Nu stiu daca suferi de fobie dar cu, certitudine esti sensibila si ai rau de masina, rau de miscare cum se spune.
Si eu am suferit de rau de masina, avion, vapor, se intampla acest lucru pentru ca, suntem mai sensibile la urechea interna si zgomotul motorului, combinat cu miscarea, pot da aceasta senzatie neplacuta.
Inainte de a te urca intr-un mijloc de transport, este necesar sa mananci, stomocaul gol amplifica starea de greata.
Trebuie sa-ti impui sa depasesti aceasta faza de gandire negativa, renuntand la orice pentru ca ti-e rau, o perioada iti va fi rau, apoi te obisnuiesti si vei vedea ca, vei privi altfel aceasta stare.
Sunt medicamente pentru aceasta stare de rau. Este un medicament REGLAN, din care trebuie sa iei o jumatate inainte de a te urca in mijlocul de transport, cu 1/2 ora.
Se poate folosi cu eficienta si bicarbonatul de sodiu alimetar, o jumatate de lingurita, dizolvat intr-un pahar de apa.
Mai este si EMETIRALUL care este produs romanesc si are eficienta.
Nu trebuie sa te lasi invinsa de aceste ganduri, poti sa faci ceva pentru a te simti mai bine si nu renunta la toate ocaziile de a fi impreuna cu prietenii tai, colegii tai, doar pentru ca te sperie greata.
Sa stii ca fiecaruia dintre noi, ni se face rau cand vedem pe cineva vomitand, este normal, dar acest lucru nu trebuie sa ne impiedice sa traim normal, fara a ne retrage, "in carapacea" noastra, renuntand la tot ce ne-ar putea aduce o stare de bine sufletului nostru.
Daca cu aceste sfaturi nu reusesti sa te smti mai bine, mergi la medicul neurolog si o sa te ajute, tratandu-te sa te simti mai bine si sa depasesti situatia.
Ai mai multa incredere in tine si vei vedea ca vei depasi problema.
Un gand bun si multa sanatate.
Multumesc pentru incurajare Si ai dreptate! Chiar m-ai motivat.Inca mi-e teama, dar o sa incerc si medicamentele pe care mi le-ai recomandat. Cred ca am emetofobie deoarece si azi la scoala unei colege i s-a facut rau si eu m-am panicat. :/ O sa incerc sa fac ce mi-ai zis
Daca doresti, sunt psiholog terapeut, pot incerca sa te ajut, ma poti contacta pe vicolloredana@yahoo.com. tarie si curaj ca poti trece, nu esti singura, necesita munca intr-adevar si o dorinta puternica
Pai cum sa iti zic ca si eu am rau de masina, si eu ma mai sperii cand mi se face rau si mi doresc sa imi treaca dar sunt dati cand merg undeva, la drum lung si daca mai facem pauze sau stau in fata aerului conditionat din masina imi trece. Cand stiu ca trebuie sa merg undeva cu masina ma iau si pastile pentru a nu mi se face rau.Eu iti spun asta deoarece cand trebuie sa ma duc cu maxi de exemplu mi se mai face rau dar spun in gand nu imi este rau sau am grija sa nu ma mai gandesc ca o sa mi se faca rau si vorbesc, rad fac orice pentru ami distrage atentia. sper ca te-am ajutat
Multumesc pentru raspuns Sa stii ca m-ai ajutat.