E normal ce ti se intampla.Esti la inceput si se poate intampla sa iti intarzie sau sa nu iti vina deloc o luna. Poate dura pana la 2-3 ani pana ti se regleaza menstruatia.Nu ai de ce sa te ingrijorezi dar daca totusi te face sa te simti mai linistita atunci mergi impreuna cu mama ta si stati de vorba cu un medic astfel o sa ai ocazia sa-l intrebi tot ce te nelinisteste.
Bună!
NU ai de ce să te îngrijorezi : aceasta este menstruaţia de luna asta ( a 2-a menstruaţie ).
Aspectul ei diferă datorită unor dereglări hormonale ce apar în PRIMUL an de ciclu menstrual.
Acum menstruaţia este foarte redusă cantitativ din cauză că prima menstruaţie/menarha a fost mai LUNGĂ decât menstra normală.
Sângerarea de atunci fiind prelungită, acum organismul "compensează" prin această sângerare foarte redusă!
În general, primele 5 menstruaţii întârzie ( uneori chiar şi 3-6 luni, depinde de vârstă ) - dar, cu timpul, cam în decurs de 1 an, se va "regla" cât de cât şi vei avea menstră aproape lunar.
Spre exemplu a 2-a menstruaţie poate întârzia cam 4-6 luni, apoi a 3-a poate veni cam după 3-4 luni, a 4-a cam după 2-3 luni, etc.
NU ai de ce să te îngrijorezi, aceste dereglări hormonale sunt foarte FRECVENTE în primul an de ciclu menstrual.
Chiar dacă menstra e puţin mai "ciudată", e bine că nu a întârziat mult!
Toate cele bune.
Bubuletsss întreabă: