Poţi să ceri anestezie generală, însă la cât de absurd sună, ţinând cont de riscurile, costurile şi complicaţiile pe care le implică, mai mult ca sigur vei fi refuzat.
Mai bine ia un calmant, două înainte, ca să fii mai relaxat. Iar anestezia locală este mai mult decât suficientă. Dacă cumva nu va fi, cere să se mai insiste cu ea pe unde e nevoie!
La tine e mai mult problema psihologică, nu e vorba de durere, deci roagă medicul de familie să-ţi prescrie un calmant (explică-i pentru ce), care să-ţi relaxeze nervii, să-ţi potolească fricile subconştiente (probabil instalate în copilărie), să diminueze din agitaţie şi poţi să mergi la dentist liniştit. Nu e cazul să te panichezi.
Iar cabinetele stomatologice, apropo, există dintre cele mai diverse.
Ultimul la care am fost a avut mobilă roşie cu alb, flori, tablouri viu colorate pe pereţi, o doctoriţă amabilă şi frumoasă şi în încăpere nu mirosea deloc a spital, deci depinde cum nimereşti. Caută şi tu unul pe placul tău!
Per ansamblu, mersul la stomatolog poate fi o experienţă destul de plăcută, având în vedere mai ales satisfacţia de la sfârşit.
Totul ţine de percepţie.
Hai, curaj! : )
Offff,cand am fost ultima data la dentista mea.Reformulez,fosta dentista(mi-a facut o faza de neam prost si de atunci numai ma duc la ea, sa revenim)Era o pustoaica la 15 ani, care statea ca pe ace, frica mare, pur si simplu era speriata, era bulversata de cum are sa fie.Eu cu inca un barbat asteptam randu nostru, a bagat-o pe ea inainte.Pana sa intre eu cu barbatu ala discutam, mai radeam pe sub mustati de copila una alta, cand am vazut ca ei chiar ii e frica.Am incercat sa o calmam, ca nu e asa greu, ca nu dureaza mult si ca trece repede.Cand a intrat la dentista, cand a scos-o afara putin la aer(nu se simtea prea bine, a lesinat.)Daca iti e frica rau, iti sugerez sa te duci cu unul din parinti sa discute cu medicu dentist.Find om in toata firea, il va privi altfel Sper sa treci cu bine peste asta.
Da.Probabil n-o sa fii nici primul nici ultimul care o sa le ceara asta, dar eu cred ca o anestezie locala e de ajuns.Adica deja o sa-ti amorteasca un sfert de fata, mi se pare suficient.Si eu am ceva probleme cu dentistii, dar dupa prima sedinta imi mai revin.
Revenind la intrebare, ar fi mai ok sa incerci intai locala. Daca n-o sa faci fata si o sa ai un atac de panica sau ceva, e clar ca nu mai raman decat 2 solutii: ramai cu dintii cariati sau iti face anestezie generala.