Unor oameni le este greu sa adoarma, altii adorm si se trezesc in toiul noptii sau dimineata prea devreme. Insomnia este o problemă cu care majoritatea oamenilor se confruntă la un moment dat.Lipsa de somn este de multe ori asociată cu stresul pe termen scurt. În astfel de cazuri, insomnia poate dura de la câteva zile la săptămâni întregi, însă, de cele mai multe ori, ea se ameliorează în mai puţin de o lună.
Uite cateva remedii :
O prima metoda presupune sa inspiram exclusiv pe nara stanga.
Impune-ti sa stai treaz! Organismul e ca un copil care face fix ce ii spui sa nu faca. Astfel, daca ii interzici sa adoarma, imediat va simti nevoia de somn. Cum il constrangi? Tine ochii larg deschisi si repeta-ti ca nu ai de gand sa dormi in noaptea asta!
Te-ar putea ajuta si presopunctura. Aaplica o presiune usoara timp de 20 de secunde intre sprancene, cu degetul mare, apoi elibereaza rapid, si repeta de 2-3 ori.
Pentru ca petreci prea multe ore in fata ecranului! Nu glumesc, este dovedit medical!
Salut!
Adormi greu,seara mai ales pentru ca tu dimineata te trezesti tarziu! Ar mai fi o cauza telefoanele,daca dormi cu telefonul la capul tau acesta iti poate strica somnul ba chiar sa adormi foarte greu! De ce? Pentru ca telefonul emite radiatii, nu foarte mari, care iti pot afecta somnul!
Recomandari: Pune-te la somn doar atunci cand iti este cu adevarat somn!
Dimineata trezeste-te mai devreme, stiu ca este greu sa te trezesti dimineata devreme insa, dupa o intindere si o spalare pe ochi cu apa rece iti va alunga somnul!
Evita pe cat posibil cu o ora inainte de somn smartphone-urile!
Sper ca ti-am fost de folos!
Probabil ca te gandesti la multe lucruri, te stresezi, habar nu am.
Ai insomnii si pana sa adormi gandesti
Asculta muzica inainte si vezi ca adormi cu castile in urechi, eu adorm rapid cand sunt obosita.
anonim_4396 întreabă:
Vlalslsl întreabă: