Dacă ai avea o boală gravă / irelevant dacă tratabilă sau ba, că multe sunt relative şi nimic nu e imposibil/ ai vrea să ştii adevărul?

Hmm..nu cred.

Nu. Daca as afla, sigur as sta si mi-as plange de mila.Prefer sa nu stiu.

Decat sa regreti ca nu ai facut un anumit lucru pe care ti l-ai fi dorit, mai bine sa stii cat timp mai ai pentru a face acel lucru...

Da. ar fi viata mea si as avea dreptul sa stiu adevarul.

DA!
daca as fi ales ...sa nu stiu...la ce folos!
ar insemna sa ma mint singura...
mai bine, mi-as pregatii sufletul pentru plecarea din aceasta lume...si nu in ultimul rand mi-as pregatii familia pentru mare despartire!
normal ca nu mi-ar cadea bine vestea.as plange, mi s-ar rupe sufetul sa stiu ca nu-mi voi vedea copilul om mare...
dar banuiesc ca ma voi obisnuii cu ideea!

Da.Medicina moderna merge pe cunoasterea adevarului de catre bolnav.Astfel el devine mai cooperant.

Bună.
Bineînțeles că da.
Eu le-am explicat pe îndelete părinților mei când au fost și încă mai sunt bolnavi consecințele negative ale bolilor lor. Asta este. Am plâns dar nu m-am arătat lor, sufletul îmi este din ce în ce mai trist. Îi voi pierde într-un final din aceste cauze.
Pa, pa.

Da!
Fara sa ezit o secunda dau raspunsul afirmativ, pentru ca eu sunt de parere ca ar fi o incercare pentru mine. Cu aceasta ocazie, m-as cunoaste mai bine, as vedea cat de puternica sunt si as simti miracolul schimbarii pe pielea mea.

Da, normal. in primul rand sa caut sa ma tratez si in al doilea rand sa incep sa fac lucruri pe care mi le-am propus de mult sa fac in caz ca dau coltu` si nu mai apuc

Desi sunt sclava adevarului, in aceasta situatie as prefera sa am langa mine niste persoane care sa ma minta frumos. Cunosc un caz: mama prietenei mele nu stie nici in ziua de azi, dupa 3 ani, ca a avut cancer si, drept urmare, are un psihic foarte sanatos. Nu stiu cum ar mai fi dormit daca-si cunostea diagnosticul. Oricum, lenyia, mie mi se pare relevant daca boala e incurabila.

Depinde de la caz la caz. Eu sunt intr-o astfel de situatie de cativa ani si am preferat sa stiu adevarul, mai ales ca nu medicii au descoperit problemele mele, ci eu personal, dupa lungi discutii in contradictoriu cu acestia...
Faptul ca stiu, nu ma afecteaza psihic absolut deloc, nu-mi planific sa fac cat mai multe in zilele ce le mai am si nu imi plang de mila(nici altora nu le permit)... duc o viata normala ca toti ceilalti, diferante fiind numai in disconfortul si durerile zilnice.
In rest... va urez tuturor sanatate...

Da desigur. Stiu de ceva timp ca sufar de ceva grav, am facut si operatie grea pentru. aceasta, tratament dur la sp. Fundeni, si sper sa mai fiu sa imi vad pe Viu, nepotelul iubit ( in curand va face 4 luni de zile ). Nu imi plang de mila, intre timp tata a ajuns imobilizat, intr-un scaun cu rotile, mi-e f. greu, dar lupt pentru.ca el sa aiba tot si nu ma menajez deloc, aratandu-i inca speranta la viata ( a implinit deja 86 ani ). Sigur ca am preferat sa stiu Totul referitor la mine, la acea boala cumplita..., sa stiu Adevarul desi atunci,- Cerul s-a prabusit peste mine, zdrobindu-ma, punandu-ma la pamant, frangandu-mi aripile si luaindu-mi Speranta, in juru-mi, totul, devenind de plumb, cenusiu... M-am ridicat cu greu, am vazut moartea cu ochii, dar incet, incet, am prins curaj, putere incredere si cu dragoste, cu cainta si increderea in miracol, cu ajutorul celui de SUS, inca mai SUNT si privesc zarea, nemarginirea cerului, albastrul infinit si ma bucur de Arsita, de Ploi, de Frig, de insuccese sau de celelalte, harazite zilnic cu dragoste si ma inchin multumind Cerului ca inca, Exist, ca inca mi-e bine ( atat cat mai imi mai poate fi ). Lucien.

Si eu as vrea sa stiu, ca sa ma bucur de clipele pe care le mai am din viata!


Si acum daca as afla ca urmeaza sa mor peste ceva timp... m`as bucura de ce mi-a ramas....