Da, dar de 2 saptamani nu mai port deloc sutien pentru ca n-am mai iesit deloc din casa si in casa stau fara sutien
Cancerul de sani se detecteaza in primul rand prin palpare mamara (iti faci masaj) si daca simti ceva tare (ai un bont, in interiorul sanului) atunci trebuie mers la doctor si verificat
TOTUSI
daca te dor ambii sani in acelasi timp, in acelasi fel atunci e, extrem de putin probabil sa ai cancer, asa ca singura solutie pe care o ai e un consult medical, din cate stiu eu fetele termina de crescut la 15 ani si am impresia ca sanii cresc ceva mai repede (undeva pe la 12 ani), dar nu sunt doctor, iti spun doar din auzite, doar un doctor iti poate spune ce ai, iar o durere e intotdeauna un semnal de alarma
Dacă aveai cancer la palpare se simţeau niște noduli in piele. Până ajungi la doctorul de familie care e femeie și ea si n-are de ce să îţi fie jenă, ia niște antiinflamatoare. Se produc schimbări hormonale o dată cu avansarea spre maturitate si de la asta pot fi durerile pot fi si dacă ţi-ai început viaţa sexuală.