Bună tuturor! De la un timp nu mă simt bine deloc. Sunt stresată, plâng incontinuu. Când văd un copil că se joacă cu părinții lui, că au o relație minunată îmi vine să plâng, mă simt singură, părinții mei au divorțat de când eram mică și cred că asta m-a afectat. Am doar 16 ani, sunt la cel mai bun liceu din oraș, chiar mă străduiesc foarte mult sa învăț, îmi dau silința, interesul, dar nu știu îmi vine să plâng, ca pot mai mult, pot mai mult, știu asta. Am câțiva prieteni, dar tot mă simt singura, aș vrea să o relație bună cu toți, sa nu mai fiu închisă în mine. Mă gândeam să merg la un psiholog, îmi vine doar sa plâng. Așa am fost tot timpul

Fetito esti la cel mai bun liceu din oras. Ti-au suprasolicitat aia creierul. De aia plangi. Acuma nici sa te duci la unul mediocru ca o fi plin de tarani.
Mergi la un psihoholog, da unul bun. Vezi sa nu fie vreun analfabet, ca ajungi sa-i dai tu lectii lui apoi

Stai cu mama ta?

Desigur, psihologul e recomandat.

Dar ca sfat general, nu trebuie sa te descurajezi. Doar pentru ca iti lipseste ceva nu inseamna ca e o problema mare. Nu e neaparat o problema ca plangi, nu o percepe ca pe ceva dezastruos. Te descarci si bine faci. E destul de dificil, viata e grea pentru foarte multi dintre noi si neajunsurile sunt si mai multe.

Cu timpul dobandesti rezilienta si chiar vei intrece multe asteptari. Ai grija insa sa nu iei prea in serios lipsa parintilor si nici sa incerci prea tare sa compensezi cu scoala. Nu te va ajuta asa de mult in viata, te vei consuma cu putin folos mai tarziu. Doar cauta sa te mentii emotional si sa iti cauti fericirea in pasii urmatori ai vietii de adult.

Cunosc persoane care s-au stresat datorita parintilor denaturati sau divortati si au ajuns la boli grave datorita stresului si obsesiei de a munci si a isi indrepta viata, sau de a trai eliberati de familii dificile. Femei din familii destramate muncesc pana le ia diabetul, baieti din familii bolnave psihic ajung cu droguri, alcool si steroizi si mor de ciroza sau cancer pulmonar la 20-30 de ani.

E o viata foarte dificila, riscurile sunt masive sa traiesti in trecut, sa iti ramana problema in minte si sa nu depasesti lipsa. O vei depasi, toti depasim greutatile, fie mari fie mici. Incearca sa te bucuri ca nu ti-au ramas leziuni permanente in organism, ca nu ai boli grave ramase asupra ta. Eu am ramas cu multe daune, si mi-e foarte greu sa le repar si sa traiesc cu ele, desi trecutul l-am dat de mult uitarii.

E un mare privilegiu sa fii inca in mentinere buna, si sa poti sa traiesti o viata normala. Asta te va ajuta sa depasesti trecutul fara nicio problema.

Buna! Vreau sa spun ca si eu am trecut prin ceva asemanator, acum merg la psiholog de vreo 3 ani si sunt mult mai bine. O sa fie ok, nu o sa suferi pentru totdeauna, daca depui efort sa te vindeci, o sa te vindeci. Incearca sa ceri ajutor din partea apropiatilor si eu chiar as recomanda psihologul. Legat de parintii tai, eu cred ca e normal sa suferi ca au divortat, mai ales ca erai foarte mica, insa te-as sfatui sa incerci sa nu te mai compari cu alte familii, pentru ca fiecare familie are problemele ei, chiar daca nu pare. Stiu ca e greu, de asta am zis sa incerci. Sper sa fii mai ok pe viitor!?