Totul, dupa parerea mea, a inceput la varsta de 14 ani, cand eram in clasa viii. Eram intr-un fel sau altul bataia de joc a colegilor. Ma faceau in toate felurile, iar eu fiind mai impulsiva de fel, ripostam bineinteles. Însă incetul cu incetul incepusem sa fac lucruri pe care le consider teribile, cum ar fi taiatul cu lama pe mana sau ganduri sinucigase pe care bineinteles nu le puneam in aplicare datorita fricii intr-o masura mai mica banuiesc, dar mai mult a familiei. Ma intrebam. oare ce ar zice mama daca as muri? Cum ar reactiona? Imi era frica sa nu se invinovateasca, sa nu considere ca nu a fost o mama buna pentru mine, insa cel mai tare imi era teama de faptul ca bunicii mei ar fi putut sa faca un infarct. Ma taiam in fiecare zi, in aproape fiecare pauza la baie. Numai suportam. Ma gandesc ca din cauza aceasta am continuat sa fiu asa chiar si dupa ce am intrat la liceu.
Un an mai tarziu, in primul an de liceu, imi trecuse cât de cat aceasta tristete excesiva, nu ma mai taiam si numai aveam ganduri sinucigase. Insa, din pacate, in vara urmatoare am vrut sa ma sinucid si ma si taiasem. Am incercat cu pastile, cred ca erau somnifere. Inghitisem 16 pastile. Dar, mai pe seara, din nou aparuse teama, si i-am marturisit bunicii mele de ce am faptuit. A chemat ambulanta si asa am ajuns la spital. Am stat 3 zile internata, insa nu era pericol sa patesc ceva, asta a spus si doctorita de la ambulanta, dar datorita bunicii am ajuns sa fiu spitalizata la un spital de copii. Dupa mirarea mea bunica in loc sa ma ingrijeasca si sa imi spuna cu iubire sa numai fac asa ceva, ea mai mult ma certa. Stiu, era normal ce facea, dar un copil de aproape 16 ani ar trebui tratat mai mult cu dragoste decat cu tipete.
In clasa 10-a incepusem sa chiulesc la greu cu cea mai buna prietena a mea, incepusem sa fiu uneori vesela, poate putin cam prea vesela, insa aveam perioade si de tristete, desi mult mai putine si cu o intensitate mult mai mica, aveam.
Acum sunt in clasa 11-a, iar de curand am inceput din nou sa fiu foarte trista, ba chiar si sa ma tai. M-am taiat de mai multe ori in acest an, dar nu inteleg de ce. Doar de la o mica cearta cu ai mei, imi iau lama si ma tai. Din cate imi dau seama, sunt trista de aproximativ 2-3 saptamani, intr-adevar in aceste saptamani sm avut si perioade mai bune, dar doar cand am iesit afara, si nici atunci nu pot afirma ca eram prea vesela.
In afara de aceste perioade de tristete, am si unele perioade in care sunt nespus de fericita, in care desenez sau scriu. Iar cand sunt trista recunosc ca mai scriu si atunci, dar mult mai putin si in general in aceste momente scriu poezii cu nuante de tristete.
Multumesc ca ati citit ce am scris si as fi foarte recunoscatoare daca mi-ati spune dupa parerea dumneavoastra ce as putea avea. Sincera sa fiu, m-am saturat sa numai stiu nici eu de cum voi fi maine.

Tu ai nevoie urgenta de un psiholog sau psihiatru!
Nu-i de glumit, una sunt depresiile, dar cand ajungi sa te mutiliezi si sa-ti pui viata in pericol, este dejao problema foarte mare!
Spune-le parintilor tai sa te duca la medic, sau suna la:
ASOCIATIA TELEFONUL COPILULUI: 116-111 - este gratuit de la 8 dimineata pana la 12 noaptea!
Suna si un psiholog va vorbi cu tine si te va ajuta!

Trebuie sa vorbesti cu un psihiatru. Serios.

Esti in depresie. Gaseste un hobby care sa te faca mai fericita (pe langa desenat si scris daca nu te prea ajuta), daca nu esti genul care sa iasa prea mult pe afara poti incerca serialele/filmele sau ce mai vrei tu (deoarece vezi diferite povesti in ele, tipuri de oameni si poate te ajuta). Probabil ca ai probleme cu tine (nu-ti place ceva la tine), vezi care sunt si rezolva-le, probabil din cauza lor esti in depresie, daca e din cauza ca rad colegii de tine inseamna ca nu e degeaba, vezi de ce rad (poate felul in care te comporti) si schimba-te. Sper ca ai inteles ce am vrut sa spun, dar serialele/filmele cred ca ar fi de ajutor, vezi alte povesti/tipuri de oameni si te inspiri din ele, pot sa te motiveze sau daca iti place altceva, fa-o. Bafta si numai bine!

De ce anume te tai? Te calmeaza sau mergi pe principiul ca o durere mai mare o va anula pe cea mai mica? Cred ca este depresie si nu esti singura care trece prin asa ceva. Totusi, daca nu vrei sa mergi la un psiholog ar fi bine sa gasesti alta metoda de a iesi din aceasta stare, taiatul nu este o solutie. Scrie poezii, deseneaza, fa altceva. Ce spui cu bunica ta este partial adevarat, nu ar fi trebuit sa te certe dar nici tu nu mai esti chiar un copil la 16 ani.

Toți avem sentimente schimbătoare.Cred că proria nesiguranță ne împinge uneori să ne simțim bine când îi înjosim pe alții. Cred că cel mai bine te-ai putea echilibra dacă ți-ai forma obișnuința de a povesti tot ce simți cu Dumnezeu, ca și cu cel mai bun prieten. Mâtuitorul Hristos, când a fost pe pământ a fost și El ridiculizat, respins, batjocorit, ne înțelege foarte bine când suntem înjosiți. Citește evangheliile, dăruiește-ți sufeltul Mântuitorului, e specialist în a vindeca suflete deprimate și în pragul sinuciderii.

Bunica ta te-a certat pentru ca era prea speriata si te iubeste foarte mult in felul ei, mai mult decat sa crezi tu! sa nu mai fii atat de trista, sa fii pesimista si cu ganduri negativei incat vei putea sa te sinucizi prin taiere cu lama! Nu uita cu bunul Dumnezeu este cu tine si nu te paraseste niciodata! Roaga-te mai mult acasa si la Biserica, la Sfanta Liturghie (rugaciunea inseamna sa stai de vorba cu Dumnezeu).Si ai sa vezi ca totul va fi bine si viata vi se va schimba treptat si vei putea fi mereu fericita si optimsta!

Am fost in locul tau, am facut ce ai facut tu, aproape am murit din cauza prostiei, acum sunt foarte bine, sunt fericit si imi vad de viata mea, cu bune si cu rele. Trebuie sa astepti, asta este cel mai important factor, timpul! Fusesem la psiholog doar de doua sau de trei ori dar dupa n-am mai fost pentru ca era inutil, asa ca am hotarat sa-mi iau viata-n maini si sa incerc sa ies din cosmarul acela care se repeta continuu. Intr-un final mi-am zis ca n-are rost sa mai sufar pentru ce zici altii si am devenit foarte, FOARTE egoist, nu ma mai intereseaza de nimeni si m-am inrautatit! Din propria experienta pot spune ca un ''fii tare'' si ''stai linist'' nu te ajuta cu nimic, asa ca n-are rost sa rasfiresc rahatul pe aici si sa-ti spun minciuni de genul, o sa te doara in viitor, o sa te doara rau dar o sa reusesti sa transformi toata durerea in putere, o sa reusesti, promit

Tre sa vorbesti cu un psihiatru, esti bipolara.

Nu pot sa-ti spun cu exactitate ce ai. Dar pot comenta din ceeace stiu.
Depresiile sunt destul de frecvente la adolescenti, mai ales in tarile civilizate, unde ai timp sa te gindesti si la altceva decat la munca de 10-14 ore pe zi. In functie de cazul tau propriu, se vor putea potoli mai spre majorat.
Lasind asta laoparte. M-as lega putin de relatia ta cu parintii. Pare a fi prea superficiala. Atit incit iti trece prin cap sa te pui in pericol sa nu mergi la doctor doar de dragul sau de frica lor. Riscul sa se invinovateasca e mic pentru ca viata nu e un film de Hollywood pe care il vedem noi sau o carte. Si, poate, ar avea si de ce sa se invinovateasca (vezi ci ti-am spus). Ar fi un semnal de alarma pentru ei. Vorbeste macar cu dirigintele sau medicul scolii (daca exista asa ceva) intre 4 ochi.
Imi vine greu sa cred ca ai tai ar fi multumiti sa fie menajati de tine stiind ca te chinui in tacere.
Ai toata compasiunea mea. Nu stii suficient de multe lucruri despre viata, lucruri care pot fi grele si pentru un adult.
In ce te priveste pe tine in relatia ta cu ei (sau cu altii) se pare ca trebuie sa lucrezi sa te autoeduci la impulsuri. Inpulsul trebuie sa fie pe masura faptului care il provoaca, nu mai mult. Daca cineva iti spune "proasto!" (ipotetic) nu te arunci de la etaj.
Probabil ca tracasarile pe care le-ai suportat de la colegi (si poate si ceva din casa) combinat cu felul tau de a fi, te-au perturbat.
Sfatul meu e sa mergi la un psihiatru fara sa te ascunzi de parinti (care nu sunt niste mici mucosi incit sa nu inteleaga) sau chiar fara sa stie ei. Nu te ingrijora, daca mergi la psihiatru, psiholog etc nu inseamna ca esti "nebuna". Esti un om normal care a nimerit pe moment putin pe alaturi si ai timp sa te redresezi si sa ai grija de tine.
Ar mai ajuta o viata mai plina cu prieteni, cu sport sau iesire din casa, cu mers, alergat, mers pe bicicleta. Sau practicat un hobby, inclusiv voluntar la o organizatie ca sa ajuti pe altii o ora, doua trei pe saptamana.
Tine minte ca tristetea nu face parte din tine. E ceva pe care trebuie sa inveti sa o tii sub control si daca se poate sa o faci sa nu apara. Usor de zis :-)

Iti doresc succes!

Sa stii ca si eu eram la fel ca tine: colegii se luau de mine, insa eu nu ma taiam cu lama, ascultam Rammstein si ma jucam pe PC toata ziua ca sa ma calmeze. Odata ce am scapat de scoala, ma simt mult mai bine, mai...usurat. Maine ma mut in Germania pentru un trai mai bun. Insa eu iti recomand sa-ti gasesti o ocupatie sau doua mai bune decat taiatul cu lama.

Colegii se iau de tine pentru ca esti diferita, nu esti in aceeasi "turma" cu ei. Stiu cum e sa fii luat peste picior. Lasa ca acus scapi si o sa fie mai bine. Succes!

Cred că ai tulburare bipolară... Ai nevoie de un consult psihiatric pentru a fi diagnosticată și eventual a primi medicație. Vorbește cu părinții despre asta, e ceva foarte serios și nu e bine să stai așa...

E trist ca multi tineri ajungi victime ale propriilor constinte. Incearca sa te bucuri de viata, de fiecare lucru marunt. Atunci cand esti trista, incearca sa iti formezi alte obiceiuri, ceva mai putin dureroase care te-ar ajuta.
De ce nu discuti cu psihologul scolii? Nu stiu cat de eficient va fi, dar macar vei putea fi ascultata si sfatuita mai bine.
Ai mare grija de tine, si sa nu faci ceva ce vei putea regreta! O viata avem si trebuie sa o traim frumos! In tine gasesti forta necesara pentru toate!
Am avut si eu probleme cu colegii in gimanaziu, dar dupa ce am ajuns la liceu, totul s-a schimbat, pentru ca eu m-am schimbat. Am invatat sa nu imi mai pese, sa ripostez si sa am incredere!
Poti sa imi mai scrii daca vrei :*

Draga Suflet,
E trist ceea ce scrii scumpo, iar asta se datoreaza in mare parte din cauza societatii in care traim, a presiunilor zilnice facute pe noi de catre diferiti indivizi, colegi care in loc sa te ajute rad si isi bat joc de tine.Am invatat asta acum mult timp in urma, si voi invata si pe altii, si te voi invata si pe tine:Nimeni nu te poate schimba, schimbarea e alegerea ta! Poti sa mergi la psiholog sau psihiatru dar ei nu te pot schimba, te pot doar ajuta.Dar
puterea schimbarii este doar a ta.De ce sa te tai scumpo pe manute sa suferi degeaba pentru altii care rad de tine? Se merita asta? Sa nu iti pese de ce spun oamenii rautaciosi si negativi. Daca o sa iti pese vei atrage si negativul asupra ta, si te va izbi in plin cand nici nu te astepti.Trebuie sa vorbesti si cu parintii tai, sa nu iti fie frica, trebuie sa le spui adevarul sa te ajute.Nu e nici o rusine.Dar orice ai face te rog sa nu te mai tai cu lama pe manute, imi poti promite asta?

Eu zic sa te doară in p*z*a de tot ce zic si fac altii.Ne e bine nici să te inchizi in tine nici sa fii prea apropiata de alte persoane deoarece ele te vor injunghia cel mai tare.Fii vesela, fericita, razi foarte mult, nu te ingrijora pentru viitor pentru ca nu stii ce-ți poate aduce ziua de mâine.Crede-ma si eu am vrut sa ma sinucid din cauza "prietenilor" mei, dar nu merita, şi eu am fost batjocorit de colegi şi am trecut peste.În ziua de azi trebuie sa ai incredere doar in familia ta, învață sa fii fericită şi sa nu mai iei in seama toate aceste nimicuri.Acesta nu este un sfat sau un exemplu, este doar o parere a mea.Succes in continuare şi nu uita fii fericita mereu!

In primul rând asta arată ca esti in depresie. Tu crezi că viața este urâtă din perspectiva ta. Ai stat sa te uiți prea mult la lucrurile rele decat la cele bune. Ai crezut ca tot ce au spus colegii era adevărat, si tu ai uitat sa te uiti cum ești de fapt tu. Părinții si bunicii te mai cearta deoarece asa sunt ei in general, te ceartă pentru ca ei cred ca asa te vor face sa nu mai faci ce faci acum. Nu o sa te simți mai bine daca te tai cu lama, ci efectiv te omori încetul cu încetul. Pentru a nu mai fi tristă trebuie sa fii mai vorbăreață, sa fi binedispusa si sa incerci sa faci glume, dar sa nu jignești. Încearcă sa studiezi si să nu fugi de la scoala, iti va face doar rau. Încearcă sa îți găsești hobby-uri precum ceva sporturi, muzica, dans, pictură, etc. In fiecare om exista un mic Picasso care nu a fost inva găsit. Ai doar o viață, încearcă sa demonstrezi ca nu esti omul care te-au facut colegii, ci esti o campioană

Te inteleg perfect si eu am zile cand imi vine sa mor din cauza unor nenorociti care nu au altceva de facut decat sa-si bata joc de alti.

Cu ce lama te tai?