Trebuie precizate mai multe detalii (cum arata scaunul, daca flatulezi mai des etc)
daca dai in diaree ai putea sa ai hiperperistaltism, poate fi si din cauza stresului
Am decis ca maine sa merg la medic
Foarte bine
Obisnuiesti sa bei acidulate? De obicei de la astea apare si chioraitul matelor.(la unii). Sucuri, apa minerala, bere.
Trebuie mai multe detalii precum culoarea c@c@tului daca te besi sau ragai etc.
Soluţia este să mănânci regulat, mese mici şi dese, să eviţi alimentele care produc gaze, să ai grijă să nu înghiţi aer. Pentru aceasta, nu mânca repede, mestecă suficient fiecare îmbucătură, nu bea apă în timpul mesei, nu vorbi şi nu te agita. Băuturile carbogazoase, guma de mestecat, fumatul favorizează şi ele înghiţirea aerului.
Stabileşte-ţi ore fixe de masă. În felul acesta, stomacul şi organismul se vor obişnui cu programul.
Poartă la tine câte o banană, un pachet de biscuiţi din cereale integrale sau nuci, alune, migdale. Când ţi se face foame, ronţăie ceva.
Există şi ceaiuri de ajutor în acest sens, care pot fi băute după masă. Cel de mentă, de ghimbir, de busuioc şi de muşeţel ajută procesul de digestie, favorizează eliminarea gazelor şi au efect calmant.