S-au adunat destule....deja simt ca mintea mea este destul de incarcata la fel si sufletul.Am o stare foarte nasola, imi vine sa ma cert cu toata lumea, sa plang incontinuu.Ma simt tot mai singura in ultima vreme, am nevoie de baiatul pe care eu il iubesc, dar el nu este langa mine, am nevoie de prietenii adevarati care sa-mi fie alaturi mereu.Am ajuns sa ma port cu parintii ca si cum ar fi niste slugi pentru mine, din simplul fapt ca am starea asta, fac unele lucruri, dupa cara le regret si imi vine sa plang.Plang din orice, nu mai suport pe nimeni.Ce se intampla cu mine? Cum pot trece peste asta?

Chiar si eu am patit asta acum cateva zile..incearca sa il uiti pe prietenul tau si petrece-ti timpul cu prietenii..incearca sa te controlezi cu parintii tai pentru ca nu au gresit cu nimic. daca te gandesti sa te inchizi in casa nu e un lucru bun..cauta-ti un prieten care sa te inteleaga si sa te ajute sa treci peste asta.e cea mai naspa stare si eu am avut-o dar cu prietenii am trecut peste ea

Apeleaza la un psiholog, te va ajuta mult. Incearca sa te calmezi, fa lucruri care iti plac si treci peste.

Si mie mi se intampla la fel. la mine totul a inceput de cand am pus punct intr-o relatie de 3 luni,credeam ca nu m-am atatsat asa de tare de el dar apoi i-am simtit lipsa,imi venea sa ma prapadesc de dor. acum il vad mereu si imi este foarte greu,imi vine sa mor! seara am momente cand decat cand citesc un mesaj,sau cand aud cum ma alinta el,fara sa vreau mi se preling lacrimi pe obraji. prieteni buni?! ce sunt aia?! trebuie sa invatam sa ne descurcam fara, sa avem decat in noi incredere. am avut o prietena buna, ne ziceam TOTUL, dar prietenul ei ne-a indepartat, nu mai avea timp de ''nebuniile'' pe care le faceam asa ca am preferat sa lupt singura. parintii..trebuie sa te inteleaga,incearca sa te izolezi/indepartezi putin de ei si ai sa vezi ca o sa te schimbi,o sa ti se faca dor de ei si nu te vei mai comporta asa. eu am trecut prin aceeasi situatie ca tine, acum nu mai am probleme cu prietenii buni-nu mai am-sau cu parintii, am probleme cu amintirile. Cele mai dureroase, dar, nu vreau sa sar in bratele altcuiva ca sa-l uit pe EL

Faza este ca nu pot sa-l uit, El ar fi singurul care m-ar ajuta sa trec peste toata astea, daca ar fi cu mine...

Hmm,cat ma bucur ca nu sunt singura in situatii de genul.Nu m-as astepta ca dupa o perioada frumoasa, chiar foarte frumoasa, va veni o asa furtuna peste mine.La mine toata problema a inceput, cand am incheiat, la fel ca si @SomethingStrange o relatie de 3 luni, in care am investit muuuult! A fost prima mea relatie serioasa, si as fii vrut sa raman cu el pana cand puteam sa ne facem amandoi un viitor.In orice caz, gandeam departe, si aveam asteptari mari de la aceasta relatie.Cand ne-am despartit, am simtit cum m-am prabusit.Dar izbitura a fost atat de mare incat nu am reusit sa realizez ca totul era pierdut.Trageam de orice sansa,de orice sperante sa-l recapat.M-am simtit pe rand vinovata,ranita,singura,pierduta si,de parca nu era si asa totul prea ''frumos'', motivul despartiri a pus capac: nu era deloc solid. Ceea ce a agravat si mai rau starea mea a fost ca nici macar nu vroia sa discutam despre cele intamplate,sa rezolvam cumva,macar sa imi zica ca ne-am despartit,pentru ca nici macar nu imi zisese! Pe langa asta,nici in familie nu era prea okei,pentru ca erau mereu cu gura pe mine,si ma simtea ca intr-o inchisoare.Dar, acum, desi inca sunt in acea stare, pot sa afirm ca ma simt mai bine, si ca sunt sigura ca pot trece peste.Cum? Cel mai important este sa gandesti pozitiv.Sa astepti momentul in care vei zambi,si sa nu te mai gandesti ca in acest moment esti trista,si nu iti vine sa faci nimic care sa te ajute.El ar trebui exclus din viata ta,pentru ca, crede-ma, iti face mai mult rau. Daca nu este alaturi de tine, lasa-l sa iti simta lipsa, si gaseste pe cineva mai bun.Chiar daca prieteni tai nu sunt cei mai buni, iesi afara, du-te la plimbari, la suc, oriunde te va ajuta sa uiti macar pentru 5 min de problema ta. Te va ajuta sa vezi ca viata nu este numai neagra si iti va da vointa sa vrei sa o fazi roz. Daca parinti tai nu te ajuta, mai bine evita sa te intalnesti cu ei, sau sa vorbesti.Nu are rost sa ii ranesti si pe ei daca nu te pot ajuta.Capul sus! In lume sunt oameni cu probleme mai grave care au puterea de a zambi! Si tu poti! Roata se intoarce, oricat ar fi de patrata. :* Bafta :*

Pai ai dat intr-o depresie. De scapat de ea n-o sa scapi prea curand daca nu ceri ajutor specializat (de la psihiatru, nu psiholog)

Sunt niste simptome foarte obisnuite pentru pubertate. Asta li se intampla tuturor, unii sunt in stare sa combata aceste "extra-cereri" hormonale iar altii nu. O sa treaca de la sine. In momentul de fata incerci sa te adaptezi, dupa asta o sa urmeze maturizarea.