anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Din om sănătos am ajuns să cred că am probleme grave! În urmă cu o lună jumătate am fost la muncă cu un unchi vitreg vreo două săptămâni! Toate bune, în ultima zi de muncă cu el a făcut o criză epileptică și a cazut cu capul de un bolovan, eu am fost șocat și m-am speriat foarte tare. Toate bune, am ajuns acasă și am început să caut despre boala lui, înspăimântat. La o zi am început să simt o senzație de presiune ușoară, iar după mai multe zile starea s-a accentuat din ce in ce mai tare, mă simțeam groaznic, mă durea capul îngrozitor, pastilele pentru durere nu mă ajutau cu nimic, iar la 2 săptămâni de durere am făcut un fel de criză seara după ce am luat alte pastile pentru durere, care s-a manifestat printr-o stare puternică de vomă apărută din senin, palpitații, un nod în gât, apoi o senzație de arsură la tot capul urmată de o contracție puternică timp de 3-4 sec a mușchilor capului. După criză nu îmi mai simțeam mâini și picioare, tremuram tot și nu putem să respir, iar inima îmi bătea cu putere, nu puteam să mă mai ridic de pe colțarul din bucătărie fiind convins că îmi trăiesc ultimele clipe. Am fost luat cu ambulanța, acolo după perfuzii m-au trimis acasă că nu am nimic, durând o săptămână să îmi revin fiind convins că aia a fost o criză epileptică. Eram terminat fizic și psihic, apoi am fost la 2 neurologi, am făcut RMN cerebral, am fost la ORL internet 3 zile pentru cap, pe boli interne și multe seturi de analize. Absolut toate ieșind bine si toți medicii spunându-mi că sunt perfect sănătos. Am fost la psihiatru mi-a dat și el medicamente dar nu am putut să le iau decât 2 zile deoarece dădeau somnolență. Apoi am făcut o ședință la un psiholog și nu am mai putut merge deoarece am programul foarte încărcat. Acum după o lună jumătate de chin am senzația aia de presiune în cap, câteodată mi se mai face rău
din senin, dar nu să leșin și simt furnicături în cap și am mici spasme la nivelul capului și a feței, precum și alte senzații ciudate in care simt că fac o criză, dar nu fac și sunt perfect conștient. Acum fac tratament la un medic homeopat care a studiat în China și el mi-a zis că nu este vorba de epilepsie și că am dat glanda tiroidă și fierea peste cap și îmi face acupunctură și mi-a recomandat ceai de lavandă. Dar tot nu mă simt omul care am fost, iar presiunea și furnicăturile și spasmele mici la nivelul capului le mai am, plus senzația de vomă. Eu credeam că furnicăturile și presiunea în cap sunt simptomele epilepsiei deoarece creierul trimite anormal impulsuri electrice dar toți mi-au zis că nu este vorba de așa ceva. Voi ce îmi mai recomandați? Am făcut și fac tot ce-mi stă în putință să îmi revin, ceea ce nu prea mai cred. Am 22 de ani. Nu știu unde să mă mai duc și ce să mai fac, ba chiar și la preot am fost! Mai există ceva de facut?

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
Răspuns Câştigător
| gratargratar a răspuns:

Imi amintesc ca ai mai postat cazul acesta acum ceva timp.
Problema pe care o ai tu este de natura psihiatrica.

Atunci cand unchiul tau a avut criza de epilepsie si s-a lovit de bolovan, te-ai speriat tare si ai ramas traumatizat de intamplare. Probabil din pricina fricii de a fi, la un moment dat, afectat de aceeasi boala, ti-ai indus inconstient simptome similare. Asta datorita neputintei constientului de a asimila emotia.

In sfarsit, ideea fundemantala este urmatoarea:
Iti auto-induci periodic astfel de stari care seamana cu atacurile de panica, dar au o manifestare particulara, desi, in esenta, contin aceeasi frica irationala. In timpul acestor perioade, creierul elibereaza neurotransmitatori specifici ce iti provoaca toate simptomele acelea pe care le-ai pomenit.

In concluzie e o problema psihiatrica sau psihologica, dereglarea fiind la nivelul neurotransmitatorilor.
Te-as sfatui sa faci un test de rezonanta magnetica pentru creier, pentru a vedea activitatea neuronala. Aceaste tehnica este un noua, si se foloseste inclusiv pentru diagnostirea depresiei. Apoi sa te tii de un tratament primit de la medicul psihiatru. Te sfatuiesc sa-ti alegi un medic psihiatru credincios. In sfarsit, poti face si sedinte de psihologie, daca crezi ca te ajuta.

La preot nu te duci ca la vrajitor, ca sa te scape de nu-stiu-ce blestem. Daca esti credincios, te sfatuiesc sa te spovedesti si sa te impartasesti des. De asemenea, sa te rogi. Acestea fac minuni. Iti recomand paraclisul Maicii Domnului si paraclisul/acatistul Sf. Efrem cel Nou. In definitiv, numai Dumnezeu te poate scapa din orice necaz. Omul e doar un instrument.

32 răspunsuri:
anonim_4396
| anonim_4396 explică (pentru gratargratar):

Exact acum 2 săptămâni am ajuns la psihiatru, răspunsul tău a fost cel mai bun

| gratargratar a răspuns (pentru anonim_4396):

Ma bucur. Iti urez insanatosire grabnica.