Buna TPU...
Cred ca este timpul sa ma descarc aici, sa spun tot... Poate multi dintre voi o sa radeti, dar mna, astia sunt oamenii!
Am 15 ani...Si sufer de Tulburari de personalitate, stiu asta 100%!
De aproximativ o luna ma confrunt cu ea..Si cred ca daca nu as fi fost puternic in sufletul meu, as fi innebunit!
Anul acesta am E.N asa ca am lasat prietenii de-o parte, iesirile pe afara, prin oras, etc. Eu am fost un tip foarte sociabil, care iesea cu prietenii, faceam sport si cand incepeam sa stau in casa mai mult de cateva zile, aparea un episod scurt de tulburare, pentru ca ma gandeam la "el").
Si in luna asta, am stat extrem de mult in casa, stresat, 24 din 24 in fata unui PC, pentru a ma documenta si a face teste pentru E.N, nu am mai facut nici un sport, am uitat sa ma alimentez cum trebuie...Pentru ca m-am gandit numai la asta, mi-a venit pur si simplu in gand tulburarea asta!
Acum problema este ca nu mai pot sa ies afara sa fac ceva, pentru ca nu pot! Am in gand tulburarea asta! Simt ca as trai intr-un vis, intr-un film si nu am un contact clar cu realitatea!
Nu pot sa-mi inving gandurile, iar daca ma gandesc la ceva pozitiv, care ma face pe mine fericit, parca imi revin, scurta durata!
Gandurile ma omoara! Parca am o parte negativa in mine, cu care ma lupt cu ea si ea castiga. 
Nu pot sa descriu tot ce am pe suflet..nu reusesc.
Singurul lucru care ma face "sa traiesc" acum, in momentul de fata, este pc-ul, stau si ma joc jocul meu preferat, ma izolez in lumea lui si uit tot...Si somnul...
Nu vreau sa ma duc la un pshiholog..pentru ca daca ar afla mama mea ca sufar de asa ceva, ar muri.Ea nu are voie sa se supere, s-a operat de o chestie si nu are voie.
Vreau sa fiu eroul meu si sa scap de gandurile acestea, de parca as trai intr-un vis.
Astept ca Dumnezeu sa trimita o persoana dintre voi sa ma ajute si poate sa vorbim in privat.
Vreau sa fiu om, din nou!
Help!
Și mie mi-au dat lacrimile la răspunsul tău. Asta înseamnă că simțim același lucru. Suntem amândoi copii, și eu sunt o copilă dar cum ai spus și tu, de mic treci prin multe și abia când cresti realizezi. Și aici nu e vorba de vârsta aia din buletin/certificat, ci de vârsta sentimentala. Nu îți imaginezi ce bine mă simt că am putut sa ajut dar totodată să îmi exprim și eu sentimentele prin răspuns. Tot ce am scris despre tine, e și despre mine, de asta te înțeleg 
daca vrei, mai vorbim, te simt adânc în suflet. Am găsit și eu pe cineva să inteleaga ceea ce simt și tu la fel. Dumnezeu trimite astfel de oameni, daca vrei sa te exprimi vreodată poți să îmi trimiți mesaj... eu nu judec, dau sfaturi, mă regăsesc, criticile nu mă privesc. Trebuie neapărat să găsești un remediu să-ți expui sentimentele, eu deseori compun versuri. Fără limite, fara gânduri, cu sufletul! Sper sa reușești să treci peste, e mult mai complicat decât pare, dar odată ce le porți înseamnă că îți rezervă ele ceva... Clădesc ele un caracter cat mai puternic, așa se întâmplă oamenilor.Nu știu dacă asculți rap, dar e un vers de la Nimeni Altu "pentru oameni buni, ce au trecut numai prin rele". Te aștept în privat daca mai ai nevoie de ajutor, suntem în aceeași situație, nu știu dacă te înțeleg in totalitate pentru că nici pe mine nu mă înțeleg de multe ori. Dar asta e, capul sus, ce putem sa facem daca stam la dos? Nimic. Mai avem multe de învățat, multe de trăit cu oameni sufletiști
Răspunde
Îți înțeleg sentimentele, e greu să trăiești cu atâtea pe cap. Cel mai probabil ți-ai încărcat creierul nu tocmai pozitiv cu e.n, datorita faptului că ți-ai dedicat tot timpul pentru învățat și ai abandonat vechile tale obiceiuri, ieșiri și asta te afectează. Ele te fac pe tine, tu le faci pe ele, activitățile in care te regăsești, prietenii cu care stai, tot influențează. Acum te-ai închis în tine, vezi să nu fie de la altceva, încearcă să îți dai seama daca nu ai și alte probleme care te baga la margini și te deteriorează treptat. Pot fi să știi și să nu fii conștient, să te acapareze într-un mod dubios și să ajungi la momentul in care consideri că nimeni nu te intelege. Din cate deduc eu din întrebare, ești la momentul ăla, de asta postezi asta aici și nu te duci la un tovarăș sa ii ceri un sfat, toți parca nu au timp sa asculte, d-apai să mai dea și un sfat. Ești prins în capcană asta a vieții, trebuie să te descarci undeva că ajungi in punctul in care vei fi pierdut complet. Nu te speria, încearcă doar sa îți păstrezi credinta căci Dumnezeu dă sens tuturor lucrurilor și iubire fiecarei persoane, că noi alegem ura e alta parte a traiului. Acum realizezi că nu ești în cea mai facila situație, încearcă să vezi cum te manifești când ajungi la linia finalului. Daca incepi sa plângi, să ții în tine de ochii lumii, de ochii părinților în special că dacă ar afla prin ce treci tu ar fi afectați și asta ți-ar influență starea negativ și tie. Nu vrei sa te duci la psiholog pentru faptul că ai in cap că i-ar spune mamei tale tot și pur și simplu nu ai vrea ca mama ta sa vadă prin ce trece copilul ei. Poate că ar înțelege, poate că nu, iar tu trăiești în lumea ta închisă, in visele tale că reușești să le mai ai și pe alea. Încearcă să faci din timp o balanta. Dedica-ti timpul multor activități pozitive, nu înseamnă că nu trebuie să înveți, ci sa egalezi astfel încât sufletește sa fii împlinit. Chiar și nevoie de o persoana la care sa te descarci, dar vezi și tu cum sunt toți. Și eu am primit sfatul să mă duc la un duhovnic cu har, însă mă gândesc că trebuie să am o sinceritate in mine, să arunc cu sentimente reale, dar nu cred că sunt pregătită pentru asta, poate simți la fel. Dar Dumnezeu ne ajuta sa trecem peste toate, de obicei transmite persoane cu harul asta înzestrat să te înțeleagă, ori alte modalități prin care sa ai sufletul curat. Știi cum e, îți dă atât cât poți să duci, înseamnă că ești un om puternic și nu trebuie sa cedezi. Viața într-adevăr e grea, dar uite, dacă n-ai sti de momente dificile nu ai ști nici de facilitate. Acum ai in suflet că toate se întâmplă cu un scop, dar nu-l găsești, ce sa faci când ești marginalizat de tine însuți? Caută lucruri în care îți găsești fericirea, in care te regăsești dar sa nu te apuci de vicii, ele te coboară, nu te ridica. Nu te lasă manipulat de oricine, ai grija in ce anturaje te învârti că e dur traiul și oamenii la fel. Sunt simple sfaturi, mi le dau deseori și mie când ajung la starea asta. dacă ai nevoie de altele, sunt aici, incerc sa te ajut cat pot, nu am studii psihologice dar odată ce treci prin unele chestii incepi sa vezi viața altfel. Poate o sa ajungi și tu sa dai sfaturi celor ce vor fi in viitor în starea în care ești acum, in prezent. Macar rămâi cu gândul că te-a înțeles cineva, trage tare, omule, găsește remedii cum ar fi muzica, ea nu te trădează. Nu-ti pune încrederea toată într-un om că o să fii dezamăgit. Capul sus, chiar daca privirea e in pământ!
Răspunde
Draga om...M-ai facut sa plang!
De cand am fost mic, mi-am incarcat ganduri care duc la tulburarea asta...Am fost mic, nu mi-am dat seama, nu am stiu ce sunt gandurile acelea, si am trecut usor peste ele fara sa ma mai gandesc la ele, si sa fac acivitati care imi plac..Acum..treptat, treptat gandurile acelea au evouat, ganduri despre, moarte, viata, si ca m-am obisnuit sa traiesc intr-un vis, pentru ca... 
IN VIS aveam lumea mea, in care lumea era perfecta, asa cum imi doream eu, faceam ce voiam eu! Stateam, si inca stau foarte mult inchis in visul acesta in care lumea este cum vreau eu!
Si cand ma trezesc in realitate, ma simt intr-un vis incomplet, doar ca traiesc! Si asta ma face sa nu mai am contact cu raelitatea
Chestia asta, tu m-ai ajutat sa o descopar!
Sunt o fiinta, care gandeste orice...
Eu in interiorul meu, il am pe Dumnezeu, care il simt ca vrea sa ma faca sa ma trezesc la realitate, dar nu poate Totul depinde de mine.
M-am saturat, sa ma trezesc in fiecare dimineata, si primul lucru la care ma gandesc sunt
gandurile acestea! Si ca nu o sa am o zi normala pentru ca am gandurile acestea...
De ce ma gandesc? nu stiu...
Am zile in care nu ma gandesc la aceste lucruri...si traiesc normal.
Adevarat! cand fac activitatile care imi plac, UIT DE TOT, si devin iar om!
Dar vreau sa OMOR gandurile acestea!
Scuze pentru greseli gramaticale dar nu pot sa spun tot ce simt! nu ma simt in stare! Eu am foarte multe pe suflet!
Răspunde
Da, chiar simt ca am nevoie de o persoana ca tine!
Esti singura persoana care stie prin ce trec...Toti ma cred ca eu in exterior sunt un tip glumet, sociabil, calm.dar in interior nimeni nu stie ce sunt si ce am..doar tu.
Vreau sa mai pastram legatura! Dar observ ca nu pot sa-ti las un mesaj in privat pe TPU..nu ma lasa
Incerc și eu să îți dau mesaj...și pe mine multi mă cred o "haha", amuzanta intr-o oarecare măsură și nici mama nu știe prin ce trec. Poate formulez eu greșit în fața ei, ii spun că oriunde mă duc nu mă simt bine din cauza oamenilor și crede că sunt nemiltumita... Eu o înțeleg că muncește din greu, poate mă înțelege în felul ei dar nu pricep eu. Cine știe?
"Statusul de membru junior nu permite trimiterea de mesaje acestui utilizator"
Sunt incepator pe TPU...Si chiar nu stiu de ce nu merge sa-ti dau si eu mesaj...Am primit mesajul tau, dar nu pot sa-ti raspund :\
Cred că e de la contul meu, tu îl ai de mai mult, eu l-am făcut abia ieri că am văzut întrebări asemănătoare și am spus că poate pot sa ajut. Incearca zilele astea, poate se mai învechește contul asta al meu și merge... chiar vreau sa vorbim. Te apreciez mult și amândoi avem nevoie de ajutor, dar de unde să îl căpătăm?
Nimeni nu stie, cat de greu e sa stai cu gandurile acestea!
Degeaba vorbim cu oameni, daca unii o sa rada, si o sa ne considere niste ciudati...Sau cu oameni care stiu sa asculte, si sa dea sfaturi, care cred ei ca sunt bune...dar degeaba, sfaturile acelea sunt nimic, ei nu au trecut prin asta!
Dumnezeu ne testeaza, pe noi, sa vada cat de puternici suntem in interiorul nostru, in suflet, sa vada daca renuntam sau nu...
Nu mai suport sa stau in visul asta, si sa fiu ca un spirit care doar se uita in lume, vreau sa ma trezesc la realitate! dar nu stiu ce sa fac.
Simt ca totul depinde de mine, sa ma gandesc doar la lucruri pozitive, care ma fac fericit, dar nu reusesc, am in cap un milion de ganduri care duc la tulburarea asta pe care nu pot sa le elimin!
Simt la fel și gândesc la fel... Și eu sunt de părere că n-or să înțeleagă ei dacă nu au trecut și îi mai auzi cu vorbe rupte din cărți cu povești și filme "zâmbește" "totul o sa fie bine". "Totul o sa fie bine" poate spune cineva care a trecut și știe despre ce e vorba, sau e empatic, dar de unde oare pornește empatia asta? Poate vreun bogătan care a avut totul la picioare să îl inteleaga pe ăla care împarte cu alți 2 un sandwich? O bucată de pâine, cu salam și brânză topită? Poate unul care de mic copil a avut și afecțiune și iubire și familia care i-a oferit tot ce e mai bun să înțeleagă ce e ăla rău? Ei au învățat să critice, nu fac referire la toți, poate sunt și altfel dar eu numai de ăștia am întâlnit. De obicei nu vorbesc din auzite deci daca asta am trăit eu pe pielea mea sa am alte impresii despre oameni? E ca atunci când treci printr-o pasa grea cu o persoană la care ai ținut, te-a dezamăgit și ajungi sa crezi ca toți sunt așa, greu mai dobândești încrederea. Nu poți să te gândești cu mintea la lucruri pozitive când tu ești negativ înăuntru. Poate doar așa sa te minți pe tine că o faci. Daca îi povestești unui copil ca mine asta poate ar spune "uite asta e depresiv, cerșește afecțiune " sau orice in genul asta, ei au in cap că "depresia e o modă". Dar tu ai nevoie de afecțiune, de înțelegere în primul rând. Greu o găsești, vezi și tu că n-ai cui cere și de asta multi dintre noi ajungem la punctul ăla in care ne apucam de multe alte lucruri greșite, vicii daca le pot numi asa. In ele găsești "fericirea", dar daca stai și te gândești o simți numai în creier. Nu ești împlinit sufletește. Mai era un vers de rap de la El Nino "mă simțeam bine, dar nu mă simțeam iubit". Și acum zi-mi cum sa nu bagi de seamă ce spune lumea când toți cred la fel. Zi-mi pe câți ai fi dispus să ii ajuți, zi-mi câți te-ar ajuta fara sa te critice. Zi-mi câți ți-ar da niste amarate de sfaturi, cum sa nu te simți așa când ești cu capul in nori și picioarele pe pământ? Adică, ești realist, nu ești Iuda, asta te diferențiază dar totodată te aseamănă de ei pentru că fiecare suntem diferiți și asta ne aseamănă. Probabil că vei cunoaste persoane care te vor scoate din starea asta, că degeaba ești prin Bora Bora, Honolulu cu oameni care te prost dispun. Bineînțeles, pentru că știu doar sa profite și nu înțeleg nici un sentiment, poate pentru că ei nu le au. Vezi să nu te apuci de lucuri rele, din câte știu eu greu scapi de ele. Îți trebuie un remediu spiritual, nu un loc. Că din loc poți pleca, dar ce ai pe suflet porți cu tine. Îți dau un exemplu. Stai într-un apartament îngust, ai vise mari dar te muti. Visele poate rămân, pe când locul nu rămâne decât în amintiri. Gândim la fel deci o să înțelegi ce vreau sa spun. Ar fi multe de spus, acum am scris tot ce mi-a trecut, trebuie să vorbim cumva sa ținem legătura că nu degeaba a fost sa fac contul asta și să dau de intrebarea ta. Cred că după ce scrii aici, te descarci și apare un sentiment de bine. Asta înseamnă că ai prea multe și nu știi cum să le pui și unde. Daca asta te calmează poți să le scrii undeva, sau să stai la o vorbă cu tine, chiar daca uite că o faci des. Gândurile alea sunt părți din tine, nu cele mai bune. Odată ce suntem în aceeași situație îți spun ce mi-aș spune și mie : "asta e viața, sus, daca stai așa nu rezolvi mare lucru, daca scoți capul din viziune poate reușești totuși să faci ceva. poate așa e să fie, sunt oameni care trec prin mai multe grele și rezista. Pentru ei am tot respectul, asta înseamnă putere, asta înseamnă curaj". Poate daca lăsai întrebarea asta peste 2-4 ani găseam un răspuns, că sigur o sa mai trecem amândoi prin multe în următorii ani. Dar cine știe, gândește-te cum ar fi să îți găsești sufletul tau, care e in tine, să reușești să realizezi cele propuse, și să dai întâmplător de ce scriai. Și să spui "ce a trecut timpul" să scapi așa o lacrimă sa ai in minte "uite ce singur mă mai simțeam, acum au apărut multe dar parca clipele astea m-au făcut să trec cu drag prin toate". Acum probabil ești și stresat într-o oarecare măsură cu e.n, dar vezi asta nu fie un pretext. Adică să nu îți spui că esti supărat pe interior că ai griji cu e.n, când tu ai altele pe suflet. Încearcă să te cunosti pe tine, ai 2 fete și nu în modul rau. In tine ești singur, chiar dacă ești cu prietenii tai. Înțeleg, omule, o înțeleg, omule. Să vedem ce o sa mai fie, măcar stai cu gândul că sunt mulți care te înțeleg. Ascultă muzica, rap in special, să vezi că te regăsești și e un sentiment puternic. Sau poate asculți, tu știi mai bine. Dar atâta timp cât te simt, înseamnă că tot ce scrii e adevărat, n-am nicio indoiala. Doar atât tine minte, nu te refugia în anturaje proaste, să nu faci unele greșeli pe care poate urmează să le fac eu, că te pierzi pe tine!
Nu pot spune tot ce am pe suflet doar in fata unei tastaturi, e imposibil!
Cand vorbesc cu tine, parca chiar imi revin la realitate, imi spun in gand: wow, in sfarsit o persoana care chiar ma intelege.
Cu tine pot fii ca o carte deschisa, cu o foarte mare, INCREDERE!
E greu..chiar e greu sa ma gandesc la clipele de acum 2 luni, cand nu aveam absolut nici-o treaba, cand faceam tot ce imi place, cand ma simteam fericit ca traiesc!
M-am tot gandit, si inca ma gandesc!
Eu acum 3 ani, la fel, aveam tulburai dinacestea de personalitate, poate chiar mai grave, nu mai tin minte. ma gandeam la tot felul de lucruri, nu prea aveam prieteni, statateam toata ziua la un PC si ieseam rareori afara(ca acum.), si apoi..parca, ceva s-a schimbat!
Am inceput sa fiu, normal, sa traiesc! sa am grija de sufletul meu, sa fac sport, sa ies afara cu prietenii, sa folosesc alt-cumva internetul, nu doar sa stau toata ziua sa ma joc, adica, ATUNCI FACEAM CE-MI PLACE!
Dar acum, parintii mei au pus foarte, foarte mult stres pe mine ca daca nu o sa iau nota mare voi ajunge un..NIMENI, sigur, asta nu m-a deranjat deloc, adica nu mi-a pasat de mine ca o sa ajung un nimeni.
Mi-a pasat, DE EI. Isi doresc ca copilul lor sa nu fie intr-un liceu unde toti fumeaza, se drogheaza, etc..si eu sa ajung la fel, ei imi vor de fapt binele
Iar mie imi pasa! sa-i fac mandri, sa nu fie tristi, ca nu le-am ascultat cuvantul!
M-am pierdut pe mine, eu sunt foarte stresat.dar nu-mi dau seama
Eu am doua fete: una care se preface ca-i pasa, si face doar ce-i place in mod negativ, singur fara nimeni, cu gandurile acelea care duc la tulburare.iar alta care pot sa o imbrac in orice moment cu greu..aceea ca fac ce-mi place, ce vrea sufletul meu! ma simt bine cu prietenii, cu familia, cu animalele mele, cu toti cei dragi. aceea ca chiar daca imi vin in gand tulburarile astea imi zic in gand: "Da-le dracu, eu sunt aici sa traiesc, ma simt bine, nu las ca nise ganduri sa ma demoralizeze"..si uit complet de ele. forma asta am uitat complet cum sa o imbrac, COMPLET! am uitat ce trebuie sa fac in sufletul meu ca sa am iar forma asta, a mea, care ma face sa ma simt bine!
Ma tot gandesc! si m-am mai documentat. oare asta sa fie o boala care chiar trebuie tratata de un medic? sa fie epilepsie? cand ma gandesc ca asta ar fi o boala, ma ia si mai tare fiiori.dar nu, mi-am dat seama ce este!
Luna, lunile, chiar nu mai stiu de cat timp stau singur in fata unui PC, in fata unei carti de romana gandindu-ma ca nu o sa mai fiu ca inainte!
Nu mai pot sa ies pana afara, simt ca cand jos din picioare pentru ca sunt inchis in mine si nu am contact cu viata
Stau si incerc sa invat tot ce nu am invatat pentru e.n.
Stau in forma negativa, incercand sa-mi fac rau.
Eu stand toata ziua in casa, iar eu incercand sa ies afara, imi este foarte mare ameteala! este si normal
Uite acum o luna, tuburarea asta nu a crescut treptat de la zi la zi, adica in fiecare zi era mai rau..nu, ea a venit din prima zi, TARE, aproape ca ma bagase in depresie, atunci chiar nu mai puteam sa ies afara deloc! sa ma duc pana la bucatarie sa mananc..nu puteam.
AAA da. cand a aproape inceput vacanta de paste!
Eu nu prea am mai venit la scoala, pentru ca nu avea rost, si stateam in fiecare zi, SI TRECEAM LA OBICEIURILE CARE DUCEAU LA TULBURAREA ASTA, toata ziua in casa. apoi a venit vacanta 2 saptamani, in care atunci stateam in casa toata ziua, in fata unui pc, + ca si am racit si nu puteam sa ma duc afara deloc, asa ca stateam in casa!
Si de aici cred ca vine tulburarea..Acum eu cand ma duc la scoala uit un procent de 60% de ea, pentru ca sunt cu colegii mei, fac glume, etc...ma simt bine, dar mai apare un episod in care nu am contact cu realitatea, pentru ca ma gandesc la: Ba da uite eu acum chiar traiesc normal, de ce, nu mai am contact cu realitatea? si dupa vine tulburarea!
Scuze dar am scris ce mi-a trecut prin cap.
Nu prea stiu bine sa explic, dar mna am scris ce simteam.
Nu stiu de ce, dar cred ca amandoi ne regasim in muzica asta: vox latina: una
Te rog ascult-o
Stai liniștit, înțeleg ce vrei sa spui... Am ascultat melodia, într-adevăr ai mare dreptate, ne regăsim. Chiar mi-au dat lacrimile pe ea. Și eu când ies cu prietenii afara mă simt destul de bine, facem glume, râdem, eu sunt aia cu tâmpeniile, ei mă mai opresc. Eu așa simt că mă simt bine. Faza e că eu evit pe cat posibil sa mă gândesc la ce am cu adevărat că îmi dau lacrimile și or sa se apuce aia cu vorbe de genul "ce ai?", "ce-ai ma" dar spuse cu un râs, parca ii și aud când scriu asta. Și când sunt cu restul oamenilor la fel, deseori mă apucă stările astea când îi aud cu un ton ridicat sau când alții se plâng cu problemele lor care nu fac nici un sfert din ale mele. Cred că știi cum e când cineva te face sa plângi, umm, chiar și părinții daca stam și o luam așa și brusc lăcrimezi la modul serios și auzi "ce dracu ai?" sau "taci dracu din gura", ei cred că tu plângi pentru o amarata de vorba aruncată de ei la conflict dar e mai mult de atât. Din vorba aia dezvolți și rămâi cu gândul "iar nu înțeleg, abia aștept să", și nu termini fraza, ramai blocat în tine. Problema nu e doar asta. Problema e că nu ai cui te descarcă și nu înțelege nimeni că tu simți nevoia asta. Deseori poate stai și te întrebi "dar oamenii ăștia cum trăiesc? doar și ai mei au trecut prin atâtea în viața lor și nu pot înțelege nimic din ce am. sau cine știe, poate nu știu ei ce am pe suflet. dar cum dracu înțelege asta un străin și ei, cu care stau sub același acoperiș, zerooo?" vezi, asta te închide în imperiul singurătății, pentru mine e ceva normal deci nu știu cât de delicat ar trebui tratata problema. Nu știu dacă amândoi suntem perfecți conștienți de ce ni se întâmplă. Crezi că dacă aveai sufletul împlinit sau erau doar acele gânduri ale tale mai scriai asta aici? Poate daca nu era atât de complex uitai de ele, sau cel puțin treceau rapid, dar pe tine te mananca. Crezi că dacă ne-ar fi așa ușor am mai citi idiotu asta de mesaj scris de mine? Aici trăiești cu gândul că nimeni nu te știe, dar toți te cunosc. Ai impresia că ai parte de înțelegerea pe care nu o găsești în realitate. Se mai întreabă ăștia de ce copiii sunt non stop pe internet și nu știu la ce se uita, uite, copiii ca noi caută sprijin, foarte interesant, să vina programul de televiziune și să ne întrebe "ce efect au sentimentele astea asupra voastră". Și noi să stam așa muti că nu găsim răspunsul. Poate acum te gândești că au o influență negativa, dar de unde știi asta? Ești perfect convins? Da, pentru că asta simți, așa îți dai seama de ce ai pe suflet, te bagi pe tine o a doua persoană și îți pui întrebări, fii sincer doar, nimeni nu poate să scoată din tine astea daca nu le spui sau daca nu le transmiți. o fi metoda aia hipnoza, dar faza e că se leagă de ce ai tu in cap, nu în suflet. Deci mai pe scurt ești condamnat la tine însuți. Gratiile sunt prejudecățile care apar constant, de fier. E greu, da greu tare. Atât știu, nu trebuie sa cedam. E ceva poate de ne tine așa, nu știu ce încă dar cred că e, de fapt o simt și e, și tu cred ca pățești la fel. In legatura cu e.n, stai liniștit că fiecare avem un rol, un loc important în viața asta și după atâtea chiar avem nevoie de unul. Poți fi un "nimeni" important. Un "nimeni" care ajuta, un "nimeni" care iubește, apreciază natura, oamenii, încrederea de sine pe care o poate căpăta in timp, pentru că acum e doar pe jumate. Am auzit-o și eu des. "da, stai așa și o sa ajungi un nimeni, o drogata". ok, nu contrazic. daca oamenii chiar sunt cărți, eu sunt prefață de final. Sau poate numărul paginilor, că toți dau importanta la coperta și conținut, la număr așa că să mențină, să nu piardă pagina. Se uita doar, îl ignoră. Parca nu ar semnifica nimic. Gândește-te că facultatea in ziua de azi e importanta. Știu pe cineva care are liceu sportiv, a terminat facultatea și a trecut și el prin momente grele din cauza fetelor care au profitat in toate modurile posibile de el. Încearcă să te așezi pe lucruri pe care ți-ar plăcea să le practici în viitor, nu te baza doar pe liceu. Poți face multe cu el, dar nu e neapărat să te duci la renumitul liceu din oraș că acolo se duc "aia deștepți". La licee de astea, din câte știu eu, sunt multe arfe, multe pile, multe cadouri și cafea pentru doamna profesoara drăguță, amabila care e atât de materialistaaa și pune accent pe cutiile cu ciocolata, pardon, pe abilitățile tale. Trebuie tu sa te simți bine acolo, că doar nu se duc părinții tăi. Da, ei îți doresc binele, bineînțeles, dar daca ei te vad trist și deprimat nu cred că le aduce zâmbetul pe buze starea ta. Și eu nu fac anumite lucruri de "frica asta". Nu e ca și cum ti-e "frica" să nu fie suparata mama ta pe tine, ti-e "frica" să nu fie suparata pe ea. Evita anturajele greșite, nu neapărat să le ignori. Să nu te bagi in ele, cred că e un sfat bun, nu te apuca de vicii că e bun gustul și dai de el, dar consecintele sunt majore. Mă bucur că te simți odihnit sufletește când citești asta, mă face să mă gândesc că pot fi de folos. Uite, de exemplu eu am astea pe suflet, te ajut și pe tine sa le duci. Poate asta e scopul, trecem prin multe apoi o să știm ce sfaturi sa dam puștanilor pustoaicelor ce se vor afla in viitor în situația noastră. Știi tu ce îți rezervă viitorul? Totul e imprevizibil, din păcate, din fericire
Nu mai am cuvinte, sincer! nu mai am!
Nu am ce sa-ti mai spun, ca sa stii starea pe care o simt, pentru ca deja o stii in intregime!
Multumesc lui Dumnezeu, ca te-a adus aici.
Tot ce ai scris, absolut tot, m-a descris pe mine, eu cred ca noi gandim si simtim la fel!
Am citi pe internet ca orice om, oricine ar fi el, trece prin partea asta negativa macar odata, si scapa intr-o secunda, definitiv de ea, pentru ca nu-i pasa...
Dar noi...de ce nu scapam de partea asta negativa?
Eu sunt un om normal, fara probleme cu capul, nu sunt depresiv, constientizez anumite lucrui, care unii nu ar putea. sunt normal! si amuzamentul face o parte din mine
Sunt ca o oglinda perfect curatata, doar ca partea aceea negativa este o mica pata pe ea, si asta o face sa nu fie perfecta
M-ai facut sa fiu mai deschis cu mine, si sa privesc lumea mai diferit.
Mi-a fost dor sa vorbesc asa deschis cu o persoana, ca tine, pe care ma bazez foarte mult.
Eu inca stau cu gandul, ca dupa e.n, daca o sa iau o nota mare, voi scapa de tot, SI VOI FII LIBER! voi face ce vreau eu, si o sa ma vindec.dar nu stiu daca va fi asa, dar eu asta simt!
Poate la fel este si cu tine..ai o misiune in suflet pe care trebuie sa o indeplinesti!
"Scuze, dar eu nu sunt genul care isi poate spune tot ce simte, doar in fata unei tastaturi, si nu sunt genul care explica bine."
Iti multumesc, ca ti-ai facut timp, si ai vorbit cu mine!
Chiar ma simt bine ca te-am intalnit! Nu vreau sa te las pana nu ne simtim impliniti in suflet amandoi!
Cu toată sinceritatea, am plâns, mai ales la ultima fraza pe care ai scris-o "nu vreau sa te las până când nu ne simțim împliniți in suflet amândoi". mi-aș dori sa fie cineva și în realitate sa îmi spună asta, și aici fără să fac referire că e mediul virtual și că nu te consider prieten. Fac referire la visul nostru. Noi trăim în el, poate că din motivul asta ne regăsim. Tu scrii, mă descrii pe mine, eu scriu, te descriu pe tine. E o conexiune spirituala daca îi pot spune așa ce ne leaga. Acum stau și mă gândesc și nu e prima data. In toți anii ăștia, nu multi, dar câți au trecut ei că n-am fost o singura zi fericita dar cu adevărat. Să mă simt cel mai bine, macar o zi. Daca o zic altcuiva, m-ar face nemultumita. Dar nu e așa, nici puțin. Mă bucur pentru fiecare clipa că... exista, dar nu trăiesc mereu prin ea. Daca stai și te gândești că poate primele zile din viața că nu știai mare lucru. Și atunci plângeai, nu? Nu am simțit într-o zi că o persoană mă înțelege așa cum fac eu, nu am simțit într-o zi că într-adevăr, un prieten tine la situația mea morală și nu numai prieten. In general, lumea din jur. Habar n-am de sentimentul ăla cică te privește și știe exact ce simți. Nu l-am primit niciodată. Poate l-am oferit, poate am ratat și eu. Să-ți spun o experiență plăcută cu o persoană o pot numi cunoscuta. Am fost la un concert, de rap și am stat să facă poze cu ceilalți oameni, i-am spus că vreau sa vorbesc cu el ceva. A vrut sa vorbim atunci dar i-am spus că după ce termină cu ei. M-a luat și ne-am dat puțin de o parte. I-am spus în mare ce am pe suflet, de acolo am primit eu sfatul să merg la un duhovnic să mă descarc. M-a întrebat dacă merg la biserică, apoi daca am un duhovnic. Duhovnic nu am, dar mi-a spus sa caut unul cu har. De cunoscut, cunosc un preot cu har, dar ți-am spus motivele pentru care nu mă duc. Și totodată ar părea ceva miraculos să mă duc dimineață la 7 la biserica pentru mama. Nu că ar fi rău, dar i s-ar părea dubios și poate ar banui că am ceva. Acum am sentimentul ăla că e de ajuns sa mă cunosc doar eu, chiar daca nu reușesc. Știu că greșesc mult, că ascund totul dar nu mă pot împotrivi mie. I-am spus că am multe pe suflet, el mi-a răspuns "toți le avem pe ale noastre". Știi, am simțit că cineva e dispus și își aloca timp să mă asculte, a fost un sentiment unic, nu prea îl trăiesc eu. M-am gândit cum ar fi că și prietenii, rudele mele să mă înțeleagă dar uite că n-am eliberarea asta in fata lor. Și mă simt foarte prost daca incep sa vorbesc despre ce mă apasă cu ei. Nu mă simt în siguranță. E de ajuns sa citesc mesajele astea publice, că mă liniștesc. Deci îți mulțumesc că ești aici, omule, amândoi trecem prin grele poate o sa mai caute cineva astfel de lucruri și o sa dea de probleme astea ale noastre din prezent, poate o sa ii putem ajuta. Chiar îmi doresc să mai vorbim, sigur ai și tu multe de spus, aici te descarci, e frumos când nimeni nu știe de tine, ce faci, unde stai, in ce grupuri de învârti dar îți cunoaste sentimentele. Rar găsești așa oameni că toți sunt prinși în răutatea lor interioară. Îți mulțumesc eu in primul rand, și lui Dumnezeu că a dat pe cineva să mă înțeleagă și ție la fel
...Sincer, zilele astea mi s-au schimbat complet! Parca nu ma mai simt singur, pentru ca stiu ca mai e si cineva care are aceleasi sentimente ca mine. Sentimentul acesta amandoi il simtim, stiu exact!
...Nu as fi fost in stare sa ma descarc asa, spiritual, nici in fata unui psiholog! pentru ca stiu tot ce simti! tot! si eu traiesc prin asta, si stiu!
Nu stiu ce putem face noi, ca sa putem scapa, de iluzia asta care ne bantuie pe amandoi..Ne-am pierdut in umantiate, pentru ca gandurile noastre sunt prea dezvoltate, ceea ce face o mare diferentiere intre un om normal, cu un rol in viata, care nu are treaba de nimic, viata lui este ca o linie dreapta..si intre noi 2, care avem un drum lung si greu de parcurs, Dumnezeu punandu-ne la incercare!
Iti multumesc ca esti aici!
Uh, chiar așteptăm o notificare sa mai scrii ceva aici. Mi-am verificat contul de o grămadă de ori mă bucur că am reusit amândoi să ne descărcăm fara sa ne gândim "ce o sa spuna" sau să fim nevoiți să ștergem mesajul că "am scris prea multe despre mine, e de ajuns atât". Am avut cateva zile, nopți mai bine spus, acum vreo 2 luni cam așa, in care plângeam că nu-mi dădeam seama ce dracu am pe suflet, mă durea așa pe interior dar chiar nu realizam ce poate sa fie : colectiv, prieteni, neînțelegerea, indiferenta. Nu am aflat nici acum ce ar putea fi, însă am aflat că mai sunt oameni care simt lucru asta, am văzut maturi care au trecut prin mai multe și au reușit să treacă, nu neapărat să uite. Asta m-a motivat și mi-a trimis parca un înger pe umăr, nu știi cât îi apreciez pe oamenii aia care au reușit... Și când te gândești "ba prin câte au trecut", uite-i acum. Ce respect eu la ei e faptul că știu să ajute, nu au "pierderi de memorie" fata de trecutul lor. Nu își ascund povestea, ba chiar o transmit întregii lumi. Îmi pare rău că nu ii pot asculta, nu le pot pricepe sfaturile. Am perioada asta in care am impresia că eu n-am nevoie de alții să mă învețe, să trebuie sa le trag pe toate că să îmi dau seama ce e rău și ce e bine. Lucrul asta mă face să mă gândesc că mai am multe de învățat, poate din acest motiv sunt și aici. Am multe pasiuni daca le pot numi așa, dar de vreun an am realizat, după părerea mea din prezent, una dintre calitățile mele. Să înțeleg multe situații și mai mult de atât, să incerc sa ajut. Nu știu ce m-ar fi putut schimba in halul asta, poate că am mai crescut și am început să am alte perspective. Poate că trec și eu prin o grămadă de deșeuri, pardon momente "minunate" și am nevoie de ajutor și nu e nimeni când am nevoie, poate asta mă motivează. Sper că măcar prin ce trecem noi in viitor să aibă un scop, să le întindem o mana celor ce o sa necesite asta poate mai mult decât o necesitam noi in momentul de fata. Eu cred că noi vedem lumea într-un alt mod și suntem oarecum dați la o parte de cealaltă parte din noi care e la fel că restul umanității. Dar dacă stai si te gândești, partea aia rea ne completează, iar partea aia buna ne da șansa de a diferentia-o de cea negativa. Chiar zilele trecute am învățat să apreciez mai mult lucrurile, apoi am pierdut iar iubirea față de natură. Am momente in care as face cu orice preț ceva, iar după mă trezesc că nu mai vreau să îl fac. E o balanta dintre rău și bine, mă trag ambele părți. Sunt genul de persoană căreia când i se pune ceva in cap nu se lasă până nu îl face. Dar asta se aplica in cazul lucrurilor nu tocmai plăcute. Singura persoana care mă oprește e mama. Nu as vrea sa o fac sa sufere se ceva. Daca nu ar fi ea, as sta pe străzi făcând orice negativitate. Nu m-ar mai interesa de nimic. Sau așa văd acum lucrurile. Mi-aș descarca suferință pe oricine, nu am cele mai gânduri bune din păcate. Acum mă testez pe mine, îmi pun întrebări, găsesc răspunsuri. E o bătălie între moarte și viața, eu sunt de părere că mai greu e sa trăiești decât să mori, chiar daca traiul e un dar frumos. Dumnezeu ne scrie pe toți undeva, sunt etape pe care noi le așteptăm și ele vor veni. Prin rugăciune găsim chemarea, deci trebuie sa o urmam. Îți mulțumesc încă o dată și eu că ești aici. Știu că te regăsești în ce scriu, sunt încântată că am găsit un loc în care pot zice fara limite, iar tu la fel. Ce putem sa facem că să scăpăm? Cred că să așteptăm, dar nu doar să treacă timpul. Daca stai și te gândești, pe zi ce trece afli lucruri noi. Daca stai și te gândești mai amănunțit, asta te ajuta in viitor. Adică, eu ți-am scris ieri de exemplu mesajul. Tu l-ai citit azi, te-a ajutat sa conștientizezi că sunt mai multe persoane care simt ceea ce simți tu, poate asta e chiar important. Poate acum nu realizam prețul lucrurilor și a timpului. Poate mâine ne vom da seama de ceva la care nu ne gândeam in toți anii ăștia putini care au trecut. Chiar daca ai impresia că mâine va fi ca azi și poimâine că mâine, e o noua zi. Prea multe afirmații sunt logice, dovedite, dar noi le contrazicem. Nu ele ne depasesc, noi le depășim, de fapt, ne luam la întrece cu ele. Concluziile noastre sunt trase din viața, nu vorbim din auzite, pentru că auzitele nici nu exista. Capitolul asta din viața poate fi numit "era pierderii in univers". Dar gândește-te că sunt oameni care stau liniștiți in plina galagie. Noi suntem acei oameni, acele suflete rătăcite.
Nu stii cat ma bucura si pe mine momentul acela cand vad un mesaj de la tine.
Suntem dor doi copii, cu o minte foarte bogata, care si-au format in jurul lor o parte negativa...
Eu am inceput sa cred ca am o minte foarte dezvoltata pentru varsta mea..stiu unele chestii pe care un om le poate "duce" doar la o varsta mai mare, si poate face fata acelor ganduri..Eu am dat de aceste ganduri fara sa-mi dau seama de consecinte..eram doar curios, ca orice copil ca vrea sa experimeteze lumea, dar am facut-o in modul negativ, si mi-am maturizat gandurile prea devreme, avand in mine o viata de om adult artificiala..care m-am dat batut gandurilor alea despre tot ce inseamna "negativ"
Zilele astea mi s-au schimbat, parca incep sa devin iar "treaz", dar nu in totalitate.
Pentru ca, am iesit mai mult pe afara, facand diferie misiuni pe care mi le prescrisem.
Vreau doar sa cred ca asta e doar o gluma, care mi-o joaca minte pentru ca am stat prea mult in casa decat trebuia. sper, dar..nu este asa!
M-ai descris iar... Și eu am unele gânduri, idei pe care le au cei mai înaintati în vârstă să le spun așa. Parca din totdeauna am avut alta percepere a lumii și poate de asta nimeni nu m-a înțeles. Și eu de când ies oarecum mai des pe afara mă simt mai bine, chiar daca prietenii nu m-ar înțelege nici arși pe rug. Natura poate are o influență pozitivă, rad mereu când ies, când stau in parc fac glume dar ți-am spus, evit sa mă gandesca mine, partea adevărată a mea. Mă descarc seara, de 4 zile mă culc după ora 01:00. Seara mă descarc pentru faptul că e liniște și oricum nimeni n-ar ști ce ascund eu. Cred că simți la fel, mă bucur că te-am întâlnit! Tu te-ai rugat la Dumnezeu să îți trimită o persoană să te înțeleagă și uite-ma n-am fost crescută în puf, a fost o vreme in care nu mi-am permis o ciocolata la 2, 5 lei, când era igrasie sau egrasie, nu știu exact cum se scrie pe sub parchet dar lucrurile astea acum s-au remediat. Apreciez persoana și o respect enorm care a reușit prin munca să facă bine. Poate și viața ne-a maturizat, nu cred că nu ai auzit vreodată "nu ne permitem" sau orice altceva similar din gura părinților tăi. E dura vorba, dar uite-ne, decât să judecăm și noi cum se întâmplă în lume, înțelegem situații. Poate că nu e o gluma pe care ți-o joacă mintea, însă poate fi o oportunitate, o cale spre bine. Vedem ce ne rezerva viitorul, azi poate te simți mai bine decât ieri, poate te simți mai bine doar citind un mesaj. Vezi câtă importanta au lucrurile astea mărunte asupra noastră? Gesturi sufletești, m-a ajutat mult ce ai scris. Sper, in cazul in care va fi cineva în aceeasi situație în viitor, să citească asta și să se liniștească. Sper ca in prezent sa am șansa să ajut cat mai multe persoane! Cu ajutorul tau am aflat cum e sa fii înțeles și ce sentiment frumos e când cineva îți mulțumește că i-ai deschis spiritual ochii într-o oarecare măsură
Cred ca...eu incep usor, usor sa ma vindec!
Poate asta era problema mea!
Lipsa increderii in oameni..eu nu puteam sa ii scriu, unui prieten sau celui mai bun prieten al meu asta! Adevarat cu el ma cunosc foarte bine in exterior, dar in suflet, ceea ce simte el si ce simt eu, deloc!
Tie, in special pot sa-ti spun orice, orice! pentru ca asta inseamna INCREDERE! si sti ceea ce simt eu
De fapt, daca stau sa ma gandesc mai bine, nu am avut incredere in nici-o persoana, asa cum am in tine.
Pentru ca sentimentele conteaza!
Ti-a pasat! ai intrat pe TPU, si m-ai gasit pe mine acum cateva zile.un baiat care sufera de o tulburare, si ai pus suflet in tot ce ai zis, ti-ai alocat timp pentru mine! si vreau sa-ti multumesc mult pentru asta!
Când citesc ce scrii pur și simplu îmi dau lacrimile. Știu sentimentul, nici eu nu am încredere în oameni. Nimeni nu mă cunoaște complet. Poate un prieten știe un "secret" de al meu, altul alt "secret", dar nu există o persoană careia ii pot spune totul. Să mă descarc. Uneori mă simt prost când scap mai multe vorbe despre mine și ți-am spus, ascult rap. In fiecare zi. O prietena de a mea o numește muzica tristă. Mie chiar nu mi se pare. Eu daca ascult o melodie in care se canta despre cat de bine o duce "artistul" și cum nu a avut nicio problema niciodată în viața, mă închid în mine. Dar când ascult oameni (nu neapărat în muzica) care și-au expus sentimentele adevărate, au trecut prin multe chiar daca experientele sunt "triste" mă încălzesc pe interior. Asta sunt eu. In sinea mea port respect, nu clasific oameni după statusul social, ba chiar incerc sa ii ajut. Atât cât pot. De exemplu odată am luat de la alimentara un sandwich că îmi era foame, trebuia să mă duc la niste cursuri la scoala. Acolo în magazin fac sandwich uri din pâine, salam și brânză topită la 5 lei. De obicei 2, că trebuie să taie pâinea in 2 felii. De data aia mi-a dat o felie, dar oricum nu reușeam eu să mănânc atâta. Și în zona aia sunt multe familii cu multi copii. Blocuri fara geamuri, care mai au puțin și se dărâmă dar nu aparțin de primarie și nu se pot renova. Obișnuiesc să le dau ce am in ziua aia. Se adunaseră 3 in jurul meu, îmi cereau o bucată din sandwich. Le-am dat pachetul de la școală și am rupt 3 bucăți, le-am dat. Să vezi ce fericiți erau, eu la fel. Faza e că m-am saturat din bucata aia care mi-a rămas, chiar daca alteori mâncăm una întreagă și alte prăjituri la 50 bani pe lângă. Am constatat cat de bine te simți pe interior când ajuți, am multe experiențe de genul. Chiar daca nu știam cum e să primești de fiecare data ajutor când îl necesiti, am oferit. Și observ că, uite, te-am găsit pe tine și tu ai reușit să mă înțelegi. Asta mă duce cu gândul că, făcând bine, primești bine. Mai devreme sau mai târziu. Noi am mai avea o grămadă de lucruri de vorbit și sentimente de împărtășit. Dar ai grija sa nu le spui persoanelor nepotrivite că te pot trăda. Am și experiențe de astea, și na, totuși sunt un copil, poate rebel... Așa mă simt. Deci daca sentimentele ne reprezintă, concluzia o tragi singur. Mă bucur că ți-am redat încrederea în tine, îmi doresc enorm sa te vad fericit, împlinit sufletește, chiar meriti. Mulțumesc mult pentru că îți faci timp sa citești!
Nici eu nu aveam pe nimeni, careia sa-i spun tot ceea ce simt, si ma simteam rau..singur, trist.dar ai aparut tu, si ma simt in siguranta, si tot-odata bine, ca pot sa-ti spun tot ce am pe suflet! iti multumesc enorm!
Si eu ascult muzica Rap, cand imi pun castile in urechi, dau volumul la maxim, si ma pierd in lumea versurilor, ma izolez acolo! Mai ales muzica "una" pe care te-am rugat sa o asculti... defiecare-data cand o ascult mi se face pielea de gaina. Pentru ca ma descrie foarte mult!
Numai ca trebuia sa sa cheme "Unul". Pentru ca si eu am intrat intr-un anturaj prost..Nu mai invatam bine la scoala, cheltuiam multi bani ca sa ies pe afara cu ei.dar din fericire Dumnezeu m-a despartit de ei.
Mama mea, pe care o iubesc atat de mult. Cand ma gandesc cat munceste ca sa ma tina in scoli, sa ne intretina pe noi.Ea s-a operat si nu are voie sa munceasca deloc. a trecut prin extrem de multe operatii, si totusi ea munceste ca sa fie fiul ei fericit, sa sa nu am traiul pe care ea il ducea ea cand era de varsta mea, ea muncea si atunci, la varsta mea, se ducea la piata, in loc sa se duca la scoala, ca sa aiba bani.iar tata este plecat in strainatate.
Cand am pus intrebarea asta, multi oameni mi-au dat mesaj, ca vor sa ma ajute! Dupa fiecare intreabre pusa de catre ei eu m-am descarcat, cum o fac acum, cu tine..Si nimeni nu mi-a mai dat nici-un raspuns...
Eu in sufletl meu sunt un om bun! sunt de partea lui Dumnezeu
Ma bucur ca ma intelegi, si stii ce simt..nu vreau sa te uit nici-odata!
Pentru ca pana acum as fi renuntat, si as fi luat-o pe un drum gresit.
(scriu acest mesaj cu lacrimi in ochi)
Ți-am răspuns târziu, știu... Eram de lângă mama cand am citit asta și mă chinuiam să mă abțin să nu plang. Am reușit spre surprinderea mea Și eu o iubesc, o respect enorm pe mama. Ai mei sunt divorțați, cu el (că îi spun de multi ani pe nume) nu țin legătura. Mi-am promis mie că nu o sa plâng niciodată pentru el cât e în viața. Eu îmi spun mie că nu am suferit nici o secunda din cauza asta. Adică, mama face cat o familie întreaga pentru mine. Ei erau despărțiți de când aveam eu undeva la 3 ani dar au stat împreună că să nu întreb eu. Au încercat pe cat posibil sa nu se certe in fata mea, mama a controlat întreaga situație. Zilele trecute a fost ziua mea. Nu am mai vorbit cu el de mult timp și nici nu m-a sunat. Mama a văzut lucrul asta și fără să știu eu i-a dat mesaj spunandu-i "vezi că azi e ziua lui Ioana poate ai timp sa o suni " și i-a dat numărul meu de telefon. Am aflat asta întâmplător când căutăm să îi dau mesaj unei prietene că nu mai aveam eu minute. Mi-a părut rău de mama, nu că nu m-a sunat el și că nu a dat niciun mesaj. Mama săraca credea că o să mă afecteze daca nu mă sună, in fine, nu i-am spus că știu de treaba asta. Mă deranjează faptul că atunci când mă duc pe străzile pe care am copilărit aud vorbe de genul "ai mai vorbit cu el" și nu înțeleg de ce ii interesează. Adică oricum nu le pasa de mine. El acum e "căsătorit" cu o femeie de etnie rroma căreia i-a murit soțul și are 3 copii cu soțul mort. Nu e căsătorit prin lege, de asta am pus intre ghilimele. L-am cunoscut pe soțul ei încă de când eram mică că e din cartier de acolo, nu ii port pică nici ei nici lui, mama nici atât. Daca au nevoie de ceva pot apela la noi că îi răspundem. Dar ce m-a deranjat și mai tare e faptul că înainte de ziua mea, cu vreo săptămână, a sunat-o pe mama și i-a cerut să îl împrumute cu bani. Nu are mama sa ii dea, de unde? Când ea se străduiește din greu sa pună ceva pe masa. Problema e că la femeia aia ii place de mine. Adică dacă ar avea puterea m-ar combina cu fecioru'su ăla mic. Mă admira de când sunt mica ea, dar Doamne Ferește să mă pun eu pe combinații cu el. Nu de etnie, religie, etc. De caracter. Eu am nevoie de oameni să mă înțeleaga, oameni adevărați. Uite, de exemplu te-am găsit pe tine. Inițial mesajul asta mă gândeam să ți-l scriu pe privat, dar nu intenționez să ascund lucrurile astea. Poate ajuta pe cineva. Sunt de părere că am avut mult mai multe perioade grele în viața și nu merita să mă consum pentru așa ceva. Dar ai adus în vorba că tatăl tău e în străinătate și că mama ta muncește indiferent de condiții, am simțit nevoia să scriu și eu o parte din povestea mea. Ar fi mai multe de spus, dar toate la timpul lor.
Imi pare foarte rau pentru tine.
Eu sunt doar o mica povara, pe langa tine, prin etapele acestea grele prin care treci.
Iti inteleg perfect sentimentele..Si chiar ma intristeaza foarte tare..ca nu pot sa te ajut cu ceva.
Eu vreau. ca de acum, sa te consider un prieten!
Sincer, foarte foarte sincer, nu mai sunt in starea aia in care eram acum cateva zile..pentru ca tu m-ai ajutat!
Acum singurul lucru, pe care il face fericit pe sufletul meu, este sa citesc un mesaj de la tine!
Ce pot sa-ti fac ca sa-ti multumesc ca ai ales sa ma ajuti!
E de ajuns sa citești ce scriu, de înțeles știu că înțelegi, și mie îmi pare rău pentru ceea ce ni se întâmplă amandurora, dar odată ce am găsit încrederea ne simțim mai bine. Asta ne lipsea, sunt mărunțișuri sufletești, dar uite cat preț au. Mă bucur că încă există oameni care te simt. Majoritatea se schimba și majoritatea sunt rai. Să îți zic o altă experiență. In zona in care stau eu locuiește o femeie care are probleme psihice, eu le numesc lipsa de afecțiune, de iubire, căci consider că prin cele două lucruri chiar poți aduce schimbări. Ea obișnuiește să ceară lapte, mereu, de la oricine. Eram cu doua fete, una care sta la blocurile de care ți-am zis, puțin mai frumoase. Puțin. Nu au geamuri înăuntru și la boxa nu au ușă, au doi paleți și paturi peste. Cealaltă are condiții mai bune, sta la un duplex. Și ghici cine i-a dat pachetul de la școală care conținea lapte? Cea care sta la blocuri, împreună cu mine. Și crede-mă că ea avea mult mai multa nevoie, dar uite că a dat din puținul ei, ceea ce am apreciat enorm. Mai e o femeie tot cu probleme "psihice" căreia i-am luat ceva de la alimentara. O pâine la 3 lei, 2 cutii de pateu, parca și o pungă că să aibă unde să le pună. Nu știu dacă are casa, sau poate sta la blocurile alea. După ce i-am dat am aflat că ea de fapt a fost profesoara. Acum vorbește greu, nu știu motivele pentru care a ajuns așa... Cine știe? Cum e să treacă cineva pe acolo sa o judece fara sa știe povestea ei? Multi fac asta. De exemplu doi bărbați râdeau de femeia cu laptele că fuma in timp ce lua ce îi dădeam noi. Pot eu sa judec? Dependenta de nicotina e mare, poate asta e remediul ei, greșit bineînțeles, dar are și ea un suflet, poate pătat, poate distrus. Și eu sunt fericită când citesc un mesaj de la tine, tu înțelegi ce vreau sa spun fara să îți explic. Mulțumesc mult! As mai scrie dar se descarcă telefonul. Îl las că să am șansa să citesc după ce public răspunsul Noapte buna in caz de te-ai culcat, poate mai scrii mâine. chiar sper că te simți mai bine, îmi transmiți și mie sentimentul.
Mi-am mai amintit un lucru, nu pot sa evit, trebuie să îl scriu. Tot zilele astea... Era o întrebare la școală, ceva chestionar in care trebuia să îți spui sentimentele pe care le-ai trăit în ziua respectivă. Mai sunt astfel de exerciții prin manualul de romana, când e plictisita profesoara sau ne vede pe noi plictisiți ne da sa rezolvam am stat și am dat cu creionul, l-am frecat de foaie daca pot spune așa. A trecut profesoara și m-a pus și pe mine sa spun, i-am spus că nu am scris. A insistat puțin, dar am făcut privirea aia ca și cum nu știu. Auzeam sentimentele colegilor mei, îmi dădusem seama că eu chiar am ceva pe suflet când ei aveau sentimente de frica pentru minorități, așa le considera ochii mei. Ți-am povestit multe, nu puteam scrie asta in caiet... Bine că s-a sunat, bine că nu m-a luat nimeni la interogatoriu. Ce sa scriu? "E foarte greu când simți că nimeni nu te intelege, trăiesc asta zilnic". N-ar fi înțeles nici profesoara, cine știe, o fi fost și ea crescută în puf, a avut toate condițiile și n-are cum.chiar nu are. Știu că am in cap multe opinii poate greșite, dar când toți întorc spatele ajungi la o concluzie. Atât
Nu exista cuvantul "poate" in convorbirea noastra.
Iar mesajele acestea, nu sunt niste mesaje, sunt niste sentimente reale, pe care doar noi doi le putem simti si intelege.
... Uite trebuie sa-ti spun asta, poate ca si tu ai sentimentul asta. Si te simt in suflet ca il ai.
Acel sentiment care...cand ai dori ca toti sa-ti vada cu adevarat sufletul, sa vada prin ce sentimente trecem, macar o secunda sa simta si ei ce simtem noi..Asa nimeni nu ar mai avea curajul sa ne zica absolut nimic..sa nu ne mai critice zicand ca ne-am schimbat..Asa ne-ar considera propii eroi, care tin cu greu o balanta in suflet, doar ca sa ii vada lumea normali
Eu unul m-am schimbat extrem demult..in trecut am fost cineva, dar acum simt ca sunt un nimeni, simt ca nu am nici un rol in viata asta, si traiesc degeaba..traiesc in visul acela..stiu nu este asa, este complet gresit ce zic, dar asa gandeste partea mea negativa din suflet.
Eu am mai zis, sunt un baiat civilizat, cuminte, amuzant...am niste calitati pozitive in exteriorul meu, dar in suflet, toate gandurile, desprinse de ralitate, parca pur si simplu as incerca sa fac o conexiune intr-o alta realitate, dar nu-mi iese, dar am un sentiment ciudat acolo.
"NOI TRAIM INTR-O LUME FORMATA DE GANDURILE ACELEA, IN CARE SCAPI DIN ELE DOR CU VOINTA" ACEEA FIIND LUMEA NOASTRA CARE NU EXISTA DEFAPT.
Da, să știi că înțeleg sentimentul. Eu incerc pe cat posibil sa trec peste. Zilele astea am aflat că sunt oameni care te pot înțelege. In mare parte și de când ascult rap, realizez că sunt persoane care nu judeca înainte să cunoască situația. Vad copii, familii care sunt despărțite de lucruri materiale, oameni fără adăpost, alții uitați, copii care își duc părinții la azil când au posibilitatea de ai tine acasă... Pe mine asta mă face să cred că am un rol în viața. Să îi ajut, macar cu cateva vorbe că știu cât valorează. Alt exemplu : ți-am spus de apartamentul ăla cu egrasie de sub parchet până pe tavan. Cu ajutorul lui Dumnezeu, s-a putut vinde. Inițial mama s-a rugat sa nu îl cumpere familia cu care vorbise, că urma să nască un copil și ar fi fost destul de periculos pentru el sa stea în condiții de genul. Într-adevăr, se pot rezolva, dar e mult de munca. Mai ales că erau vecinii de sus care aveau țevi sparte parca sau ceva de chiuveta și picura pe tavanul nostru. Dar aia au vrut sa insele. Au vrut să treacă pe contract în minus cu 7000 de euro parca, o sumă enormă. Să îi dea cică după banii ăștia. Îți dai seama că nu i-ar mai fi văzut, ea își dorea să îl vanda cat mai repede că nu mai era de stat acolo. O cunoștință i-a deschis ochii lui mama, poate trimis de Dumnezeu. Din fericire probabil, l-a putut vinde și am văzut că dacă faci rău primești rău și cât poate ajuta o simplă vorba. Eram prea mica atunci sa realizez, că poate i-aș fi spus. Sunt multe prin care am trecut și chiar daca am pierdut multe pasiuni, obiceiuri pe drum, am regăsit ceva în mine. puterea asta sa ajut, pe care o ai și tu. Noi chiar suntem eroi, eroii propriului trai, să supraviețuiesti e o misiune complicata, la nivel avansat. trebuie să învățăm sa rezistam, ceva e scris, iar tu ești un "nimeni" care ascultă pe toată lumea. Toată lumea mea, care e și a ta
Nu stiu de ce.Dar am o nostalgie foarte puternica in suflet.
Cand ma gandesc cu drag la trecut, mi se trezesc in suflet niste sentimente puternice, nu gandindu-ma la niste momente din trecut, doar la trecutul in sine.
Da, trecutul are o importanță puternică asupra noastră, indiferent de cum e el. E greu să învățăm să îl apreciem indiferent de cum a fost el, rău sau bun, dar nu imposibil. Mă bucur că ești aici mă încarci cu o energie pozitivă după ce mă descarc, mulțumesc
La fel si tu pe mine!
Ma tot gandesc la tot felul de lucruri care ma fac fericit, la lucruri pozitive!
Si parca imi revenin din starea pe care am avut-o, dar nu in intregime.
Cred că nu în întregime pentru faptul că ai descoperit înțelegerea și încrederea. Știi cât te încălzește sa te asculte cineva la nevoi. Mai ai multe pe suflet, tu ești cel care trebuie sa le descopere, să adune mărunțișuri și să clădești o piramida din ele. Să vezi de ce mai ai nevoie, treptat, te vei vindeca. Asta simt eu, asta îmi spune sufletul. Nu e întocmai indicat să îl asculti, dar sufletul meu gândește. Sufletul meu are răni pe care le coase pe zi ce trece, chiar daca apar altele în timp. De noi depinde o mare parte din viața, trebuie sa ne cunoaștem pe noi mai întâi mă bucur că îmi ești alături
Hei, scuze ca nu am mai dat nici-un semn de viata.dar am avut foarte multa treaba...si acum cam inceput sa imi revin ti-am ascultat sfaturile si tot! si acum gandesc zi de zi tot mai pozitiv si ma bucur ca traiesc!
Nu mai sunt asa inchis in mine acum, nu prea mai am nici-o tulburare, nimic!
Incep ca contactul meu cu realitatea sa fie din ce in ce mai strans! Pentru ca am inceput sa stau mai mult cu prietenii, si nu inchis in mine!
Wow, iar comentariul tau a fost apreciat de catre editori!
Sunt cateva greseli de scriere in comentariul de mai sus, pentru ca l-am scris din graba...
Scuze că nu am mai scris nimic aici. Am fost în excursie și în mare parte am stat cu cei de acolo, prieteni și profesori. Sper că și acum, după 5 zile cred de când ți-am scris prima data, te simți mai bine. Sper sa putem fi într-o zi împliniți sufletește, căci asta e cel mai important în viața. Să nu o iei pe căi greșite, căci consecințele vor fi greșite. Ești un om puternic din ce am dedus, continua sa lupți, chiar daca puterile deseori îți scad. Asta e ce îmi spun și mie, uneori chiar funcționează
Sper că te-am putut ajuta! A fost cred că cea mai buna veste pe care am primit-o azi. Ai avut nevoie de înțelegere sufletească și sprijin. Daca ai nevoie de altele, știi unde poți apela. Ești un om puternic, cu un caracter demn. Te respect din abis, îți mulțumesc că îmi ești încă alaturi
Sigur voi mai întâlnii numeroase probleme in viata... Si prima data o sa apelez la tine!
Și, cum ziceai ca este pagina aceea de Instagram?
Aici.sa.te.ajut parca. N-am mai intrat pe ea, nu știu dacă am făcut urmăritori. Oricum nu are nicio poză, o sa incerc sa postez niște citate scrise de mine. Mulțumesc că ai încredere, chiar sunt fericită că ai reușit să treci peste o parte din lucrurile care te apasă
... Buna
Am început iar sa am câteva episoade de tulburare...
Am început iar sa stau in casa... Închis in mine. Nu am mai ieșit afara. Pentru ca mai am putin și dau e.n si de aia. NU MAI SUPORT
Îmi era dor de un mesaj de la tine dar nu voiam să văd că suferi... Ți s-a pus e.n asta pe suflet, dar încearcă chiar sa nu stai închis în casă. Că îți închizi o grămadă in creierul tău și rămâne derutat. Nu zic sa nu înveți, ba chiar trebuie sa tragi însă să ieși pe afara, să intri poate mai devreme macar cât e aproape e.n, să îți dedici timpul și activităților zilnice in aer liber pentru a-ți oxigena creierul. Daca stai agitat și înveți fara pauze o sa ramai "fara oxigen". Trebuie să îți "aerisești" mintea, pentru a beneficia de concentrare. Cu o noapte înainte de e.n nu sta să înveți. Aici mă refer fix in noaptea dinainte de e.n, că o să fii puțin, puțin mai mult, stresat, dar încearcă să te odihnești. Dimineața să te trezești cu o stare de bine, cum că ai putea reuși. Nu te închide în tine și cel mai important, nu îți pierde controlul de sine! Pe ce data ai e.n?
A, observ că nu am vorbit de când a început vara! O vara frumoasa, cu rezultate bune atât la e.n cât și în viața! Am simțit sa ți-o spun
Mulțumesc din suflet!
La fel și ție!
Încearcă să te odihnești mult, am mai spus-o odată ca să fie creierul "curat". Eu am săptămâni de când mă culc după 00:00 și azi m-am trezit cu o durere de cap și o greata din piept. Am avut o durere aproape insuportabila de cap, amețesc când mă ridic și parcă se lasă ceva fierbinte in creier. Știu că e din cauza oboselii, că dorm 4-5 ore pe noapte și avem nevoie de odihna. Dedica-ti timpul învățatului dar nu încat sa obosești psihic, că o să suferi de lipsa de concentrare. Multa bafta, chiar îmi doresc să obții rezultate bune!
Si eu imi doresc mult sa obtin rezultate bune!
Eu am observat ca daca stau si socializez cu oamenii, fac ce.mi place...ies la aer curat, pur si simplu! uit de tot! Nu mai am nimic, simt ca traiesc
Dar acum cum ti-am mai zis, sunt inchis in mine, si cand incerc sa "ies" din mine cu greu incerc sa am iar un contact cu realitatea.
Parca nu imi mai pasa de mine....nu stiu ce sa mai zic.
Am avut zilele acelea..in care un procent de 75% am simtit ca traiesc, pentru ca am petrecut ultimele clipe cu colegii mei, si ne-am distrat...si eu m-am distrat si am uitat de tot!
Vreau sa fiu eu..omul din trecut, imi este dor de mine.
Traiesc intr-un vis, si nu gasesc nici-un leac care sa ma trezeasca, si SIMT ca exista unul..pe care eu singur trebuie sa.l descopar
Stii tot ce simt.e trist.
Esti singura care stie ce am.
Trebuie sa recunosc, un procent de 20%, mi-am revenit, dar nu este destul
Eu am un sentiment in mine, care nu are nume, nu poti sa-l descrii, sa-l vezi..Nimic! doar sa-l simti.
Ce e cu mine?
Ma simt si ametit, oare pentru ca stau toata ziua in casa? si in fata unui PC? Mdap, de asta
Eu de abia astept sa termin cu chinul asta de e.n, care pot sa spun ca m-a distrus!(ca sa-ti spun mai exact: Ti-am spus ca eu am mai avut un episod din acesta de tulburare, de care pe atunci am scapt de el, dar mi-a ramas in suflet, si am stat cu el, fara sa ma gandesc la el...
Am avut prieteni, socializam, stateam si pe atunci la telefon la PC, putin mai mult, dar nu ma afecta deloc.(atunci o faceam de plictiseala...acum o fac ca sa traiesc!) Faceam sport, etc...lucruri normale ce sa mai. Si am uitat complet de examenul asta important din viata mea.Iar Acum, m-am izolat in mine si am ajuns la tulburarea aia de atunci, care eu nu sitam ce inseamna pe atunci, pentru ca eram mic..si am scapat repede de ea, dar acum..gandurile mele sunt mult mai "mature" ma gandesc la tot felul de lucruri la care nu vreau sa ma gandesc, parca cineva se gandeste in locul meu.)
Tulburarea asta ma face..sa..nu mai am nici-un interes. fata de viata..sa cred ca viata nu inseamna nimic..si ma gandesc la moarte..la cum este acolo sus.Ea ma face sa ajung acolo..sa-mi pun capat zilelor si gata..sa scap de tot
Dar eu sunt puternic..Nu sunt slab. Si sunt constient de tot!
Parca am o parte in mine care e normala...si ma face sa constientizez aceste lucruri, si ma indruma numai catre bine.
Eu cred..ca da as fi fost, un baiat oarecare, as fi renuntat psihic, si mi-as fi pus capat zilelor.dar eu parca sunt special..asa cred.
Si inca o chestie, pe mine tulburarea asta, sau ce o fi ea, ma face sa intru intr-o persoana anume spiritual, doar prin vaz, si sa ii simt sentimentele, si cum este ea pe suflet! pur si simplu cand vad o persoana, imi intra automat sentimentele ei in mine..In special tu, eu iti stiu tot!
Dar tot-odata. daca este o boala. mda.
Sper ca esti pregatita spiritual sa citesti tot ce am scris eu acolo.
Am scris tot ce simt..cred ca absolut tot.
Si imi cer scuze ca am scris complet random acolo, dar cand iti scriu acest mesaj, sunt foarte obosit.
"Am o mare incredere in tine, iti multumesc ca esti aici.tie pot sa-ti spun totul!"
Si totodata am o ura extrem de mare pe oameni! ..Chiar si pe cei apropiati, parca mi-ar spune cineva in gand numai cuvinte urate despre ei.
Offf. Daca m-ai vedea in exterior, ai crede ca tot ce scriu eu aici este doar o gluma...pacat ca toti nu ma stiu, in suflet..nici parintii. doar tu.
Aici, doar sufletul vorbeste.
"păcat că toți nu mă știu, in suflet...nici părinții". In fraza asta mă regăsesc în totalitate. Ce sa zic? E greu când trăiești cu o tulburare, să îți zic un exemplu tot tras pe pielea mea insa facut cu mana mea. Sper sa nu mă judeci pentru că mi l-am făcut singura, o singura persoana îl mai știe pentru că a fost langa mine. Am spus să încerc și eu un viciu "legal", nu ii dau numele că nu cred că am voie aici. A fost cum a fost, la început credeam că e plăcut, efecte oarecum plăcute, însă ele treptat dispăreau. Au durat undeva la 3 ore, era ora 21, m-au prins pe la 23 și m-au lăsat (nu în totalitate) la 02 când m-am culcat. Dimineața (tot în acea zi) parca eram într-un vis. Și nu te gândi că visam la uite ce frumoasa e lumea, trebuie sa îmi trăiesc viața. Daca tipa cineva, mă speriam. Credeam că nu o sa mai ies din el. Eram într-o excursie. M-a apucat o durere insuportabila de burta, am scăpat de ea după ce am fost la baie, după ce am tinut-o o grămadă de timp. Însă, creierul meu era conștient, dar inconștient. O profesoara era în spatele meu și după o aud cum mă strigă de pe niște scări. Nu realizam cum a ajuns acolo, trecuse pe lângă mine și nu o văzusem. Pe autobuz m-a mai lăsat trip-ul, când am ajuns acasă la fel. Dar dimineață, simțeam că mor. Parca eram într-un vis, nu îmi dădeam seama ce trăiesc, căutăm pe net, eram destul de panicata și îmi rezultase pe net tulburări de personalitate. In astfel de situații, ai impresia ca o sa ramai cu ele pe viață. Acum nu știu dacă a trecut tot, că deseori, ba chiar acum mai vad niste "luminițe" pe pereți, ca și cum te-ai uita la soare apoi ai clipi. Poate va citi cineva asta, înafara de tine, și va realiza că e un coșmar sa încerci astfel de lucruri, că știi vorba aia: "e mai bine sa previi o boala, decât să o vindeci", parca așa era. Probabil că tu o să te liniștești mai mult și după e.n, acum ești preocupat enorm cu ea. Încearcă să fii calm și să te odihnești. Să îți dedici timpul să ieși și pe afara și să înveți, dar nu noaptea, căci trebuie sa fii odihnit
As fi scris mai mult, despre capitolul "viciu legal" sau despre oricare altul, dar se descarcă telefonul. Pagina asta parca e un remediu, unde te descarci complet
Lumintile alea... Se numesc "floaters"...
Și eu le am.
A, deci crezi că nu mi-au rămas de la efect, nu? Chiar de ar fi sau nu așa, reușesc să accept situația. Nu prea cred că am băgat o singura data, dar poți să știi?
Am citit despre ele pe net. Am auzit că poate fi o boala ceva la ochi. Eu oricum port ochelari, când ma duc la control la ochi, că trebuie la jumate de an să mă duc, o sa spun și despre asta. Luna asta ar trebui normal să mă duc, iar am depasit termenul și mă duc mai târziu. Am citit că îți poți pierde vederea, Doamne Ferește de așa ceva, o sa întreb doctorul. Tu ce știi despre ele?
Oricine are luminitile astea.dar la unuii oameni sunt putin mai dezvoltate..cum e la mine..Pe lenga tulburarea asta, eu mai am si floaters, si din ce am citit, scapi doar printr-un laser de ele
trist...
Și eu le am, și vezi, aceleași sentimente ce le regăsești și în tine. Greu tare sa te obișnuiești cu astfel de senzatii, să nu se agraveze. Așa hai, că le suportam, cred... Sper din suflet sa te vindeci, mai ai puțin până la e.n, trece și ea cu siguranță. Rezultatele sunt importante, indiferent de orice nu îți pierde increderea în tine. Nici controlul de sine, e foarte important sa te tii pe picioare indiferent de greutățile purtate pe spate. La floaters, nu avem ce face deocamdată niciunul. In primul rand, nu avem vârstă de majorat pentru operatie cu laser și în al doilea rând, mi-e de-a dreptul frica să mă risc pe tehnologiile "avansate" din Romania cu laser.
Nu știi cât ma bucur de mult, ca te am aici!
Un strain, in care am cea mai mare încredere... Și căruia pot sa-i spun tot.
Le suportam și pe astea... Ce sa facem. Eu le am cred ca de 3 ani...
Poate trec ele la un moment dat. vezi că unele incep, treptat, să treacă
Dar...daca ce am eu este o boala la cap.
off.
Nu cred, sincer... Poate acum sunt multe stresuri in tine, vezi cum te simți după e.n, că și asta te obosește destul de mult. Îmi doresc atât de mult sa iei o notă bună, să fii mulțumit de ea chiar sper, cu Dumnezeu înainte
Multumes foarte mult ca imi esti alaturi!
Mi-am facut o recapitulare ..si nu stiu de ce eram asa de nelamurit..cu problema pe care o am.
Uite eu sunt la fel ca tine, am aceleasi sentimente si ganduri, si asa nu este o problema de santate sau ceva.
Dar eu..care am stat numai in casa, stresat, in fata unui PC ore in sir! am uitat sa mai ies si eu la o plimbare ceva...am uitat sa mananc ce trebuie, sa ma hidratez, etc..am uitat sa traiesc sanatos...pentru ca lucurile pe care le faceam, si inca le fac, pe jumatate nu sunt deloc sanatoase
M-am "salbaticit" (asta cred ca este termenul perfect) a sta numai in casa.
Eu..acum incep cat de cat sa-mi revein, oarecum..adica incerc sa fac obiceiurile pe care le facem anul trecut..an in care eram complet sanatos.
Dar mai am cateva zile, de stat asa.
Dupa e.n, sunt..SUNT LIBER!
Stiu ca nu este bine sa ma stresez atat pentru nu examen ca asta, adevarat este primul din viata mea, bla bla...dar creierul meu a perceput altcumva acest examen, cumva foarte negativ.
Iar dupa ma voi duce la niste analize de sange. sa vedem daca chiar am probleme de sanatate sau ceva, si chiar este posibil ca toate ametelile si toate simptomele pe care le mai am sa fie lipsa de calciu, lipsa de magneziu, etc, pentru ca toate aceste nu am avut de unde sa le iau.
Deci..mai am putin! sper sa imi revin.
Exact așa mi se întâmplă și mie. Devine oarecum viața mai activă, dar na, gândurile mele, sentimentele mele personale tot acolo rămân. Noaptea plâns, ziua ras, echilibrul vieții, ce crezi de programul meu?
Cum a fost la evaluarea la romana? Sper din suflet sa te fi descurcat
Da 
Chiar m-am descurcat... Am greșit doar la niște exerciții ușoare, din neatenție. Dar nota sper ca va fi una buna!
Scuze ca nu ți.am mai scris... Dar am lăsat pc-ul de.o parte. Și m.am pus sa învăț.
Mâine o ai pe cea la mate din câte am auzit. Am citit subiectele de la romana, nu au fost prea grele din fericire, după părerea mea. Acum sper sa meargă bine și la mate, păcat că nu sunt "modele" pe net. Multa bafta, să îmi scrii cum a fost
Cum te-ai descurcat la mate?
Bineee
A fost foarte ușor!
Chiar mă bucur sa aud asta! Doamne ajuta pe marți, când vedeți rezultatele. Chiar sper sa îmi comunici rezultatul, să fie unul bun!
Maine îți spun, mâine se afișează pe net.
Nu... M-am înșelat. Marți se afișează.
Te mai țin aia puțin în suspans, așteptăm până marți. Sa îmi comunici rezultatele, sper că atata stres și munca să dea roade. Indiferent de nota, să nu-ți pierzi speranțele, ideile. Importanta e și facultatea, cunosc un băiat care a terminat liceul sportiv și a făcut și facultate. Cred că am mai spus-o
Pe mine nu prea ma interesează nota. Acum am terminat in sfârșit cu tot! Sunt liber.Dar acum, singurul lucru care mă interesează este sa mă trezesc la realitate. Dar pana ma trezesc iar La realitate, este cale lunga. Pentru ca orice as face, nu pot sa-mi conving creierul sa nu se mai gândească la sentimentul asta, ca si cum as fi intr.un vis..ca si cum realitatea asta este mai mult... Para as fi într-un paradox ceva.
Ușor ușor scapi. Adică, acum te-ai eliberat, poate te vei simți mai bine daca afli și rezultatele și descoperi treptat ce e sentimentul ăla care te macină. Să așteptăm până mâine să vedem cum te simți după afișare, multa bafta! Te susțin
7.90..sunt foarte mulțumit. Și părinții mei la fel.
Scuze ca răspund asa greu dar "cred" ca încep sa îmi revin
Cand o sa ma simt iar "prost" știu ca o sa apelez la tine.
Mă bucur atât de mult pentru tine multa munca să depui și la liceu, oricând poți apela la mine. e bine sa știi că ai un sprijin, a trecut o luna de când am vorbit prima oară și uite, că te simți mai bine. Cu Dumnezeu înainte
Am castigat lupta cu mine!
Cand ma simteam prost...ma gandeam doar la raspunsurile tale pozitive...multumesc! Sunt un nou EU!
Și mie mi-au dat lacrimile la răspunsul tău. Asta înseamnă că simțim același lucru. Suntem amândoi copii, și eu sunt o copilă dar cum ai spus și tu, de mic treci prin multe și abia când cresti realizezi. Și aici nu e vorba de vârsta aia din buletin/certificat, ci de vârsta sentimentala. Nu îți imaginezi ce bine mă simt că am putut sa ajut dar totodată să îmi exprim și eu sentimentele prin răspuns. Tot ce am scris despre tine, e și despre mine, de asta te înțeleg daca vrei, mai vorbim, te simt adânc în suflet. Am găsit și eu pe cineva să inteleaga ceea ce simt și tu la fel. Dumnezeu trimite astfel de oameni, daca vrei sa te exprimi vreodată poți să îmi trimiți mesaj... eu nu judec, dau sfaturi, mă regăsesc, criticile nu mă privesc. Trebuie neapărat să găsești un remediu să-ți expui sentimentele, eu deseori compun versuri. Fără limite, fara gânduri, cu sufletul! Sper sa reușești să treci peste, e mult mai complicat decât pare, dar odată ce le porți înseamnă că îți rezervă ele ceva... Clădesc ele un caracter cat mai puternic, așa se întâmplă oamenilor.Nu știu dacă asculți rap, dar e un vers de la Nimeni Altu "pentru oameni buni, ce au trecut numai prin rele". Te aștept în privat daca mai ai nevoie de ajutor, suntem în aceeași situație, nu știu dacă te înțeleg in totalitate pentru că nici pe mine nu mă înțeleg de multe ori. Dar asta e, capul sus, ce putem sa facem daca stam la dos? Nimic. Mai avem multe de învățat, multe de trăit cu oameni sufletiști
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
Depresia,gândurile obsesive sunt intr adevăr bolnăvicioase. Nu trebuie sa induri boala. Dacă te tratezi o perioadă, te vei vindeca. În cazurile mai serioase,in care tulburările devin greu de controlat si suportat, este nevoie de terapie medicamentoasa. Ar trebui să consulti un medic pediatru specialist în psihiatrie(boli ale mintii)
Incepe cu medicul de familie, acesta ii va explica mamei tale care este situația. Atentie! Nu e deloc indicat sa întârzii sau sa eviți tratamentul, fie el si medicamentos, căci tie si doar tie iti faci rau.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
