Stefan
| Stefan a întrebat:

Ce înseamna homeopatie? Prin ce se deosebeste de medicina alopata?

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
Răspuns Câştigător
| micky a răspuns:

Http://www.homeo.ro/

Cred ca linkul asta te ar putea ajuta;))

1 răspuns:
| yadora a răspuns:

Homeopatia, din greacă όμοιος, hómoios (similar) şi πάθος, páthos (suferinţă), este un sistem de medicină alternativă, cunoscută pentru practica controversată de a oferi tratamente care practic nu conţin nici un ingredient chimic activ.
Teoria homeopatiei a fost dezvoltată de medicul saxon Samuel Hahnemann (1755–1843) şi enunţată în 1796 şi extinsa în lucrarea "Organon-ul artei de a vindeca" (1810), in urma experimentelor pe oameni sănătoşi cu substanţe diferite, care au indus simptome asemănătoare cu simptomele prezentate de bolnavi. Nici observaţiile nici fundamentarea nu îndeplinesc condiţiile minime pentru a fi considerate ştiinţifice. Aşa-numitele experimentele patogenetice (provinguri) făcute de homepaţi nu au nici o legătură cu afecţiunile care ar trebui tratate, se realizează cu o altă diluţie, şi sunt extrem de subiective oricum. Testele ştiinţifice ( folosind metoda dublului orb, binecunoscută pentru probitatea ei ) au arătat că tratamentele homeopatice au acelaşi efect cu placebo.

Doctrina homeopată - legea similitudinii - recomandă un remediu care, ca substanţă administrată în doză subponderală unui subiect sănătos, ar produce un set similar de simptome ce se regăsesc la pacientul bolnav. Acest remediu este administrat uzual într-o concentraţie extrem de scăzută, preparată printr-o procedură numită potenţare, care se presupune că ar imprima diluţiei mai multă putere terapeutică. Pentru acest "proces" nu există o explicaţie satisfăcătoare, fiind doar o rămăşiţă pseudoştiinţifică din epoca alchimiei când noţiunile de germeni sau molecule nu erau cunoscute sau înţelese. Descoperirile ulterioare teoriei lui Hahnemann, cum ar fi dimensiunea atomilor (Loschmidt, 1865) sau sinteza ureei (Friedrich Wöhler, 1828) au adus lămuriri mai clare. O soluţie atât de diluată cum e o doză homeopatică, nu mai conţine nici măcar o moleculă din substanţa iniţială, dincolo de diluţia 11 centesimală, deci nu mai poate avea efecte terapeutice. Actualmente proponenţii homeopatiei au emis ipoteza existenţa unei "memorii" a apei, daşi nici acest fenomen nu se bucură nici de suport teoretic nici de confirmare practică.