| Ionut12SP a întrebat:

Salut! Am și eu o întrebare, acum 2 ani am avut o problema financiara după acea problema m-am trezit dimineața ca nu mai aveam erecției am continuat asa câteva zile după am întrat într-un fel de soc îmi era gândul numai la asta, după mi am revenit din punct de vedere sexual dar am rămas ca di cum as avea un blocaj în cap adică simp ceva în cap și am următoarele simptome : uit foarte repede(amintirile de demult le țin mite ) ma refer dacă îmi zice cineva sa fac ceva și ma iau cu vorba uit erc. Lipsa libidou, lipsa plăceri fata de orice chiar și sex, oboseala tot timpul indiferent dacă dor 12 ore, vedere încețoșata, am fost la psihiatru și mi-adat niște antidepresive pe care nu le am luat acum 2 ani am stat cu starea asta pana acum 7 luni după care am fost iar la psihiatru în urma unui atac de panica de atunci i au escitalopram 20 mg și întrebarea îmi voi mai reveni voi fi din nou cum am fost acum doi ani voi ieși din bucla asta depresie sau cum se cheamă. Am stat asa pana acum ca m-am refugiat în alcool și servici am 22 de ani și vreau sa știu dacă ma voi vindeca.

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
1 răspuns:
| calinnefor123 a răspuns:

Bratan asta tot normal se numeşte homosexualism tot normal ne prejivai?