De ce scoți molarii?
Cei 2 molari din partea din stânga jos sunt singurii care oferă suport acolo, și ajută la masticație, dacă sunt scoși vei putea manca doar pe partea dreaptă.
Este posibil să corectezi și cu aparat, dar sunt dezavantaje, în primul rand acel spațiu este mult prea mare, se poate să dureze minim 3 ani, și mi se pare o perioada exagerat de mare.
Cu implant se rezolva totul în maxim 4 luni, și prețul este echivalent.
Scuze m-am exprimat gresit, imi scot un molar din partea stanga jos si unul din dreapta jos, in total doi molari pentru ca sunt foarte distrusi si ma gandeam ca molarii de minte sa i inlocuiasca.
Bănuiam eu. Și la mine a fost similar, mi-am scos cei doi molari de jos(36, 46), pentru că erau stricați, și mi-am pus aparat dentar pentru corectarea malocluziei. Partea bună este că oricum trebuia scos ceva de acolo de jos, deoarece dinții îmi sunt înghesuiți, și probabil mi-ar fi scos 2 premolari.
La tine este diferit, este posibil să nu ai nevoie de aparat ortodontic, și atunci este recomandat să îți pui implant, dar ai timp de gândire vreo 6-12 luni, în acest timp se vindecă acel loc, iar după asta dinții vor începe să migreze, de aceea se recomandă implantul.
Aparatul dentar poate strange dintii sa acopere golurile, insa ce se poate face concret iti va spune ortodontul pe baza unei radiografii. Daca doresti sa ai aparat in viitor, consulta si un ortodont inainte de extractii, poate ai nevoie de mai multe, sau poate poti salva ceva ce trebuie scos.
Nu este posibil sa salvezi acei molari nu mai e nimic de ei) cand termin cu toti dintii o sa ma interesez de aparat dentar.