Buna TPU...
Nu mai suport...Totul mergea bine in viata mea, iar acum traiesc un adevarat cosmar! De firea mea sunt mai sperioasa, insa n-am stiut ca o sa ajung pana la a ma teme sa fac totul gresit.Credeam ca nu sufar de nici o fobie pana cand mi-am dat seama ca ma tem de orice lucru urat.De ex : vine un nou prof foarte tanar de mate si, stiind de la TV si din alte surse ca exista fete ce se indragostesc de profesorii lor ajungi sa te temi sa nu ti se intample si tie acelasi lucru.Nu am absolut DELOC incredere in mine si mereu mi-e frica ca de fapt ma prefac a fi buna si draguta cu ceilalti.Mi-e frica si de bolile mintale, pentru ca vazand mai multi oameni,, din aia" pe strada pur si simplu imi venea sa lesin sau sa vomit.Nu ma mai inteleg si stiu ca e o problema in a te teme de absolut orice,dar nu pot sa fiu altfel,pur si simplu nu pot scapa de teama.
Totul era perfect inainte,aveam doar note bune, acum am devenit mai retrasa, si de fiecare data cand sunt singura ma gandesc la ce o sa se intample mai rau cu mine.Plang aproape in fiecare zi, dar in pofida acestui fapt, la scoala am ramas tot calma si vorbareata.Toti colegii mei ma considera o fata buna si cuminte, dar ei nu stiu ca mie mi-e frica sa nu devin cineva rau in viata, iar frica mi-a sporit de cand am aflat ca gandurile negative se materializeaza.Doar mama stie ca sunt asa de sperioasa si iau totul la suflet, iar asta o raneste si o doare, n-am cum sa nu vad asta.Desi ea-mi spune sa-i zic tot ce am pe suflet,am ales sa nu-i mai spun nimic din ce ma doare pentru ca,la randul meu, o ranesc inconstient si pe ea, iar asta ma doboara - sa-mi vad mama suferind.De aceea sunt mai tot timpul relaxata in fata ei,ca sa nu creada cumva ca am ceva pe suflet.
Cu tata altfel sta treaba.El fiind foarte nervos de felul lui orice lucru ce nu-i placea la mine mi-l reprosa in cel mai brutal mod (a folosit si agresiunea verbala de foarte multe ori) am ajuns sa fim foarte distantati unul fata de altul,nu ne vorbim foarte mult,iar intr-o zi mi-a spus ca-s ciudata si-l doare sufletul pentru ca nu stie cum o sa ma decurc pe viitor.
Ca sa stiti si voi,nu ma gandesc deloc la sinucidere sau altceva de genu, ma gandesc doar sa fac cumva sa scap de aceste stari ingrozitoare.Mi-e frica ca intr-o zi o sa-mi pierd autocontrolul sau o sa ajung cum nu vreau sa fiu.
Inainte eram mai echilibrata si faceam usor fata problemelor, dar acum...nu mai sunt cea de dinainte, nu mai sunt fata ce vroia un viitor stralucit. Daca ati trecut si voi la randul vostru prin ceea ce trec eu si daca aveti cateva sfaturi as fi foarte recunoscatoare sa le primesc.
P.S. Cand mama era insarcinata cu mine a trecut printr-o frica extrema, pentru ca tocmai intr-o noapte din perioada in care era gravida niste hoti au intrat in casa si i-au lovit pe ambii parinti..Nu stiu ce sa cred, uneori ma gandesc ca fricile mele ar putea fi transmise genetic...

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook