Paracetamol
Paracetamolul are efect de distructie a hepatocitului (celula hepatica), dar aceste celule se refac cam in 10 zile de la terminarea tratamentului. E bine de evitat la alcolici si la cei cu insuficienta hepatica, ciroza, hepatita si alte afectiuni hepatice. Efectul nociv asupra ficatului apar la doze destul de mari, o doza dubla fata de cea permisa la oamenii cu ficat sanatos, dar la cei enumerati mai sus aceasta doza scade sub doza maxima admisa sau chiar sub doza normala
Metamizolul (celebrul Algocalmin)
Este un medicament interzis in multe tari datorita efectului nociv, poate da niste complicatii foarte severe, dar cele mai grave(moarte) apar la oamenii care iau algocalmin pentru prima data. Celalalte sunt si ele grave si pot sa determine exitus.
Mai nou, exista niste studii care au determinat ca acest medicament are un efect destul de slab, mare parte din efectul sau fiind un efect placebo. Inca astept sa vad o discutie pe tema asta.
Concluzie:
Reactiile adverse produse de un medicament, oricat de grave sunt, sunt mult mai mici decat efectul pozitiv pe care il ofera. Cand un medicament nu isi mai justifica efectele negative prin avantajele pe care le ofera, este scos de pe piata. Unele medicamente pot avea un competitor intr-un alt medicament cu efect asemanator si cu reactii adverse mai putine. Acesta determina scoaterea de pe piata a medicamentului mai vechi. Totusi aceasta scoatere de pe piata este deseori dictata de utilizarea din ce in ce mai scazuta a vechiului medicament. Uneori insa sunt pastrate ambele, in cazul in care doctorii, din diverse motive (financiare, avantaje terapeutice alternative), prescriu ambele medicamente.
http://gyzzard.wordpress.com/2009/01/16/medicamente-bune-medicamente-rele/
Nu se iau impreuna. Au toate trei aceleasi efecte, concureaza intre ele si efectul sumat nu e mai mare decat daca luai doua nurofene. In plus, poti sa faci o gastrita urata, iar daca iei de mai multe ori intr-o zi combinatia asta ai putea sa faci hepatita medicamentoasa (toate sunt hepatotoxice).
Toate trei sunt antiinflamatoare nesteroidiene. In mare cam au acelasi efect antiinflamator (difera intensitate aspirina
Mi-au taiat raspunsul, si am scris mult la el dar macar a castigat tot un articol de al meu
Nu se iau sub nici o forma impreuna
aspirina si nurofenul nu sint compatibile. nurofenul (ibuprofen)este bun in raceli, dureri reumatice, spondiloze etc. aspirina este buna dupa 40 de ani una pe zi (sau jumatate)dupa mincare de obicei seara, paracetamolul in gripe, viroze. dar toate cu recomandarea medicului.
princess92 întreabă: