Ce părere aveți despre avort?

Avortul este un pacat! Este o crima cu premeditare! Fiecare copil ar trebui sa aiba sansa sa se nasca...
Am citit marturia unei mame care a avortat si m-a impresionat profund.

Era luna februarie cand am aflat ca sunt însarcinată eram înca la liceu ultimul an, i-am dat vestea prietenului meu, speram că-mi va spune să îl păstrăm, dar din păcate nu a spus aşa ma obliga într-un fel să fac avort. Evocînd diferite motive ca suntem prea tineri ca nu avem ce sa îi oferim şi alte chestii, într-un final am acceptat, in schimb nu dupa mult timp am avut o mica cearta şi m-a lasat singura.
Timpul trecea iar eu aveam 3 luni am hotărît sa merg la ecograf, era aşa mic si dulce un ghemotoc de copilaş, iar o asistentă lăuda copilaşul ca e perfect sanătos ca doamne ajuta o sa am un copil minunat neştiind ce vreau eu sa fac. Prietenul în care am avut încredere şi cu care am fost împreuna un an şi ceva m-a lasat singura.
Deja simteam cum mişca propriul meu copilaş în mine, l-am iubit mai mult ca orice, iar a venit ziua în care a aflat mama mea, m-au dus la spital şi m-a internat, dupa 2 zile mi-au dat ceva pastile (acele pastile intrerup sarcina pana la 6 luni) eu aveam 4 luni jumatate, mi-a dat prima tura de pastile, nu simtisem nimic dupa a doua tura am simtit cum mişca foarte tare copilaşul meu (se chinuia, era in ghearele morţii) iar dintr-o data nu am mai simţit nimic, a murit copilaşul meu.
A treia serie de pastile mi-au provocat contracţii, erau tot mai puternice dupa cateva ore mi s-a rupt apa si am nascut, am nascut copilul omorat de mine iar in loc să fie ca la o naştere sa-mi dea copilaşul în braţe sa fiu bucuroasă ei mi l-au luat era mic înca era mic de felul lui c-am cît palma, era fetita mea, Alexandra ingerul meu pe care nu îl pot uita şi nu îl voi uita niciodată, dupa ce s-a întamplat am avut vise în care plîngea şi mă întreba de ce nu am lasat-o? De ce nu am tinut-o? Mi se sfîşie sufletul.
Tot ce îmi doresc acum mi-aş da şi viaţa să o vad cum ar arata sau sa o am iar in pîntece, dacă o păstram acum aveam 7 spre 8 luni. Nu vă ucideţi copilaşul cum am făcut eu! Acum mi-aş da viaţa să o văd doar o secundă!
Să ne iubim copiii, să conştiezăm faptul că ei devin membri ai familiilor noastre încă din momentul conceperii sale, să spunem şi noi Da vieţii, aşa cum mamele noastre au spus Da cînd ne-am născut.

Spune Da vieţii, acesta este cel mai bun argument, nu căuta altă soluţie, nu refuza cadoul Divin deschide-l îţi aparţine!