Buna! Dacă mai tii minte, cumva, la început, pe la primul control, inainte să-ți pună aparatul, nu ți-a luat mulajul la dinți? Plastilina aceea este pentru a face mulajul după care sa facă gutiera. Nu se duce pe gat și nu e deloc așa rea. Cum spui, sunt persoane și persoane. Dacă te stresezi înainte, sigur îți va fi greata. Eu nu am avut nicio treabă, țin minte că avea gust de guma de mestecat chiar mi-a plăcut. Durerea pe care o simți cand o da jos nu se compara cu durerea pe care ai simtit-o când îți strângea aparatul. Așa că stai liniștită. Eu am purtat aparat 2 ani jumate și apoi gutiera o purtam doar noaptea. Dacă ți-o face să fie și cu cerul gurii (ceea ce nu cred că e cazul daca o vei purta și ziua) vei vorbi destul de greu. Dar cam într-o săptămână, doua, te vei acomoda cu ea. In gura poate va fi puțin mai ciudat, dar gândește-te cum s-au simțit prima oara aparatul. E un fel de mic disconfort pe lângă tot ce a fost până atunci. Am o prietena care a purtat aparatul 2 ani și apoi gutiera a purtat-o și ziua și noaptea, pentru nu mai stiu cat timp, deci depinde de dentist. Eu am avut și 4 extracții înainte de aparat, pentru că aveam gura mica și dinții mari și nu ii putea aranja pe toți fără extracții (e o poveste mai lunga) și în spatele dinților din locul în care au fost extracțiile mi-a pus și "chestii" din acelea cum spune userul de mai sus (nu mai știu cum le zicea exact) și pe lângă alea și gutiera o port noaptea (alea sunt lipite, exact că brecketii de la aparat). Dar astea nu cred că se pun tot timpul. O sa fie bine
Nu imi amintesc de mulaj inainte sa imi pun aparatul, dar cred ca mi-a facut o chestie de genul daca stau sa ma gandesc numai ca nu a facut-o cu plastelina, a facut-o digital, adica cu un aparat mi-a luat forma dintilor, cumva l-a plimbat pe dintii de sus si de jos si a facut niste poze care au fost bagate intr-un calculator. Ortodontul mi-a zis ca o sa imi faca o gutiera transparenta, adica nu e pe cerul gurii, cum e celalalt tip de gutiera, pur si simplu o sa-mi vina doar peste dinti. Mi-am dat aparatul jos joi, si acum e sambata si deja m-am obisnuit. Faza cu plastelina nu a fost nasoala deloc, mi-a facut-o doar sus, pentru ca eu imi iau gutiera doar sus, pe dintii de jos mi-a pus un fel de sarma in spatele dintilor care se numeste retainer fix si mi-o da jos in cativa ani. Deocamdata, nu mi s-a facut inca gutiera, o sa ma duc vineri sa o iau si sa ma invete cum sa o pun si sa o scot. La plastelina pur si simplu m-am relaxat si am respirat pe nas, si am incercat sa nu inghit, pentru ca doctorita mi-a zis ca s-ar putea sa imi vina sa vomit daca fac asta. Chiar se ducea foarte jos pe gat, si se simtea destul de naspa dar am stat si nu m-am panicat, si a trecut repede. A durat doar 1 minut. Apropo, ortodontul mi-a zis ca si eu s-ar putea sa imi fac niste extractii de masele de minte pe la vreo 17 ani pentru ca pe atunci nu o sa mai port gutiera si exista risc sa se strambe dintii din cauza maselelor de minte. Multumesc de raspuns!
Buna! Mi-am dat aparatul dentar jos in 2016 si inca port gutiera. Si trebuie purtata cam 5 ani. Plastilina aceea nu o sa te faca sa vomiti, stai linistit. O sa te puna sa respiri pe gura. Cred ca este mai mult de miros. Dar eu n am avut o problema de genu. Nu mi s-a parut nici cum. NU o sa te doara cand o sa ti dezlipeasca brecketii si nici cand te curata de lipici. Nu ai de ce sa te ingrijorezi. O sa vorbsti mereu sasait cu gutiera cat timp o porti. Eu de exemplu trebuie sa o port doar noaptea timp de minim 8 ore. Poti sa inchizi gura, este vorba ca nu poti sa musti in totalitate. Adica maxilarul o sa fie putin deschis. Eu m-am obisnuit imediat cu gutiera. La ineput o sa te stranga si o sa intre si o sa iasa mai greu. Dar nu te ingrijora. Cu timpul o sa iasa usor la fel si de pus. Daca mai ai intrebari poti sa ma intrebi
Mie doctorita mi-a zis ca trebuie sa o port pana pe la 17 ani adica vreo 3 ani, iar dupa trebuie sa imi scot toate 4 maselele de minte pentru ca exista un risc sa strambe dintii la loc.
Mi-a facut mulajul joi dar l-a facut doar pe dintii de sus, pentru ca jos am retainer fix si doar sus o sa port gutiera care se scoate si se pune la loc.
Multumesc de raspuns!
Am purtat si eu aparat si tin minte cand mi-a pus plastilina aia, insa nu mai stiu cu ce scop. Eu port de doi ani un fel de gutiera de metal in spatele dintilor, pe care urmeaza sa mi-o dau jos si tot nu inteleg care a fost scopul pentru care a vrut sa imi ia forma la dinti, in fine.
Mie nu mi-a venit sa vomit si nici nu am auzit pe cineva plangandu-se de asa ceva. Cat despre partea cu lipiciul, mda, putin doare, dar nu in asa hal incat sa iti faci griji de asta.
Gutiera de plastic nu am purtat, dar au purtat prietenii mei, care au vorbit despre faptul ca e inconfortabila, dar, din fericire, pe aia nu trebuie sa o porti mereu. Daca gutiera ta va fi una de purtat in permanenta, cum e a mea, sa stii ca te vor durea putin dintii in primele zile, mai ales cand mananci, dar, la fel, nu este o durere de care sa te sperii. Dureaza cateva zile pana te obisnuiesti, dupa nu o sa te mai gandesti la durerea pe care ai simtit-o.
Acum... durerea difera si de la om la om, si de la stomatolog la stomatolog. Nu esti nici prima persoana care trece prin asta, nici ultima. Si, cum bine vezi, toti au supravietuit. Ideea e sa nu incepi sa iti faci scenarii, ca doar iti faci rau singur/a. Si daca durerea va fi una minora in timpul in care ti-l da jos, tu tot vei avea senzatia ca e mult mai rau. Daca simti plastilina aia naspa, inghiti ochii si incerci sa iti tii respiratia. O sa vezi ca nu patesti nimic.
Mi-am scos aparatul joi pana la urma, si a fost ok cu plastelina, mi-am facut-o doar pe dintii de sus. Am incercat sa ma relaxez si sa nu ma gandesc ca mi-e rau.
Apropo, ai zis ca nu stii pentru ce e plastelina. E ca sa iti faca gutiera, trebuie sa ti-o faca fix pe forma dintilor de la finalul tratamentului, ca sa se mentina in pozitia aia cu ajutorul gutierei. Adica practic, sa fie ca un fel de dinti transparenti care sa se potriveasca la centimetru cu dintii tai.
Cat despre datul aparatului jos, nu a fost rau deloc, m-a durut gingia putin cand mi-a luat lipiciul de pe dinti pentru ca probabil atingea o parte din gingie. Si cand mi-a scos bracketii am simtit o mica presiune pentru ca pur si simplu imi smulgea bracketii cu un cleste, si ăia erau lipiti de dinti. Si apropo, si eu mi-am pus sarma aia in spatele dintilor de jos, sus am gutiera normala transparenta. Nu prea m-a durut cand am mancat din cauza ei, doar am avut dintii putin sensibili si nu am putut manca rece sau fierbinte.
In prima zi tin minte ca tot dadeam cu limba in spatele dintilor de jos pentru ca se simtea ciudat.
Multumesc pentru raspuns!
anonim_4396 întreabă:
dobrin1019 întreabă: