Da, exact. Pentru că orice medicament are 3 faze : înghițirea și absorbția sa, efectul său și eliminarea reziduurilor. Ori în funcție de concentrația de substanță activă, timpul de eliminare a efectelor substanței active, poate dura chiar 24 de ore. De aceea, pe unele prospecte se interzice a se conduce un vehicul în timpul tratamentului medical sau chiar consum de alcool.
Ai face bine sa nu mai edpinzi de pastile, sa vizitezi un psiholog si sa faci ziua, activitati care te ostenesc, pentru un somn normal. Pastilele pentru somn, sunt doar un remediu pe termen scurt. Pe termen lung, te face leguma si incapabil de a mai judeca corect.
Calmantele sunt precum drogurile. În momentul în care organismul se obișnuiește cu ele așa se întâmplă. La un moment dat nu își vor mai face efectul și veți primi o altă schemă de tratament.
Ca și la rețetele culinare, termenul de efect al pastilei este de obicei pentru vârful său de activitate. De obicei, după mai bine de 24 de ore trece efectul unei pastile de calmare. Am spus ca la rețetele culinare, în sensul că și acolo cantitățile sunt orientative, nu fixe.
Deci si la anxiar poate sa dureze 24 de ore? pe net zice ca intre 4 si 6 ore.