Hei TPU! Ce făceți? Am o întrebare. V-ați simțit vreodată complet lipsiți de motivație? Sunt în perioada examenelor. Niciodată nu am avut note mai mici ca acum, dar pur și simplu nu pot învăța. Mă apuc greu, nu am nici o motivație să încep iar și când încep să învăț orice îmi poate distrage atenția. Îmi doresc note mari și iubesc această facultatr, dar chiar nu pot. Am ajuns în stadiul în care nu îmi mai pasă și vreau doar dă dorm. Dacă ați trecut prin așa ceva, cum v-ați recăpătat motivația?

In primul arnd nu exista "nu pot" exista: nu vreau, nu am chef, nu-mi pasa.
Motivatia este in tine nu in altii si daca tu nu intelegi ca examenul ala depinde de tine si este atat de important incat te poate costa viitorul tau profesional, atunci mergi la scoala de pomana.
ma indoiesc ca-ti doresti note mari sau sa ajungi la faculatte, pentru ca tot ceea ce faci este taman pe dos: adica nu inveti, nu ai chef si nu-ti pasa.
Ma rog, daca nu te trezesti acum, cand inca mai ai timp sa recuperezi lectiile neinvatate, vei ajunge in examen si vei regreta toata viata, lene si imaturitatea de care dai dovada acum.

Dacă iubești și nu poți, lasă-te. Apoi te culci și dormi. Vezi cum stai cu motivația la trezire. Dacă nu stai bine, te culci din nou.

Niciodată complet. Însă perioade mai slabe toți am avut. Ceea ce spui tu pare un început de depresie.

Prin asta am trecut și eu în facultate (motivație slabă pe baza faptului că nu am fost de 10 oricât m-aș fi luptat și asta m-a afectat, mai ales că la Universitate se dorea competență, apoi am luptat și în faculta să ajung și eu la buget, în final am ajuns decât să-mi las restanțe și parcă nu era suficient parcursul academic dus în prăpastie, mai venise pe cap și relațiile interumane, m-a abandonat BFF-ul meu, încă mai sufeream și după gașca avută în liceu și după crush-ul meu din perioada aia, cred că mi luase vreo 4 ani să mă ridic, apoi cum și la faculta interacționezi și legi relații, scârțâiau și alea și erau furtunoase și tumultoase cu prietenele/colegele mele, ne aveam la bereghată și ca și camaraderie dar și ca dușmănie, ne dădeam block-uri și nu ne vorbeam prin faculta, ca apoi să ne revorbim, ca să nu mai spun că eu eram plecată pentru prima dată din orașul meu, în București și tot pentru prima dată când stăteam cu străini pe la cămin, la cămin alte povești cu alte distracții și poliloghii, apoi unde mai pui că aveam și anxietate socială, și la dracu, la facultate ca să ajungi în top, examenul în sine, ăla dat tu cu foaia era apă de ploaie, puteai să iei examenul doar pe scris, nimic de zis, dar doar dacă toceai materia la sânge și nu greșeai nimic, cum oricum nu prea erau nici grilă, trebuia să dai cu argumentu' și cu scrisu' așa că, luam la unele, la unele ba dar la oral, la prezentări, nu mă duceam, deoarece mă simțeam stingheră, mă simțeam cel mai nașpa om, cel mai prost om din amfiteatrul ăla, nu reușeam să deschid gura ca să prezint, acum că mă uit în urmă, singura bucurie care o am de acolo, deși sper să nu mă înțelegi că m-aș bucura pentru situația colegei mele, o singură chestie m-a făcut să realizez că poate totuși am ceva boașe în mine, a fost când la prezentarea unui seminar, eu și cu o colegă, la fel de emotivă ca și mine, ea a început să plângă, eu mă stăpâneam cu greu, dar până la urmă profa m-a trimis la loc și a zis să revin cu informația și stăpânirea mai bune, evident că după ce ne-a văzut pe ambele, profa a început cu povestiri și chestii, că o sa vedem noi când o să mergem la workshopuri, când o să susținem teze și diverse teorii în fața comisiilor și oamenilor, ăla a fost și momentul în care mi-am spus că poate psihologia în final nu e de mine. :/ Că deși la prima vedere pare că stai pe un scaun și asculți un om, psihologia e mult mai complexă, deși oricum ne spusese mereu, ne pusese în temă profi, că dacă nu suntem sociabili și comunicativi, să ne cam lăsăm de profesia aia. în final am clacat și am lăsat-o și eu.

Nu sunt mândră sau ceva, dar nici nu mă sinucid, deși am avut și gânduri de genul și clar nefinalizarea ei, mi-a lăsat urme și pe intelect dar încă încerc să supraviețuiesc și când totul este nefavorabil și împotriva mea, ba chiar și dacă realitatea asta ar fi, că aș fi praf.

Scuze că am scris atât, de altfel am jurat că nu o să mai scriu nici pe aici atât, dar cum aud de ceva legat de studii, simt nevoia să-mi împărtășesc experiența, că poate totul e cu un rost și poate nu o fost întâmplător ca eu să cad, poate căderea mea, a lăsat-o God, ca exemplu, că deci ca mine să nu faceți și să mergeți înainte, pe brânci, pe brațe, pe coate, cu ochii scoși, cu profii sau ăia colegi mai "deștepți" împotriva voastră, la dracu să mergeți înainte, tragi cât poți, faci strategii ca să salvezi cât poți ca să iei anul și licența.

Revin!
Deoarece TPU are și el o limită.
Dar simt că ar mai fi multe de zis pe subiectul și angoasa ta.

Nu zice nimeni să fii as, nici să ai energia completă, exact așa mă simțeam și eu în stresiune și totuși eu admit că învățam doar în sesiune, mai învățam din timpul anului, la materiile la care se dădeau parțiale pe la seminare, dar atât, deci tu dacă deja mai înveți și din timpului anului, ai deja un atu. Fructifică-l mai citind/studiind și în stresiune și eu zic că nu am cum să nu iei examenele alea afurisite cu brio.

Dacă nu înveți din timpul anului, tot e ok, structurează-ți materia cât mai mult, încât să înveți cât mai repede, într-un timp cât mai scurt în sesiune.

Ca și motivație, dacă ceea ce ți-am povestit nu te va ajuta să te mobilizezi, nu știu cum să te fac altfel să te motivez.

Aș spune doar niște chestii generale, le las aici, poate te ajută și acestea :

-să te gândești de ce ai început, ba chiar ai spus că tu ai fost și elev/student cu note mari în general și te și pasionează facultatea ta nu o lăsa;

-să te gândești la banii băgați în ea și chiar la familia ta, dacă ești la taxă, dacă ești la buget, felicitări, dar nu o lăsa, știi că se poate face doar o faculta la buget și acum nu știu cum este, deoarece nu am fost la buget, însă am impresia că dacă începi una la buget, nu mai poți începe alta, chiar dacă nu ai finalizat-o pe prima, dar nu spun concret, deoarece doar bănuiesc că așa ar fi deci de ce să pierzi încă un an sau câți mai ai, fără a le lua la ăștia de la stat, diploma aia și ai lăsa să ți ofere acolo minimul de informații ș-așa alții stau, efectiv stau pe banii statului și noi îngăduim asta cu bună știință, când ei toți sunt apți de muncă deci tu măcar stai să studiezi și să câștigi o profesie pe banii statului, ce poate fi mai frumos decât asta. O să vezi că deși acum totul pare ciuuudat și fără sens, fără noimă, o să ai un super sens și satisfacție când o sa vezi diploma aia în mâna ta și cu ea poți să profesezi în domeniul ales de tine, acum că totuși la noi în România găsești greu chiar și cu studii și diplome, și ca de fapt angajarea a ajuns ca și dragostea o loterie că doar auzi dăia cu diplome stând pe tușă că din n motive, firmele nu-i acceptă și alții mai proști și fără studii, dar au ai dracu' o școala vieții și o psihologie în ei, de se bagă pe sub piele patronului și imediat îi angajează, asta e altă mâncare de pești dar diploma te va motiva oricum.

-să te reconfigurezi și update-azi mereu, adică să regăsești mereu câte o plăcere în faculta aia și informațiile studiate poate nu-ți place o materie, dă-o dracu' și o lași până chiar și în ultimul an de studii, dar evident fără a-ți lăsa multe că nu mai iei creditele, apoi alege-ți materiile care te atrag și la ele începe să studiezi mai în profunzime, mai de-amănuntul, ca să te simți stăpână la o bucată, măcar, din materia completă la cele care nu stăpânești informația, pune ochii pe un coleg bun pe acea zonă și stai scapi lipit/ă de el ca să te învețe pe înțelesul tău, tot ce e de învățat. Dacă nu te simți ok, că lumea oricum în ziua de azi este individualistă, dar și orgolioasă, oferă-i bani, ca un fel de medi, stabiliți ba chiar un program și te ții de el. Așa și cu studiu și cu oameni lângă tine, eu una cred că poți depăși și mai repede momentul de frică, depresie, pierdere de motivație.

Succes!