Există și persoane care nu au făcut această operație și nu au nicio problemă de sănătate din cauza asta.
Dacă nu e necesar nu trebuie să te operezi obligatoriu, în schimb dacă prezinți dureri repetate și insuportabile în partea dreaptă a abdomenului, jos, și îți amorțește piciorul stâng, sau drept (nu-mi mai amintesc sigur care) trebuie să te duci la un control, e mai bine să știi sigur decât să crezi, că totul e bine și să nu faci nimic iar apoi să ai complicați.
Și dacă va fi cazul, să nu îți fie teamă, nu e ceva dureros, cel puțin eu m-am operat la 10 ani, eram doar un copil, gândește-te că eram mai mică decât ești tu acum și totuși nu am murit. Mi-a făcut anestezie totală (m-a adormit) pentru că eram prea mică, dar după 12 ani îți face anestezie locală (îți amorțește corpul de la mijloc în jos) și nu vei simți nimic. Iar apoi te vei simți mult mai bine, eu după 3 zile mergeam mai bine ca atunci când am intrat în spital, pentru că înainte aveam dureri insuportabile și abia mă puteam mișca.
Dar dacă nu e cazul, să nu te operezi, orice operație poate fi riscantă, iar dacă operația e degeaba... riscul e tot degeaba. Te sfătuiesc totuși să faci un control.
P.S.: Am uitat să-ți spun să nu subestimezi durerile, dacă te doare în partea de jos a abdomenului, poate fi și din cauza la ovare. Cel mai bine e să faci o ecografie.
Să ai o zi bună! Succes! :* x
Bună!
Dacă nu te operezi starea ta de sănătate s-ar putea agrava și mai mult.
La urma urmei, operația de apendicită in comparație cu alte operații nu e chiar un capăt de lume
Lasă frica și fă-te bine.
O zi frumoasă!
Apendicita este ca orice alta "problema de sanatate". Poti sa o eviti mancand sanatos, mestecand bine mancarea si evitand samburii, pentru ca de obicei acestia se aduna acolo. Poti sa sta cateva ore in caz ca apendicita apare si rezisti la durere, insa cu cat astepti mai mult si nu iei decizia sa te operezi, cu atat mai grea va fi recuperarea sau se pot compica lucrurile la operatie. Cum spunea si Dennissel, apendicele, din cauza ca este inflamat poate exploda. De aceea e bine sa prevenim, iar daca e prea tarziu, atunci sa nu stam pe ganduri si sa realizam ca nu e o simpla inflamate, ci un caz urgent. Iti doresc sa nu ai parte de o asemenea operatie si sa fii cat mai in forma posibil, mereu
Daca nu ai probleme cu ea, daca nu este inflamata, de ce sa te operezi? De unde ideea ca toata lumea trebuie sa o scoata? Nu este adevarat. Majoritatea oamenilor traiesc bine-merci cu matul ala si nu au nimic. Daca insa vreodata vei avea probleme, atunci va trebui scoasa de urgenta. Pentru ca nu are o perioada de "dezvoltare". Cum apare, cum face "poc". Sanatate!
Dacă nu te operezi starea ta de sănătate s-ar putea agrava și mai mult. Există și persoane care nu au făcut această operație și nu au nicio problemă de sănătate din cauza asta.Cel mai bine e să faci o ecografie.
Va multumesc pentru sustinere, insa nu am apendicita, si fiindca nu am ma intrebam daca chiar orice persoana trebuie sa aiba, gandindu-ma ca daca nu am avut pana acum nu voi mai avea...
Bine ca nu ai apendicita ...nu cred ca toti trebuie sa avem eu am 15 ani si nu am avut si sper ca nici nu voi avea. Insa exista riscul sa apara mai tarziu stiu ca apendicita poate aparea la orice varsa, oricum multa sanatate si sa nu iti mai fie frica.
Va multumesc tuturor pentru raspunsuri, m-ati ajutat foarte mult, insa tot fricoasa raman.... as vrea sa va dau la toti fundita, insa din pacate nu exista numai una. :*
Daca ai apendicita nu poti sta asa deoarece apendicele poate "exploda" in orice moment si te poti imbolnavi grav. Oricum vei fi anesteziata si nu o sa simti nimic. Mult noroc si sa fi tare! :*
Păi dacă ai apendicită, nu e bine să stai așa. Și eu am fost operată de apendicită. Și mie mi-a fost frică, da' frică, nu glumă . Imi tremurau picioarele cand stateam pe jol acolo la spital si asteptam sa ma bage la operatie. Dar mi-a făcut o injectie mică si nu am simtit absolut NIMIC! Doctorul a fost foarte de treaba. mă intreba chestii si nu am patit nimic. Bine. după jumătate de ora, dupa ce s-a dezamorțit a inceput sa ma doară burta...Dar nu pot sa zic ca este insuportabil. in fine. dacă ai apendicita, OPEREAZĂ-TE. Nu sta asa si lasă frica că nu te doare Te asigur eu.
Pa, pa :*
Daca faci apendicita trebuie sa te operezi daca nu faci apendicita nu trebuie sa te operezi
IonBadita1 întreabă: