În general, astfel de manifestări de "nelinişte", de "dezorientare" sunt stări foarte vulnerabile, şi indiferent de originea lor, trebuie să vezi în ele şi ocazia unei alte "aşezări" a "lucrurilor" esenţiale din viaţă, a priorităţilor, a valorilor, modul în care te raportezi la ceilalţi, modul în care te raportezi la Dumnezeu, aşteptările pe care le ai de la tine...
Într-o astfel de situaţie de lipsire de sens sau de dificultati este esenţial să cauţi sprijin moral. Nu sta aşa. Nu trebuie să îngădui nici o şansă pentru vreun gând al sinuciderii, nici în fanteziile şi nici în glumele tale.
Trebuie să fugi de un astfel de „început" de gândire, ca de sinuciderea însăşi, pentru că fiecare „început" de gând este ca o „toartă" pentru stări de mai târziu.
Stările de depresie sunt inevitabile în viaţa oricărui om, dar ele se primesc cu maturitate, demnitate, curaj şi înţelepciune (fiecare astfel de stare vrea să ne avertizeze şi să ne repare lipsuri)!
Este vital să ceri şi sfatul unui duhovnic, al unui preot cu experienţă, de exemplu, dar într-un moment liniştit în care să aibă timp să-ţi asculte şi să-ţi înţeleagă bine dificultăţile afective.
Şi trebuie să te mulţumeşti cu paşii mici dar siguri şi definitivi, ai aflării răspunsurilor, la întrebări esenţiale ale vieţii...
Mai baiatule cum poti sa ai in cap dragoste si depresii la aceasta varsta, vezi-ti de scoala si nu deveni mai penibil decat esti, invata sa ai un viitor stralucit si va veni si dragostea la momentul potrivit, nu te grabi sa cresti. Eu chiar nu va inteleg, abia legati 2 cuvinte in limba materna si va indragostiti si aveti depresii, mars acasa!
Asa, sa vorbim mai calm.
1.Acum si tu ma crezi nebun.
2.Singur sunt socat ca sunt prea tinar.
3.E prima data cind patesc asa ceva.
4. Vorbesc ce simt nu prostii care le scriu altii.
5.Mars si tu cu cutitul tau(de pe fotografie) ca ma sperii.
Nu ai raspuns normal? Nu-l scrie!
Complet de acord