Eu am avut asemenea operații pentru ambele măsele de minte din partea de jos.
Ca anestezic, nu știu ce a folosit, însă oricum a fost ceva mult mai puternic decât simpla anestezie pentru o extracție, am impresia că anestezicul a avut o cantitate mare de ketamină în el. Oricum, va știi medicul ce să-ți administreze, dacă este unul competent, desigur, și dacă este chirurg pe maxilo-facială. Nu face greșeala să te duci la un simplu stomatolog, nu e chiar 100% pregătit în ceea ce privește chirurgia, iar tu asta vei face, o operație chirurgicală.
Ca și sfaturi, 2 zile după operație stai liniștită în pat, nu fă efort altfei vei avea o hemoragie prin cusaturile alea de te vei îngrozi. Ține gheață cât de mult suporți pe obraz, clătește regulat la 15-30 min cu ceai de mușețel, evită prăjelile și mâncarea foarte concentrată, bazează-te mai mult pe supe și mâncăruri lichide.
Să nu te sperii dacă vei observa noaptea cheaguri de sânge. Eu am pățit la una dintre operații să mă trezesc pe la 3 noaptea și să am plină gura de cheaguri. Iarăși, să nu te sperii dacă se va umfla în acea zi după operație sau următoarea.
De asemenea după operație ar trebui să iei 3 zile Augumentin plus un antiinflamator gen Ketonal. Să ai la tine ibuprofen sau K-Alma pe când va trece efectul anesteziei, pentru că va fi cam aiurea senzația. Ar fi bine să iei și cu 2 zile înainte niște antibiotic, pentru a te asigura că nu ești în pericol de a face vreo infecție. Dacă mai vrei să știi detalii, întreabă-mă!
Dar daca trebuie sa le scot pe toate imi va face 4 operatii?
Da, câte o operație pentru fiecare în parte. Însă durează puțin și nu e dureros în timpul operației, după ce trece anestezia vei începe să simți niște înțepături puternice ca și cum te-ar electrocuta careva.
Multumesc!
Dar ce vrei sa ti le scoti acasa? Si inca neiesite. O masea din minte este o masea normala ca toate celellalte, se strica datorita faptului ca sunt in fundul gurii si nu se cureta ca celelalte. Ele se scod doar in cazul cind se strica.
Prin injectie e mai rentabila si iti amorteste partea de gura cu maseaua de iti curg balele si nu o poti ridica anestezie prin algocalmin ar fi de preferat dar acum depinde.
Am facut eu operatie de extractie a maselelor de minte! Doctorul dentist se va ocupa de anesteziant, asta in cazul in care nu ai restrictie de o anumita substanta ( trebuie intrebat ) altfel este ok. Nu simti nimic. Multa bafta!