As vrea sa îmi fac niste analize, sa vad daca este genetic. Ce să fie genetic? Acelea erau organe feminine. Iar cancerul nu se moștenește genetic. Nu există gena cancerului care să poată fi depistată la testare.
mă gândesc la faptul că, pe la vreo 30 de ai, o sa am și eu probleme. Nu te gândești, ci faci prognoze pesimiste.
Sincer, chiar îmi e teama. In plus, in jurul vârstei de 30-40 de ani, toate femeile în familia mea au avut probleme. Nu știu dacă au contactat toate HPV cu transmitere sexuala, ținând cont de faptul că toate au parteneri de viață de ani de zile, și nu au avut relații extraconjugale, sau doar eu o coincidență nefericită.
Nu vad utilitatea testelor genetice, ti-ar confirma niste sanse si cam atat, nu ti-ar da nici garantii si nici nu ti-ar oferi certitudini ca in cazul unor controale si analize concrete. Deci de doua ori pe an mergi la medicul de familie, intreaba ce analize si unde sa le faci si ce poti face mai departe, eventual obtii si trimitere pentru analize decontate de stat.
Mulțumesc!
Mereu merg la medic pentru analize, și, până acum, sunt bine. Doar că medicul meu de familie nu da trimiteri pentru analize, pentru că spune că ne trimite la medicul specialist, și medicul specialist îmi dă recomandări de analize sau trimiteri, din cauză că medicul de familie, o doamna, ori nu e pregătită, ori nu vrea sa se complice.
Nu cred ca are rost sa-ti faci griji.Cineva spunea ca asta e secolul in care omenirea va fi lovita cel mai mult de cancer, divort si boli psihice.Si am niste prieteni care au avut o fetita cu cancer la 8 luni.Au facut teste genetice la Londra si au iesit negative, deci nu de la ei avea fetita boala.Si nici o ruda de-a lor nu are cancer.
Asa ca bucura-te ca ai ajuns la varsta asta si fii recunoscatoare lui Dumnezeu pentru fiecare zi, fiecare clipă.
Daca te ingrijorezi mai mult scade imunitatea din cauza stresului.
Indiferent la ce ginecolog ajungi, trebuie să îți comande teste complete, având istoria asta. Componenta ereditara este clar cea mai importantă, dar cancerul poate apărea și din alte cauze, cum ar fi mediul de lucru. Și eu am avut o mătușă care a murit, fiindcă a fost afectată de radiațiile de la Cernobîl. Am citit că efectele radiațiilor de atunci pot fi latente, și e posibil ca bunica ta să fi fost afectată din aceeași cauză. Nu zic că asta e cauza, poate e complet greșit, dar vreau să subliniez că nu doar factorul ereditar conduce la apariția cancerului, pot fi diverse alte cauze. Oricum, pentru binele tău, ar trebuie să mergi la control des, la 6 luni-un an. Dietă sănătoasă, fără carne roșie, fără semipreparate, zahăr puțin, mă rog, doctorul îți va spune toate astea.
Baftă!
Mulțumesc pentru explicații!
Da, știu că nu numai factorul ereditar ne dictează eventuale boli, doar că, fiind atât de multe cazuri în familie, pur și simplu am inceput să mă stresez.
Sti cat de mult ne afecteaza stresul si panica nici nu-ti dai seama!
De unde sti tu ca in adn-ul tau nu ai mostenit o gena puternica care poate face fata orcarei probleme?
Nu toate problemele se mostenesc bine ca nu din fericire nu toate genele se mostenesc fiecare om pe lume e unic vorbind de sistemul imunitar.
Nu faci decat sa-ti faci rau gindind ca o sa intampini aceleasi probleme.Total gresit!
Gandul negativ aduce boala stres stomac si restul vin de la sine etc...
Da, sincer, eu mă stresez din orice, și când am văzut că au fost atâtea probleme de sănătate, m-am speriat, sincer. Nu numai cancer, ci și probleme cu inima, și probleme dentare, pe care le-am moștenit și eu. Deși igiena dentara era buna, toți și-au pierdut din dinți, începând cu 20 și ceva de ani. Varul meu are deja, la 27 de ani, 3 implanturi de morali și un incisiv central superior. Sincer, și eu am avut aceste probleme toată copilăria mea, acum nu mai am, doar că mă gândesc. Toți au mers la dentist, doar că mi se pare prea ciudat sa aibă chiar toți probleme. Și avem toți miopie sau probleme cu ochii, de la glaucom până la nervi optici morți.