Daca aveti timp sa cititi tot, bine, dar daca nu va sugerez sa nu cititi.
Am creeat contul asta special pentru ca ma simteam rusinata sa scriu de pe contul pe care il folosesc de obicei.
De aproape doi ani m-am mutat in Italia, si de atunci m-am schimbat foarte mult. Nu doar mi-am lasat prietenii in urma, am inceput o noua viata pe care nu mi-o doream, am invatat o limba noua, am facut "prieteni" noi, etc.
M-am mutat cand am terminat clasa a 5 a.
La inceputul clasei a 6 a (in Italia) nu vorbeam mai cu nimeni pana am inceput sa cunosc mai bine limba, am facut cateva prietene. Dupa din diferite lucruri peste care am trecut pe la sfarsitul anului scolastic incepusem sa ma tai, nu foarte adanc oricum. Nu o faceam pentru atentie, chiar nu voiam atentie pentru aia, ma rog, baietii in general incepusera sa imi zica "hai sa iti tai venele" sau sa rada. Ma rog trecusem peste asta, tin sa mentionez ca din Italia tinusem legatura destul de regulat cu cateva prietene din Romania deci eram bucuroasa.
Dupa aproape o luna in Romania in vacanta am inceput clasa a 7 a, a fost mai frumos pentru ca nimeni nu mai facea misto de mine pentru ca imi taiasem venele, era un nou inceput mai ales ca stiam limba deci nu aveam probleme. Stateam in special cu 2-3 colege, ma rog ma simteam mai bine. Dupa cateva luni incepusem sa citesc si vazusem ca imi placea. Petreceam ore in sir pe Wattpad si asa nu prea mai vorbeam pe Facebook cu cele din Romania, doar de cateva ori. Incepusem sa vad ca aveam multe simptome ale bipolaritatii, vorbisem si cu mama pe ocolite si pana la urma i-am zis ca poate am aia si a zis ca nu am simptomele (ma rog, nu ma stie ea), asa ca psihologul nu ar fi o solutie. Am mai scris lucrurile astea si de pe celalalt cont, dar acum este mai..grav.
Mereu pe Facebook vedeam ori fete din Italia care puneau poze, fericite, si eu stateam mereu in casa. La fel si cu fetele din Romania, acum cand o vad pe Facebook pe prietena mea cea mai buna nici nu-i mai scriu (e in Romania) pentru ca stiu ca ne-am racit raportul, stiu ca stie cand sunt online dar nici ea nu cred ca prea are ce sa scrie. Cand imi vad prietenele din Romania punand poze, fiind fericite doar sunt si mai depresa si cateodata fara motiv simt ca din furie as putea sa imi smulg parul din cap si sa trantesc totul pe jos.
Mi-am racit raportul si cu fetele cu care stau de obicei aici, pentru ca, cu ele clar nu pot vorbi despre lucrurile astea pentru ca ar zice ca exagerez.
Asa am ajuns sa consider ca nu prea am prieteni chiar deloc, si de cateva zile am inceput sa ma contrazic cu mine in mintea mea, si din cauza singuratatii m-am gandit ca daca tot nu am cu cine sa vorbesc, de ce sa nu ma prefac ca am o prietena cu care vorbesc despre tot? I-am dat si un nume si in mintea mea vorbesc cu ea mereu.
Am inceput sa fiu si mai paranoica, deja aveam frica de intuneric intr-un fel, acum si in baie ma uit in continuu la oglinda crezand ca va aparea ceva, si nici macar nu am citit vreo poveste de groaza sau chestii de genul de cateva luni.
Chiar nu mai stiu ce sa fac pentru ca simt ca devin nebuna, daca nu mi-as ocupa putin din timp cu cititul nu stiu ce as face.
Ce ar trebui sa fac? Ar trebui sa vorbesc cu parintii de un psiholog sau nu e necesar? (chiar daca probabil mi-ar zice ca exagerez)

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook