Ca să nu fiu considerat, comunist, moralist, așa cum mă văd unii pe TPU.
Sunt mici gesturi, tabieturi, plăceri, care, spun unii că ar ține de calitatea vieții. Dacă ne-am lipsi de ele, viața ar fi monotonă, fără gust, fără distracție, doar muncă și iar muncă, numai obligații, numai necazuri și dureri.
Astfel, o țigară pe zi, nu pare mult. Tot așa, o cafea, ( sau două sau mai multe), un pahar de vin la masă, par o nimicuța toată. Un grătar, ( unii spun că face căt fumul de la 600 de țigări, așa este de cancerigen), un grătar, niște mici, ei dar nu chiar zilnic doar așa, la iarbă verde, de 1 Mai, de Paști. Viața e faină, Life is Good.
Așa că, e doar o unică țigară, pare așa de nevinovată, e ok, chiar foarte ok!
Dar în timp ele se adună, zi de zi, un mic atac asupra organismmului, azi un pic, mâine un pic.
Și te trezești mai încolo peste mai mulți ani, că nu mai ai ficat, rinichi, plămâni, că nu mai ai imunitate și o răceală banală te pune jos la pat, că nu mai ai suflu, respirație, că te chinuie alergiile.
Și ce ai făcut de fapt. o mică țigară, acolo, nimic mai mult, dar zilnic.
Te afecteaza orice cantitate fiindca e repetitiv la cum ai pus problema. Tigara te va linisti, vei avea nevoie de ea si, dintr-una, presimt ca vei ajunge la un pachet pe zi fiindca vei dezvolta toleranta. Una nu va mai fi suficienta, asa ca vei recurge la tot mai multe, eventual tot mai tari si tot mai des. Daca nu te gandesti la gudron, monoxid de carbon si nicotina, gandeste-te ca vei dezvolta o nevoie sacaitoare si vei ajunge sa fumezi doar fiindca fumatul nu te lasa in pace.
Cum zice cineva de dinaintea mea, si-a ratat cariera de sportiv. Fumatul te moleseste, te oboseste, iti blocheaza articulatiile si nu suna bine sa mergi ca un batranel, nu e asa?
Iti vorbesc ca o fosta fumatoare care baga un pachet pe zi. Folosesc tigara electonica si acum fumez tigari foarte, foarte rar. In cazul tau, nu cred ca e nevoie decat de determinare sa te opresti cat mai poti. Mi-as fi dorit sa nu pun tigara in gura in viata mea. Gandeste-te la asta si cati oameni ca mine sunt.
Te afecteaza oricum, in timp, pentru ca probleme cauzate de tigari nu vin la kilogram. Daca fumezi o tigara pe zi, te poti si lasa, deoarece gandeste-te ca iti bagi in plamani efectiv otrava de soareci, PLUMB, gudroane care dau cancer, doar ele dau cancer, nu nicotina. Asa ca da, daca vei continua asa te va afecta oricum, daca vei mari doza de va afecta oricum, daca fumezi odata la 2 zile te va afecta oricum. Sfatul meu e sa iesi cat mai poti din viciul asta daca tii la santatea ta din viitor si chiar si prezent.
Dacă fumezi o țigară pe zi e cam nesemnificativ, nu prea te poate afecta, problema e că nu vei rezista tentației și vei crește numărul probabil, așa că abandonează această ocupație.
Da, daca poti fuma doar o tigara pe zi, esti la un stadiu in care lăsatul de fumat nu e foarte greu, regret si acum ca m-am apucat de fumat, mi am ratat cariera de sportiv
anonim_4396 întreabă:
dobrin1019 întreabă: