreciat, din considerente etice medicale, doar prin statistici retroactive sau în baza unor studii de laborator. Se știe că riscul este direct dependent de următorii factori:
* concentrația de viruși din produsul contaminat
* contagiozitatea (virulența) virusului
* transferul de celule infectate
* starea generală a sistemului imun a celui expus
Valoarea statistică depinde și de calea de transmitere, riscul prin contact sexual repetat cu o persoană infectată fiind mai mic decât cel care îi urmează unei înțepături. Mai mare chiar este riscul de transmitere de la mama netratată la făt (cu cca. 40%) iar cel de contaminare prin transfuzii este chiar de 95%. De asemenea sunt cazuri în care o singură expunere a dus la infectare și sunt cazuri în care această infectare nu a avut loc chiar la expuneri repetate.
Statistica de mai jos a fost efectuată cu ajutorul studiilor epidemilogice și studiilor la care au participat cupluri afectate. Riscul individual poate fi însă de câteva ori mai mare.
O altă afecțiune venerică mărește riscul de contaminare de 5-10 ori, o concentrație mare de viruși de 10-30 de ori. Cei nou infectați au o concentrație mai mare de viruși în sânge pentru că corpul nu are în această perioadă anticorpi specifici care reduc concentrația virusului din sânge. Contactul sexual în timpul menstrei femeii este mai riscant pentru partener, bărbații circumciși au un risc mai scăzut.
Prevenirea este metoda cea mai eficientă de oprire a răspândirii virusului HIV. Acesta presupune folosirea prezervativelor, seringilor și acelor de seringă sterile, a sângelui transfuzat sau prelucrat de la donatori de sânge anterior testați. Nu trebuie neglijat nici riscul schimbului permanent al partenerilor sexuali, a consumului de droguri, prevenirea transmiterii aici făcându-se cel mai eficient prin renunțarea la asemenea practici sau consumului de droguri injectabile. În cazul unei expuneri accidentale se recomandă trecerea imediată la profilaxia postexpunere.
Nu există încă un vaccin HIV.
Toate cercetările pentru găsirea unui ser de vaccin au eșuat până acum din cauza ratei mari de mutație a virusului. Anticorpii dezvoltați pentru virusul SI (SIV) de care se pot îmbolnăvi maimuțele au fost eficienți în condiții de laborator, dar în natură s-a constat foarte rapid o mutație virală, vaccinul pierzându-și astfel eficiența. sper ca te-am ajutat
Http://ro.wikipedia.org/wiki/HIV :) gasesti tot ceea ce doresti despre aceasta boala
Ce este HIV. Ce este SIDA
HIV este prescurtarea virusului imunodeficientei umane (Human Immunodeficiency Virus) care provoaca SIDA (Sindromul Imunodeficientei Dobandite). Este vorba despre o afectiune a sistemului imunitar a organismului, care nu mai are puterea de a se apara impotriva infectiilor, a disfunctiilor neurologice, a diferitelor forme de cancer. Infectiile oportuniste la care sunt expuse persoanele infectate cu HIV sunt de fapt infectii cauzate de agenti microbieni care in mod obisnuit nu ar fi pus in pericol sanatatea unui individ sanatos.
Infectia cu HIV este ireversibila. Prin administrarea de medicamente se poate intarzia aparitia bolii. Odata declansata boala, se pot preveni, intarzia, controla si trata afectiunile care apar.
Termenul de SIDA apare in stadiile cele mai avansate de infectie cu virusul imunodeficientei umane. CDC, Centers for Disease Control and Prevention, a elaborat criterii de clasificare a infectiei cu HIV. Astfel, clasificarea are la baza trei categorii rezultate din tabloul clinic si prezenta moleculei CD4 de pe suprafata anumitor leucocite. Categoria A - infectia simptomatica cu HIV. Categoria B - afectiuni dependente de un deficit imun, care nu definesc SIDA, Categoria C - afectiuni care definesc SIDA, infectii oportuniste care afecteaza rar persoanele sanatoase.
Odata patruns in organism, virusul se multiplica foarte repede, determinand sinteza de anticorpi specifici.
Cum se diagnosticheaza
Testarea HIV are loc in policlinici si spitale. Metodele de laborator folosite sunt de depistare si de confirmare. Depistarea persoanelor seropozitive se face prin teste rapide sau teste ELISA. Confirmarea, prin metoda Western-Blot. Se poate recurge si la testarea virusului in sange.
Testarea HIV este confidentiala si cel mai adesea se repeta dupa un anumit interval de timp.
Transmitere
Transmiterea virusului se face prin trei cai: contact sexual, prin sange sau lichidele corpului si transplacentar. Cu alte cuvinte, contaminarea poate avea loc cand sangele sau un lichid din organismul persoanei sanatoase intra in contact cu sangele sau un lichid din organismul persoanei infectate. Asta inseamna ca virusul nu se transmite printr-o simpla atingere, prin contactul cu obiecte straine. Nu se transmite nici prin stranut sau tuse. Virusul nu supravietuieste in afara corpului.
Transmiterea virusului prin contact sexual presupune relatiile heterosexuale sau homosexuale. Transmiterea prin sange sau lichidele corpului se produce in general prin injectare in cazul transfuziilor de sange sau a folosirii in comun a seringilor, a refolosirii unui ac hipodermic nesterilizat sau a unei seringi nesterile folosita inainte de o persoana infectata. Transmiterea transplacentara presupune transmiterea virusului de la mama la fat intrauterin, inainte de nastere sau in timpul nasterii.
Prevenire
Pentru ca orice persoana poate fi infectata cu HIV, masurile de prevenire apar cu mai multa necesitate. Acestea sunt in stransa corelatie cu modalitatile de transmitere a virusului. Astfel, poti preveni infectarea cu HIV respectand cateva reguli simple:
Nu- contacte sexuale neprotejate sau cu parteneri infectati. Cea mai buna protectie o constituie monogamia. Chiar si raporturile sexuale protejate cu prezervativ prezinta riscul infectarii cu HIV. Porii care exista in latexul prezervativului au un diametru mai mare decat diametrul virusului, la care se adauga posibilele defecte de fabricatie.
Nu - folosirea in comun a lamelor de ras, a periutelor de dinti, a altor obiecte care pot fi contaminate cu virusul HIV.
Nu - folosirea in comun a acelor, seringilor (interventii medicale, acupunctura, tatuaje, piercing-uri etc).
HIV reprezintă prescurtarea în limba engleză a Human Immunodeficiency Virus (Virusul Imunodeficienței Umane). De fapt, acest termen denumește două virusuri înrudite, din categoria retrovirusurilor, HIV-1 și HIV-2, care cauzează la om sindromul imunodeficienței dobândite (SIDA). Aparținând retrovirusurilor, nu poate fi îndepărtat complet din organism pentru că acest tip de virusuri are capacitatea de a-și înscrie codul în codul genetic al celulei gazdă. O infectare cu HIV duce după o perioadă lungă de incubare, de ani, chiar zeci de ani, la declanșarea bolii SIDA.
Virușii HIV se împart în grupa HIV-1 cu cele trei subtipuri M,N și O. Virușii din subtipul M, cu răspâdirea cea mai largă în lume, se împarte la rândul lui în subtipurile A și B.Subtipul B este cel mai răspândit în Europa de vest, și este prezent aproape permanent în America de Nord. Grupa HIV-2 se împarte la rândul său în subtipuri. Cele mai frecvente sunt subtipurile A și B.Această subgrupă este prezentă preponderent în Africa de vest. Se răspndește însă și în Europa pentru că 15% din persoanele nou infectate în Portugalia în 2005 au fost infectate cu acest virus HI-2. În ultimii ani se constată însă și răspândirea celorlator subtipuri. Franța și Benelux înregistrează 30-50% din cazurile noi diagnosticate cu alte tipuri decât HIV-1-M subtip B. HIV-1 și HIV-2 se aseamănă dpdv a evoluției și simptomelor clinice a infecției. Evoluția HIV-2 se pare că este mai lentă decât HIV-1. Ambele virsuri au aceeași prezentare sub microscopul electronic, dar se deosebesc prin greutatea moleculară a proteinelor și ordinea genelor.
Virusul HIV (HIV) se transmite prin sânge, spermă, secreții genitale, lichid cefalo-rahidian (LCR) și lapte matern. Porțile de intrare cele mai frecvente sunt rănile proaspete, sângerânde din mucoasă (oculară, bucală, vaginală, anală) sau rănile nevindecate sau insuficient protejate de pe oricare parte a pielii corpului. Căile de transmitere cele mai frecvente sunt cele vaginale sau anale datorate nefolosirii prezervativelor și practica sexuală orală. La toxicomani folosirea în comun a acelor de seringă poate fi, de asemenea, un mod de transmitere prin consumul de droguri pe cale intravenoasă. Grupul homosexualilor este considerat ca fiind un grup de risc, din cauza contactului sexual anal. Gradul de risc depinde direct de concentrația de viruși din secreția vaginală, spermă sau sânge.
Transfuziile de sânge și produsele preparate din sânge pot, de asemenea, prezenta un risc de infectare cu HIV. Controalele de rutină a donatorilor reduc considerabil riscul de contaminare dar nu îl pot elimina complet datorită intervalului de aproximativ 25 de zile în care virusul nu poate fi încă detectat paraclinic o posibilă infectare a donatorului.
Riscul de transmitere HIV de la mamă la făt intrauterin sau la naștere în timpul travaliului este considerat ca fiind de 10-30%. În cazul mamelor infectate se poate reduce acest risc la 2% prin administrare de medicamente antiretrovirale, naștere prin operație cezariană și evitarea alăptării.
O modalitate de transmitere, din păcate des întâlnită prin anii 80 din secolul trecut, este cea parenterală, prin folosirea de seringi contaminate în cazul toxicomanilor dependenți de droguri injectabile. Eliminarea folosirii în comun a seringilor a redus considerabil acest risc în țările în care toxicomania este o problemă des întâlnită. Un grup de risc reprezintă și personalul sanitar care poate veni în contact cu secrețiile și sângele pacientului infectat, riscul direct reprezentând înțepături, tăieturi sau contactul direct pe pielea lezată, neprotejată corespunzător.
Cercetările ultimilor ani au arătat că se poate exclude transmiterea prin secreția oculară (lacrimi), bucală și prin transpirație, deoarece concentrația de HIV nu este destul de mare pentru a cauza infectarea, la fel ca transmiterea pe calea aerului prin aerul expirat, o cale des întâlnită la alte afecțiuni virale (v. Lista bolilor infecțioase mai frecvente).
Infectarea printr-un contact accidental cu HIV poate fi prevenit cu succes prin profilaxia postexpunere care durează 28 de zile și se poate începe 2 ore după contact. Prima doză medicamentoasă trebuie administrată în primele 24 de ore în cazul înțepăturilor sau 72 de ore în cazul contactului cu mucoase genitale.
Riscul de infectare poate fi apreciat, din considerente etice medicale, doar prin statistici retroactive sau în baza unor studii de laborator. Se știe că riscul este direct dependent de următorii factori:
concentrația de viruși din produsul contaminat
contagiozitatea (virulența) virusului
transferul de celule infectate
starea generală a sistemului imun a celui expus
Valoarea statistică depinde și de calea de transmitere, riscul prin contact sexual repetat cu o persoană infectată fiind mai mic decât cel care îi urmează unei înțepături. Mai mare chiar este riscul de transmitere de la mama netratată la făt (cu cca. 40%) iar cel de contaminare prin transfuzii este chiar de 95%. De asemenea sunt cazuri în care o singură expunere a dus la infectare și sunt cazuri în care această infectare nu a avut loc chiar la expuneri repetate.
Statistica de mai jos a fost efectuată cu ajutorul studiilor epidemilogice și studiilor la care au participat cupluri afectate. Riscul individual poate fi însă de câteva ori mai mare.
O altă afecțiune venerică mărește riscul de contaminare de 5-10 ori, o concentrație mare de viruși de 10-30 de ori. Cei nou infectați au o concentrație mai mare de viruși în sânge pentru că corpul nu are în această perioadă anticorpi specifici care reduc concentrația virusului din sânge. Contactul sexual în timpul menstrei femeii este mai riscant pentru partener, bărbații circumciși au un risc mai scăzut.
Se poate aprecia astfel că riscul unei contaminări nu depinde de numărul de expuneri. Printr-o medicație adecvată se scade probabil numărul de viruși din sânge și secreții.
Statistica de mai jos se bazează pe studii clinice efectuate în fazele subclinice, de latență a persoanelor infectate, circa 3 luni după infectare și înaintea izbucniri boli.
Contactul sexual neprotejat cu un partener seropozitiv, comportă un risc de 0,05-0,15 % la femei și 0,03-5,6% (un studiu) la bărbați.
Infectarea prin practici sexuale orale: la bărbat (fellatio - penisul este luat în gură) riscul este mai mic dar nu poate fi exclus; la femei (cunnilingus - lingerea vulvei) și prin anilingus (stimularea anusului prin lingere, practică întâlnită în pornografie și la coprofili- o variantă a fetișismului) este considerat ca fiind extrem de redus.
În timpul contactului sexual anal se produc deseori mici ragade (zgârieturi) pe mucoasa anală. Pentru această practică riscul este de 0,82% la partenerul pasiv și 0,3% la parteneul activ (studiu efectuat la parteneri homosexuali).
Alte practici sexuale, fără contact direct cu secreții sau sânge infectat au un risc extrem de scăzut de infectare.
Infecția prin înțepăturile de ac depinde de situație. Riscul general este de 0,3% și crește în leziuni adânci (de 16 ori), urme vizibile de sânge pe ac sau acul a fost anterior într-o arteră sau venă (de 5 ori), concentrația crescută de viruși în sânge (de 6 ori). Riscul în cazul canulelor este mai ridicat decât la ace compacte (ac de seringă-canulă , ac de cusut-compact).
Riscul de contaminare prin folosirea în comun a acelor de seringă (practică întâlnită la toxicomani dependenți de heroină) scade o dată cu trecerea timpului dintre utilizările aceleiași seringi, ac de seringă, dar viruși din interiorul canulei pot rămâne mult timp virulenți, uneori chiar zile întregi. Fierberea acelor poate distruge virușii dacă se respectă timpul de sterilizare însă nu se poate efectua la acele uzuale din cauza amboului (capătului care se atașează seringii) care este din plastic. O dezinfecție prin alcool sau substanțe dezinfectante nu este suficientă, pentru că nu se poate pleca de la presupunerea că substanța dezinfectantă a ajuns și în lumenul (canula) acului.
În unele cazuri există posibilitatea profilaxiei postexpunere. Aceasta cuprinde măsuri generale: spălarea penisului după contact, stoarcerea locului înțepat și spălarea cu dezinfectante și măsuri specifice de administrare de medicamente antiretrovirale. În cazul existenței unei suspiciuni trebuie consultat imediat medicul pentru a evaluat riscul de contaminare și pentru a începe profilaxia antiretrovirală. Această profilaxie constă în principal din medicația antiretrovirală administrată pacientului HIV-pozitiv