Bună! În cazul tău ar trebui să se vindece deoarece dioptriile cuprinse în intervalul +-0.5 se pot corecta (dar asta înseamnă să îi porți tot timpul). În schimb dacă vrei alt mod, există o operație prin care îți poate fixa imaginea pe retină (dar asta o poți face, după ce ai "terminat de crescut", în jurul vârstei de 22-23 de ani, pentru că ochiul este în creștere). Aici îți scriu din propria experiență deoarece și eu sunt miop, dar cu un minus puțin mai mare, și aceste explicații mi le-a dat medicul.
În legătură cu crescutul dioptriilor, acestea se pot modifica ușor chiar și dacă porți ochelarii tot timpul, deoarece ți-am explicat mai sus, ele cresc odată cu ochiul.
Iar opinia mea legată de lentilele de contact este una nu tocmai "bună". Sunt greu de întreținut, adică se schimbă des din câte știu eu, și nu știu cât de repede te vei obișnui cu ele. La început vei avea o senzație neplăcută.
Sper că ți-am putut fi de folos.
Nu, miopia nu se vindeca, se poate opera dupa 18 ani, si daca daca ai deva dioptrii chiar si mici si nu poti ochelari risti sa iti creasca.
Din ce ştiu de la prietenii mei nu prea se vindecă, poţi face o operaţie şi nu va reapărărea... dar e o idee chiar bună cu lentilele, cred... În fine, ai încercat sau ai cerut sfatul oftalmologului? El ce zice?
Nu,miopia nu se poate vindeca, si dioptriile cresc. Poti sa scapi de miopie abia la 18 ani prin operatie cu lasser.
Bună!
Dacă vorbim de miopia "simplă" ( "miopia şcolarului" ), aceasta poate creşte până în jurul vârstei de 18-20 de ani!
Vezi alte detalii la linkul :
http://www.novaoptic.ro/informatii-pentru-pacienti/miopia.html
http://www.romedic.ro/miopia
http://www.sfatulmedicului.ro/Tulburari-de-vedere/miopia_377
http://oftalmix.wordpress.com/2011/06/09/corectia-viciilor-de-refractie/
De asemenea, se poate efectua o intervenţie chirurgicală - vezi mai multe detalii la linkul :
http://www.romedic.ro/miopia
http://oftalmix.wordpress.com/2011/06/09/corectia-viciilor-de-refractie/
NU recomand lentilele de contact ( oftalmologice )!
Toate cele bune.