Mama m-a facut sa ma tem de ea si sa nu am incredere in ea dupa o experienta groaznica la cabinetul medicului cand aveam 11 ani. La acea varsta pot sa va asigur ca inteleg mult mai bine decat daca as avea sa zicem vreo 3-5 ani. S-a gândit că ar fi o idee genială să mă păcălească să merg cu ea într-o dimineață la cabinetul medicului pentru a-mi extrage sânge pentru prima dată, fără să-mi spună ce se va întâmpla. Era sigură că voi fi agresivă chiar dacă habar n-avea că ar trebui să încerce mai întâi să-mi explice ce se va întâmpla și numai dacă după ce va fi informată ce se va întâmpla și aș fi încă agitată, 4 asistente ar avea dreptul să mă tina cu forta pe masa pentru extragerea de sânge. Odată ajunsi la cabinet, mi-au spus să mă așez pe masa pacientului și să închid ochii. După ce am simțit o mulțime de mâini care mă țineau și ceva durere în timp ce încercau să puncteze, am început să mă sperii și să mă agit. Agitația mea a făcut ca 4 asistente să nu-mi poată extrage sângele și am fost supărată cateva zile pe mamă. Până în ziua de azi, ea încă crede că a fost lucrul corect. Totusi nu s-a gandit nimeni cat de periculos a fost ce au facut, mai ales ca eram atat de panicata incat ca acul putea ajunge in alta parte!
Dar ani mai târziu, în 2015, când aveam 17 ani și am avut un accident la picior din cauza gheții, a trebuit să fac ședințe de electroterapie pentru a-mi atenua durerea. De data aceasta, situația a fost gestionată mult mai bine decât când aveam 11 ani. Zilele dinaintea primei mele ședințe de electroterapie mama mă certa să stau nemișcata și să ma comport bine în timp ce asistentele mă electrocutau chiar dacă durerea va fi insuportabilă. Am așteptat în acea zi cu frică și în acea zi doctorul care m-a examinat i-a spus mamei să intre în camera de electroterapie după ce a văzut că mă duc acolo singură. Asistenta a fost foarte amabilă, știa că am 17 ani și prima mea ședință de electroterapie. În loc să nu-mi spună ce face și să încerce să mă ascundă sau să mă tina cu forta pe masa, a fost foarte blândă și mi-a explicat totul (aparatul TENS vă va trimite doar mici curenți electrici și trebuie să mă anunțați când simti o senzatie de furnicatura, de piscatura, laserul este ca o lumină puternică și nu trebuie să te uiți la ea și sonda cu ultrasunete va fi direcționată în zona dureroasă și voi folosi gel de diclofenac pentru a-ți atenua durerea și pentru a ajuta sonda să funcționeze). Deși sesiunea TENS a durat 20 de minute, ea găsea mereu ceva care să mă țină ocupata (vorbind, uitandu-ne la televizor, dandu-mi ciocolata etc nu pentru ca imi era teama, teama mi-a disparut repede dupa ce mi s-a explicat ce va face ci ca sa treaca mai repede timpul) și timpul a zburat repede. În a doua zi mama a fost supărată pentru că asistenta nu m-a „electrocutat" și când i-a spus să mărească intensitatea peste nivelul meu de toleranță, a refuzat și i-a spus că trebuie să aibă grijă de mine, nu de ea și că ea nu ar face niciodată nimic peste nivelul nostru de toleranță. Explicându-mi ce se întâmplă și fiind blânda și amabila, am cooperat și am fost un pacient minunat chiar și la acea vârstă, dar dacă mamei i-ar fi fost permis să decidă ce fac cu mine și să nu-mi spună ce fac, aș fi fost panica sigur!
Credeti că mama a greșit? Sau asistentele din cele două ocazii ale mele?

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook