va scriu in legatura cu o problema care pare fara de sfarsit, pe data de 24.09. 2018 mama mea in varsta de 52 ani a facut un infarct grav, a fost trimisa de urgenta la Timisoara la institul Padurea Verde, ea fiind din Petrosani. Ajunsa acolo ea a fost constienta pana la intrarea in operatie, operatie care a durat aproximativ 6 aproape 7 ore, operatia fiind destul de grea dat fiindca inima ei practic a explodat fiind nevoie a fi "peticita" plus by-pass. Doctorul ne-a zis ca si muschiul a fost grav afectat dar totusi operatia a fost reusita, dar, acum incepe problema. Datorita infarctului o bula de aer a ajuns la creier, doctorul si-a dat seama cand ea s-a trezit si a inceput sa isi smulga tot de pe ea, perfuzii si legaturile de la aparate, a fost sedata imediat dupa asta si a fost chemat si un doctor neurolog care a si determinat faptul ca s-a produs embolia gazoasa. Dupa 4 saptamani doctorul de la Timisoara a trimis-o inapoi la Petrosani pentru a putea ca noi sa putem fi mai aproape de ea si sa incercam sa o ajutam cu prezenta, dar pentru ea transportul de la Timisoara a fost problematic datorita incompetentei unora. Cand a ajuns la Petrosani practic a fost adusa in stare grava ea ramanand fara oxigen si facand stop cardio respirator apoi urmand ca in decursul urmatoarei zile sa mai faca 3 stop-uri, asta fiind acum 4 zile, de atunci nu a mai facut, acum 2 zile doctorii de aici au oprit sedarea ei, dar semnele ei de pe o zi pe alta au fost cam mici(dat fiind ca doar 30 de min pe zi o putem vedea) dar ieri si astazi a fost cu ochii deschisi, a cascat, iar eu am incercat prin diferite cai sa aflu cat de constienta e. Ieri am rugat-o sa clipeasca o data daca ma aude, si de fiecare data mi-a clipit, dar cand am rugat-o sa clipeasca daca ma vede dar nu mi-a clipit, astazi cand am mers la ea am observat ca isi misca privirea, am rugat-o sa imi clipeasca de doua ori daca ma aude si mi-a clipit, am observat ca reusea sa isi mute privirea asupra mea, apoi am rugat-o sa coboare privirea dar eu am ramas deasupra ei pentru a o induce in eroare, dar totusi spre suprinderea mea a coborat privirea, dar in afara de toate astea se afla in incapabilitatea de a isi misca cat de putin membrele, sau sa vorbeasca, doar gura si limba si-o poate misca dar astazi din pacate am observat ca vomita si saliveaza mult. Ea pana acum avea gura uscata. Alt aspect e ca ea e tot ventilata artificial, nici nu stiu cat au putut si cat permite starea ei sa o lase neventilata pentru a verifica daca poate respira. Acum intrebarea mea este, mai exista sanse sa iasa din starea vegetativa, doctorita ei de pe ATI nu e convinsa ca ea ar fi constienta, eu nu cred ca toate miscarile si clipirile ei au fost doar pure coincidente dar totusi toti ne zic ca sunt sanse aproape nule... peste infarct a trecut, inima mergand singura, intr-adevar la o capacitate de 30%, trecand si peste 4 stop-uri, dar doctorul a zis ca este suficient si atat, evident, cu unele restricii... Revenind la subiectul cu starea ei, incerc sa gasesc o cale in a reusi sa petrec mai mult timp cu ea pentru a nu se simti abandonata, dar cei de la ATI sunt foarte stricti chiar daca sta intr-o rezerva, nici nu imi pot imagina cat de greu ii este. Eu ma agat de orice speranta fiindca cred in ea, sper ca cineva ma mai poate ajuta cu unele informatii referitor la revenirea ei din starea asta si care ar fi sansele. Multumesc anticipat si multa sanatate tuturor.
Este dureros să auzi astfel de cazuri; cu cât mai mult când ele se întâmplă în familie.
Sfatul meu este să nu te bazezi în totul pe oameni. Încrederea în oameni are și ea rolul ei; dar noi trebuie să ne încredem cu totul în Dumnezeu și să Îl lăsăm pe El să aleagă ce este cel mai bine pentru noi.
Într-o zi, Mântuitorul Se afla într-o casă îmbulzit de lume. Și era un om bolnav țintuit la pat. Oamenii care îl cărau nu aveau loc pe ușă din pricina mulțimii, și au spart acoperișul casei ca să aducă bolnavul înaintea Domnului Hristos. Chiar și El S-a mirat de credinta celor care spărseseră acoperișul. Bolnavul a fost vindecat pe loc. El spune: "Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară."
Tu ar trebui prin credință să apelezi la mila lui Dumnezeu pentru vindecarea mamei tale. Îl El trebuie să îți pui toată nădejdea. Nu puține sunt cazurile când medicii au fost depășiți de situație. Dar ca și pe vremuri, Dumnezeu poate face și astăzi minuni, trecând peste limitele științei medicale. Credința ta te va ajuta și pe tine, și pe mama ta. Așadar, viața ei nu este doar în mâinile medicilor, ci Dumnezeu a lăsat-o și în mâinile tale. În rugăciune o poți aduce pe mama ta înaintea lui Dumnezeu. Credința ta poate să treacă dincolo de acoperiș și să ajungă la Dumnezeu care are milă de ființele create de El. Manifestă credință și nu încumetare; cere, dar nu porunci. Un tată care nu avea credință s-a rugat: "Doamne, ajută necredinței mele!" Și fiica lui s-a vindecat.
În astfel de cazuri trebuia apelat prima dată la Dumnezeu. Dar El Se lasă găsit chiar și în această ultimă soluție. Dar sunt mulți care nici pe patul morții nu Îl caută. Tu dar ce vei face? De fapt, aceasta este datoria ta pe care o ai față de mama ta. Nu ți se cere nimic mai mult pentru că nu poți face altceva. Dar ce poți face, atunci trebuie să faci.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
