Ca să vedeți ce de ce medici neprofesioniști am dat în copilărie, îmi aduc aminte când m-am dus prima dată la ORL la Budimex din nu mai știu ce motiv (o tuse parcă), aveam vreo 9 ani parcă și am ajuns acolo pentru că medicul de familie nu a reușit să își dea seama ce am. Medicul ORL era prietenos și a vrut să mă consulte dar m-am speriat de instrumentele lui. Nu mai țin minte exact dar cred că de cel care era folosit pentru gură și gât. Văzând temerea mea, medicul ORL pur și simplu nu m-a mai consultat și m-a trimis acasă cu un tratament la întâmplare, fără să încerce întâi ceva ca să îmi atenueze teama. Mama nu a spus nimic dar a apreciat "gestul" medicului ORL. Apreciez și eu că nu a trecut peste voința mea dar cred că era mai bine dacă încerca să îmi explice la ce folosea acel instrument și să nu se dea bătut imediat. Aceasta este altitudinea unui medic ORL pediatru? Sau poate eu chiar am greșit atunci...

Un medic bun stie inca de la primele simptome ce ai, acea consultatie cu acele instrumente era doar optional! Daca nu era sigur, stai calma ca te consulta! El raspunde pentru pacientii lui nu merge pe ghicite iar acel tratament nu era la intamplare, el stiind ce ai numai privindu-te, ti-a dat tratamentul adecvat chiar daca tie ti s-a parut ciudat. Asta cred eu, acum tu ar trebui sa-ti amintesti daca ti-a folosit acel tratament sau a trebuit sa mergi la alt doctor...

Ok, deci ai o vagă amintire că în urmă cu 16-17 ani ai fost la ORL cu o tuse și doctorul nu te-a consultat pentru că te-ai speriat de instrumente, dar ți-a dat totuși un tratament pentru tuse.

Și care este rostul acestei întrebări? O să te apuci să faci generalizări pe tema (ne)profesionalismului doctorilor bazându-te pe o experiență de acum 17 ani pe care ți-o amintești vag?

Dacă ai supraviețuit atâția ani că sa scrii acest mesaj pe TPU înseamnă că a avut dreptate acel doctor să te trimită acasă.