Am o problemă şi vreau să fiu lămurit. Am fost diacnosticat cu o migrenă. Migrena se manifestă prin tulburări de vedere, şi amorţeli ale corpului, şi în final cu o durere de cap groaznică. Domnul Doctor mi-a spus că pâna la vârsta de 20 de ani o să scap, dar nu sunt sigur. o să scap vreodata de chestia asta?.

E o chestie destul de sensibila aici. Pentru ca e vorba de viata ta personala. Mai bine zis de o schimbare dramatica a ei.
Daca doctorul a zis asa, probabil ca asa este. Si ar fi bine sa fie asa. Daca va fi asa, vei intra din nou in normalitate. Daca nu, vei face parte din acel grup de oameni, grup destul de mare, care stiu si latura negativa a vietii, oameni care, dincolo de viata normala, invata cumva sa supravietuiasca, sa traiasca viata cu tot cu problemele lor, care ii afecteaza mai mult sau mai putin in ceea ce fac. Si atunci ai doua sanse: fie sa te plingi mereu de situatia ta, si sa ajungi slab si fara sa mai fi bun de ceva, fie sa fii pozitiv, sa accepti situatia si sa faci ceva in viata in ciuda problemelor tale. Totul tine de atitudinea ta. Eu unul fac parte din acel grup de oameni din 1997, si crede-ma ca as dori din nou, si ma lupt mereu, sa pot duce o viata normala, dar daca m-ai intreba de care parte as vrea sa fiu, cea a normalitatii, sau cum sunt acum, m-ai pune in dificultate. Pentru ca fiecare parte isi are neajunsurile si beneficiile ei. A fi perfect normal poate sa insemne o oarecare superficialitate, inseamna sa vezi doar o latura a existentei, insa daca ai probleme, altfel vezi viata, si altfel te formezi ca om, si altfel stii, daca ai o atitudine corecta, sa te bucuri de viata. Doar un exemplu: ca fiinta normala, era ceva usual sa ma urc intr-un copac pentru a culege roadele. Insa la trei ani de cand am dat de necaz, cand am putut urca in unul, a fost un eveniment deosebit. Caci ajungi sa pretuiesti atunci orice moment al vietii si sa te bucuri de el atunci cand ti se ofera, ceea ce nu prea poti face in normalitate. Si adevarul e ca in cei aproape 20 de ani de probleme in cazul meu, in anii cu probleme am realizat mult mai multe lucruri decat ca om normal. Dar am stiut sa am o atitudine pozitiva, sa accept situatia din viata mea, si sa caut mereu ce imi face bine, ca in momentele in care sunt bine, sa profit de viata ce o am.
Si inca ceva: nu te uita la oameni, la colegii tai! Ei doar par fericiti, doar asa se arata. Cei mai multi isi ascund nefericirea printr-un zimbet larg. Insa, daca e sa iei dupa cum zice o vorba in Biblie, ca "omul se naste sa sufere precum scinteia se naste ca sa zboare", atunci e clar ca fiecare om are sau va avea in viata sa un moment al suferintei.
Dar hai sa iti spun prin ce am trecut eu, poate te ajuta: in 1997, cu cit ma miscam mai mult, cu atit mai aiurea ma simteam (aveam dureri in corp), incit la un moment dat trebuia sa ma opresc si sa ma intind (oriunde as fi fost), sau realizam ca ajung sa am probleme la nivel mental. Din fericire, mereu m-am oprit mereu la timp. Am invatat cand sa ma misc, si cand nu. Am invatat sa las dupa organism, sa nu mai trag de mine, si asa am inceput sa imi revin dupa citiva ani (probabil totul fusese datorita ritmului stresant din viata mea de dinainte). Asta dupa ce, in noiembrie 1998 am fost in pragul sinuciderii din cauza durerilor care mereu cresteau (cum ma miscam, cum cresteau durerile), si atunci doar o rugaciune, un strigat de disperare catre Dumnezeu m-a m-ai ajutat. Si poate ca si pe tine te poate ajuta daca pui o vorba sus la Doamne-Doamne.