E normal sa te sinucizi daca suferi de o boala incurabila? (un handicap din nastere )

Nu!

Nu, nu este normal sa faci asa ceva.Chiar daca este oricefel de handicap nu trebuie sa ne sinucidem, toata lumea are o viata data de catre Dumnezeu si trebuie sa o traim nu sa ne-o luam noi caci asa vrem.

Nu nu mi se pare normal. Sunt persoane care tin la tine si care ar vrea sa te vada in fiecare zi si care ar suferi dupa tine.

Sinuciderea nu este normala niciodata. Indiferent ce greutati ne da viata trebuie sa trecem peste ele cu fruntea sus. Avem o singura viata si merita traita.

Nu știu ce vârstă ai, dar dacă n-ai peste optsprezece ani, îmi va fi cam dificil să dezbat acest subiect delicat, așa că, voi încerca să îl fac să fie mai ușor, pentru orice eventualitate.

Presupunând că există un Dumnezeu și El te-a creat, chiar dacă te-a zămislit mama ta, atunci nu e „normal" să îți curmi singur viața, dat fiind că nu îți aparține nici ție și nici mamei tale, indiferent de motivele sau pretextele pe care le are fiecare de oferit pentru a își justifica acțiunea respectivă.

Presupunând că nu există niciun Dumnezeu și că te-ai născut dintr-o greșeală (chiar dacă părinții vor spune că „din dragoste", pentru că e cam singurul răspuns pertinent pe care-l pot da), atunci, din punctul meu de vedere, tot nu ar fi „normal" să îți retezi dreptul la viață.

Presupunând că sunt lucruri, momente, locuri și oameni pe care îi iubești sau pe care îi îndrăgești și că ai avea doar o singură viață pentru a te bucura de ei și de tot ceea ce trăiești și simți, tot nu ar fi „normal" să îți dorești să îți oprești bătăile inimii.

Putem să mergem cu presupusul până apune soarele, însă nu știu cât îți va fi de folositor. Cert e că oamenii recurg la acest mod de a își înceta propria existență, din tot felul de motive. Fie că au luat un „4" la școală, fie că cineva i-a scos din lista de prieteni virtuali de pe Facebook, fie pentru că mama a zis întâi să strângă jucăriile și pe urmă să mănânce Barni, fie pentru că e bolnav incurabil și nu mai vrea să fie o povară sau tratat necorespunzător de către societate, fie pentru că e prea sensibil și nu se poate adapta sau pentru că e antisocial sau pentru că se crede nebun și umilit în permanență de către tot ceea ce îl lovește din exterior, fie pentru că are riduri și vreo zece kilograme în plus, fie pentru că nu sunt bani de facturi și pastile, de țoale, telefoane, vile, mașini, cadouri sau un bilet de tramvai. Motive sunt gârlă. Dar de ce nimeni nu vrea să caute motive să trăiască, ci doar să oprească viața?

Nu pot să hotărăsc eu în locul altora și să zic că „ - Da, este normal", sau " - Nu, nu este firesc". Fiecare crede că deține adevărul și că știe mai bine ce-i cu el decât restul lumii sau decât părinții săi. Eu pot doar să încerc să îți explic, dar nu garantez soluții și nici nu dețin adevăruri absolute. Alegerile aparțin celor ce decid. Riscurile sunt ale lor și consecințele sunt trase de către ceilalți, dar dintr-un egoism normal pentru starea în care te afli când te decizi să iei o astfel de măsură, nu mai are importanță cum se simte restul lumii.

Vezi frumosul din viață și lasă urâtul deoparte. Scoate-ți din cap mizeria pe care ți-a băgat-o societatea cu fărașul direct în suflet și pune la intrarea inimii tale, cărbuni încinși, să se poată apropia de ea, doar ceea ce te încălzește pe tine ca ființă umană și te face să te simți mai aproape de fericire. Viața e scurtă și se poate opri oricând. Nu o grăbi tu.

Nu. In schimb, e foarte normal sa faci psihoterapie.