| Melixx a întrebat:

Ce pot manca dupa operatia de apendicita?

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
2 răspunsuri:
| 42002 a răspuns:

Concret, în primele 24-48 de ore de la operaţia de apendicită pacientul consumă lichide (supă, ceai uşor sau deloc îndulcit, apă) ori alimente semilichide (iaurt). După reluarea tranzitului intestinal (emite primele gaze), se adaugă progresiv alimente mai consistente, dar care lasă puţine reziduuri: ou, carne slabă, puţin orez sau brânză (ultimele în cantităţi mici, pentru a nu provoca o constipaţie), puţin măr copt fără sâmburi sau coajă, o jumătate de banană ş.a.m.d. Cantitatea totală de alimente trebuie fracţionată în mai multe prize reduse cantitativ, ideal în 3-4 mese principale şi 2-3 gustări. După eliminarea primului scaun, regimul alimentar devine mai puţin strict, chiar dacă au trecut doar 3-4 zile de la intervenţie. Este totuşi recomandabil ca pacientul să nu consume încă dulciuri, fructe crude sau preparate cu mult zahăr, fasole şi mazăre boabe, varză, salate de crudităţi, grăsimi în exces şi prăjeli. Alimentele cunoscute ca fiind prost tolerate încă dinainte de operaţie trebuie evitate. Poate cea mai bună garanţie că intestinul gros se va vindeca fără probleme este menţinerea unui tranzit intestinal regulat (un scaun zilnic). După 2-4 săptămâni, obiceiurile alimentare ale pacientului revin progresiv la normal, el urmând exact aceleaşi reguli de alimentaţie sănătoasă pe care ar trebui să le respecte toată lumea.

| teodora200004 a răspuns:

1 zi - ceai neindulcit
a 2-a zi- supa strecurata
a 3-a zi-branza degresata, iaurt degresat, lapte degresat
a 4-a zi-ou fiert moale
a 5-a zi-piure de cartofi
Dupa 10 zile se introduc carnea si painea. Dupa 2 saptamani poti manca si o banana pe zi. Abia dupa o luna fructele, legumele dulciurile si covrigii, sticks-urile s.a.m.d. Dupa 2 luni poti manca fasole, mazare, varza si toatre care baloneaza :*
Asta a fost regimul pe care l-am tinut, si l-am tinut strict, si nu au fost complicatii happy Si nu uita, sa nu bei bauturi acidulate! Te pup. funda? big grin

Întrebări similare