De ce la sat anxietatea e considerata boala mintala?

Nu doar la sat.

Conceptul de „boală mintală" este foarte greu de digerat pentru marea masă, care îl asociază cu „nebunie", „țăcăneală", „boala lu' Calache" etc.
De altfel, conceptul de „boală mintală" este greu de digerat și de definit chiar și de comunitatea psihiatrică, și pentru a te convinge e suficient să citești cele două „biblii" ale psihiatriei moderne, DSM (SUA) și ICD (Europa).
Dacă se adună într-un tabel toate simptomele menţionate în DSM şi se trasează referinţe încrucişate pentru fiecare tip de afecţiune psihică, vom observa un număr covârșitor de situaţii în care afecţiuni diferite prezintă aceleaşi simptome, ceea ce face ca diagnosticarea propriu-zisă să se bazeze mai mult pe intuiţie decât pe dovezi clinice.
Termenul de „dezechilibru biochimic" este folosit tot mai des pentru a justifica o afecţiune psihică, dar nu există nicăieri nici măcar un singur studiu care să aducă dovezi concrete privind legătura dintre acesta și anumite tipuri de afecțiuni. Nimeni nu a reuşit să definească dezechilibrul biochimic pentru a putea justifica administrarea aceloraşi medicamente, Prozac, Volox, Seroquel sau Ritalin tuturor bolnavilor, reali sau nu. S-a ajuns până acolo încât 30 de procente din copiii americani sub zece ani să se afle în acest moment sub medicaţie cu substanţe care induc autism, depresii majore, violenţă sau suicid.
Există, în DSM, sindromul personalității creative, sindromul matematicii (da, sunt considerate „boli psihice"!)

Poate e prea lungă introducerea.

Anxietatea NU este o afecțiune psihică, ci o „stare" a organismului, ce induce imboldul „fight or flight", din cauza unor factori externi, de cele mai multe ori multipli. Anxietatea reprezintă răspunsul instinctiv, ancestral ca origine, al oricărei ființe vii de a gestiona o situație de criză: prădători, cataclisme, multiple situații ce se acumulează, pe care cortexul le interpetează în funcție de ceea ce se numește „personalitatea" individului. La rândul său, conceptul de personalitate este dat de două componente majore: componenta genetică şi o altă componentă determinată de factorii de mediu, precum şi de experienţele prin care a trecut individul.
Cu alte cuvinte, un individ „călit" de-a lungul vieții este mult mai puțin expus anxietății față de cineva care nu beneficiază de experiențele necesare.
De aceea, anxietatea este întâlnită, foarte des, la adolescenți și tineri, care, confruntați cu inflația informațională, cu bombardamentul mental perpetuu din partea mass-media și a corporațiilor, cu cerințele absurde ale unei societăți care se închină la internet și la telefonul mobil, cu lipsa de perspective reale, încep să dezvolte simptome de anxietate.
De aceea, grupele de vârstă de mai sus sunt o adevărată mină de aur pentru psihologi și psihiatri, precum și pentru industria farmaceutică, deoarece, odată legați de o medicație ale cărei efecte adverse includ depresia (!), tendințele de automutilare și suicid, dezvoltă o dependență de aceasta, prin anxietatea indusă tocmai de cei cărora se adresează pentru rezolvarea problemei.
Psihiatrii și industria farmaceutică induc anxietatea pentru a combate anxietatea - e ecuația perfectă, circulară.

Simptomele anxietății dispar, în primul rând, prin voința individului, prin auto-confirmarea unui statut socio-profesional, prin activitatea fizică până la epuizare dacă e cazul, prin contact sexual frecvent și SIGUR (nu la Untold, acolo e bordel), precum și prin dobândirea certitudinii că reprezinți CEVA, și NIMENI pe lumea asta nu poate să te doboare.
Anxietatea NU este, repet, o boală psihică. Cei care consideră asta sunt fie neinstruiți, fie plătiți gras, cu procent la fiecare pilulă...