Într-un fel sau altul, mai mult sau mai puțin, toți avem parte de experiențe care depășesc capacitatea noastră de înțelegere. (Dacă fizicul este greu de înțeles, cu cât mai mult psihicul). Dar fizicul și psihicul sunt legate împreună.
Chiar dacă nu înțelegem experiențele prin care trecem, este obligatoriu ca să depunem eforturi să ieșim din starea respectivă, chiar dacă în anumite situații suntem chiar atrași de ele. În multe cazuri astfel de experiențe sunt chiar atrăgătoare; dar chiar și așa trebuie să ieșim din starea respectivă pentru că ne pot afecta atât fizic, dar și psihic, mental.
Tu deci nu mai repeta astfel de lucruri pentru că te vor afecta negativ și mai mult.
Nu ai de ce să te îngrijorezi. Când situația apare, cauți să o eviți. Este la fel ca și norii: ei vin și nu putem să ne opunem lor; trebuie noi să ne ferim de ei.
Deci nu vei avea probleme cu vederea dacă atunci când apare situația te vei opune ei.
Toți în viață ne întâlnim cu diferite situații neplăcute și neprevăzute. Dar la toate se găsesc soluții care să ne ajute să luptăm împotriva lor.