anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Puteti sa-mi dati si mie niste materiale despre gripa, raceala si gripa porcina?

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
5 răspunsuri:
soothe
| soothe a răspuns:

Mai concret, ce vrei sa stii?

| PuяpℓeMusic a răspuns:

Gripa porcină

Gripa porcină este o maladie respiratorie, specifică porcilor din crescătorii, un virus gripal de tip A. Boala se poate răspândi rapid.

Gripa porcină trece ocazional la om, în general la persoane care vin în contact cu aceste animale. Ea nu se transmite mâncând carne de porc, ci pe cale aeriană, de la om la om. Temperatura de preparare a cărnii (71 de grade Celsius) distruge virusurile şi bacteriile, precizează Centrul american pentru controlul bolilor (CDC).

Există şi cazuri de transmitere de la om la om. În Statele Unite, au fost înregistrate două decese, în 1976 şi 1988. CDC a raportat la 17 aprilie două cazuri la copii de 9 şi 10 ani, care nu intraseră în contact cu porci.

Ca şi la oameni, virusurile gripei se transformă continuu şi la porc. Or porcii au, în căile lor respiratorii, receptori sensibili la virusuri gripale porcine, umane şi aviare. Porcii sunt nişte "creuzete" care favorizează apariţia de noi tipuri gripale prin intermediul recombinărilor genetice, în cazul unor contaminări simultane. Astfel de virusuri hibride pot favoriza apariţia unui nou virus al gripei, virulent precum gripa aviară, dar transmisibil ca o gripă umană. Acest tip de virus, necunoscut sistemului imunitar uman, ar putea avea caracteristicile necesare pentru a declanşa o pandemie de gripă.

În afară de Mexic (unde a determinat zeci de decese) şi Statele Unite (opt îmbolnăviri), autorităţile din Peru, Chile şi Costa Rica au activat planuri de vigilenţă sanitară. În Canada, nu a fost înregistrat niciun caz, dar ministrul canadian al sănătăţii, Leona Aglukkaq, a cerut mai multă vigilenţă canadienilor, pentru a evita propagarea epidemiei. Franţa a instituit un centru de criză pentru a urmări evoluţia situaţiei sanitare din Mexic. Parisul a precizat sâmbătă că "Franţa nu importă porci vii, nici carne de porc din Mexic". Spania i-a îndemnat pe cei care vor să meargă în Mexic să fie prudenţi.

Există un vaccin împotriva acestei boli pentru porci, nu şi pentru om. Potrivit autorităţilor mexicane, care citează OMS, vaccinul corespunde încă unei tulpini precedente a virusului, cea ce îl face mai puţin eficient. Însă producţia vaccinului este posibilă în măsura în care virusul este identificat, dar necesită "un pic de timp", spune OMS. În aşteptarea vaccinului, Tamiflu, medicament pe bază de oseltamivir, folosit împotriva gripei aviare, este eficient pentru acest virus, potrivit organizaţiei. Vaccinul împotriva gripei sezoniere umane nu protejează împotriva gripei porcine.

OMS a simţit nevoia să tragă un semnal de alarmă pentru că sunt cazuri umane asociate cu un virus gripal animal, dar şi din cauza ariei geografice extinse în care s-au înregistrat diferite focare de infecţie, precum şi a vârstei neobişnuite (25-45 de ani) a grupurilor de oameni atinse.

Gripa este o infectie respiratorie acuta virala care afecteaza caile respiratorii. Exista foarte multe radacini de virusuri care se schimba de-a lungul timpului. In fiecare an, cercetatorii incearca sa descopere tipul virusului care va da nastere unei epidemii virale.

Multe persoane confunda gripa cu o simpla raceala (guturai), fara sa tina cont de implicatiile serioase pe care le poate avea aceasta infectie respiratorie.


Simptomele gripei

Simptomele specifice gripei sunt destul de diferite de semnele unei banale raceli, precum si de simptomele altor infectii respiratorii. De obicei, simptomele apar brusc si se dezvolta extrem de rapid:
febra;
frisoane;
cefalee;
dureri musculare si de articulatii;
dureri de gat;
lipsa apetitului;
tuse seaca;
stare generala alterata.


Gripa este mult mai serioasa decat o simpla raceala. De obicei, cand ai gripa este nevoie sa stai 2-4 zile in pat; vindecarea completa survine in 3-4 saptamani.


Cum se transmite gripa?

In general, gripa se transmite prin stranuturile si accesele de tuse ale unei persoane infectate. Infectia incepe prin inflamatia cailor respiratorii superioare: nas si gat.

In cazurile in care virusul coboara si ajunge la plamani, gripa poate degenera in bronsite, pneumonii si chiar insuficiente respiratorii. In cazul complicatiilor pot aparea: semne de miocardita, in cazurile severe ajungandu-se la meningoencefalita.


Din ce cauza se raspandeste gripa atat de rapid?

Gripa este o infectie care se raspandeste pe cale aeriana; virusul gripal traieste si in afara corpului uman in timp ce isi cauta urmatoarea gazda pentru a o infecta. In primul rand tusea si stranuturile sunt responsabile pentru raspandirea acestei infectii virale. Daca inspiri aerul care contine particule din tusea sau stranutul unei persoane infectate, este foarte posibil sa te gripezi si tu.

Toamna inlesneste raspandirea gripei in randul intregii populatii, ajungandu-se la epidemii. Frigul si vremea umeda ii determina pe oameni sa se adune in locurile publice (restaurante, cafenele, baruri, cluburi, cofetarii etc) care pot constitui adevarate focare de infectie. Aglomeratia din mijloacele de transport in comun, magazinele, cafenelele devin locatii perfecte pentru raspandirea gripei.


Ce precautii pot sa iau daca izbucneste o epidemie de gripa?

Infectiile gripale sunt atat de intalnite, mai ales in perioada sezonului rece incat, de multe ori, este aproape imposibil de evitat contactarea lor. Precautii precum - acoperirea nasului si a gurii mai ales in locurile aglomerate; evitarea contactelor apropiate; repaus la domiciliu cand esti bolnav; spalarea mainilor; evitarea atingerii gurii, ochilor si a nasului - toate pot ajuta, dar nu sunt intotdeauna eficiente. Singura metoda pentru a evita gripa o constituie vaccinarea, toamna. Nu omite, insa, faptul ca vaccinul nu te apara de alte viroze pe care le poti contacta in timpul iernii.


Cum se previne gripa?

Vaccinul antigripal constituie cel mai eficient mod de prevenire a gripei. Doctorii recomanda vaccinarea anuala atat pentru adulti, cat si pentru copiii ce prezinta o forma severa de astm. Vaccinul are nevoie de aproximativ 14 zile pentru a oferi cea mai buna protectie impotriva gripei. Vorbeste cu doctorul tau pentru a-ti face vaccinul toamna inainte de sezonul epidemiilor gripale din timpul primaverii.

Cu toate ca este recomandat pentru toata populatia, exista anumite categorii pentru care vaccinul antigripal este mai mult decat indicat:
pentru copiii ce au mai mult de 6 luni si se confrunta cu un astm sever;
pentru adolescentii astmatici;
pentru femeile insarcinate astmatice;
pentru femeile astmatice care anticipeaza aparitia sarcinii pe durata iernii.



Exista oameni imuni la gripa?

In cazul in care tipul de gripa care circula in anul curent este similar cu acela de anul anterior cu care te-ai confruntat deja (facand gripa sau daca ai fost vaccinat AG - antigripal), atunci este posibil sa fii partial imun.


Ce trebuie sa faca o persoana care are gripa?
sa se odihneasca cat mai mult;
sa bea foarte multe lichide;
sa-si controleze febra;
sa utilizeze picaturi nazale pentru a nu avea probleme respiratorii;
sa ia antitermice (de tip paracetamol, ibuprofen) pentru reducerea febrei si pentru calmarea durerilor.


Nu exista nici un tratament specific gripei, pentru ca aceasta infectie este intr-o continua transformare. Virusul responsabil pentru gripa, din cauza modificarilor permanente, pune in imponsibilitate crearea anticorpilor de catre organism. In fiecare an, trebuie sa fie identificata ramura gripei curente si creat un nou vaccin care sa contracareze efectele virusului.

Daca te simti grav bolnav, prezinta-te de urgenta la un control medical.

Simptomele caracteristice gripei pot fi confundate destul de usor cu semnele specifice racelii (guturaiului); gripa de cele mai multe ori debuteaza sub forma unei raceli.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Medicamente

Răspuns utilizator avertizat
Întrebări similare