Am trecut prin ceva similar vara asta. La mine problema este că nu am avut activitate, 4 ani de zile am făcut research continuu, învățat continuu, am terminat faculta și a fost un stop din toate activitățile. Sunt destul de sigur că și la tine este similar, s-a întâmplat ceva mai drastic în ultimele luni.
Eu am rezolvat(cand of) tot prin învățare, mi-am luat cursuri de pe net, le-am parcurs, am continuat să învăț și în vacanță, acum mă apuc de un curs de DIC(Digital Integrated Circuits, a nu se confunda cu altceva )
Țineți mintea ocupată, concentrează-te la muncă să fii foarte bun, pe lângă asta studiază ceva ce te pasionează, și nu uita de activități sociale, ieși de 2-3 ori pe săptămână cu prietenii sau chiar și singur.
Mersii nu stiu daca e chiar o solutie. sunt dezvoltator de jocuri. probabil si moptile nedormite stresul.si altele au provocat asta
Păi cum adică nopți nedormite? Eu sunt pe front-end și e lejer, adică se lucrează serios, dar niciodată n-am lucrat toate 8 orele, ba 5 ba 6, că din alea 8 vreo 2 ore sunt meetinguri.
Și eu mă apuc să învăț Unreal, mi-am luat de pe udemy.
Ca incepator la inceput am fost ceva de genu sa invat tot si am reusit cu succes sa lansez ceva jocuri si aplicații. m-am stresat sa zic asa sa invat si etc
Ori cum lucrez pe cont propriu singur. adica lucram ca acum numai am chef sa fac nimic motivatie si tot s-a dus
Ți-o poți regăsi și dacă zici că ai pierdut nopțile, atunci ai grijă că asta duce la probleme ce sunt ireversibile.
Mersii.sper sa fie tot bine
Sa fii ocupat cu ceva sau sa ti faci prieteni sa socializezi. Poti merge la niste cursuri, un job nou, sau activitati placute. Chiar si sa te uiti la filme, sa citesti ceva care sa te detaseze te-ar putea ajuta
In cartile de specialitate scrie ca depresia trebuie tratata de medic insa eu cred ca noi suntem cei mai buni medici din lume! Nu trebuie sa ai prietenii multe, poti iesi pur si simplu afara si sa te relationezi cu cei pe care ii intalnesti. Simplul fapt ca faci o plimbare, observi oamenii, asculti o muzica, bei ceva ce-ti place; esti undeva unde te simti bine, ajuta mult! Nu sta singur in casa! Iesi mereu afara; cand vei reveni te vei simti mult mai bine si cu timpul vei fi remarcat si-ti poti face si prieteni. O discutie cu cineva apropiat rezolva problema 50%! Esti elev, lucrezi, cu ce te ocupi? Frica e doar in capul nostru, real nu exista nimic care sa o sustina! Fa-i o pauza si relaxeaza-te! Bucura-te: de lume, de soare, de aerul curat, de felul minunat in care te simti cand te bucuri; mergi intr-un parc; joaca-te cu micutii sau coloreaza ceva cu creionul - te va relaxa si ajuta mult! Numai bine!
Fa zilnic plimbări de 90 de minute, sport regulat,alimentație sănătoasă,și gândește mereu ce ai vrea sa faci maine,ce obiective ai și cum sa le concretizezi,fara sa te gândești la altceva sau în trecut. Tot ce nu ai făcut,toate fobiile care ți-au dat bătăi de cap,una cate una treptat le poți elimina,asta daca ai mult timp liber. In primul rand trebuie sa ști ce te-a adus în pragul anxietății și a depresiei,dar eu cred că lipsa relaționării,ai un episod depresiv relațional,adică nu prea socializezi face to face cu cineva zilnic,ești o persoană ce sa închis singur in carapacea sa,și doar tu poți să schimbi asta schimbându-ti stilul de viață și mentalitatea,percepția raportată la relațiile interumane.
Poți lua de altfel și vitamina D, B și magneziu pentru depresie,ori suplimente ori din fructe și legume.
Anxietate am eu și e mult mai gravă decât a ta,adică pe mine mă ia cu tremur daca nu își tratament in public rău, agorafobie, anxietate sociala, e horror, o am de 4-5 ani și mi-a distrus relativ viața, așa că eu știu cel mai bine de aici ce înseamnă să ai anxietate și cum funcționează ea in principiu.
De fiecare data când simți că ești anxios inspiri și expira profund și gândește-te cum îți tragi burta și cum îți umpli burta când inspiri și expiri, sau gândește-te la ceva frumos, pozitiv cat timp inspiri și expiri; inspiri 4-6 secunde, ți in piept tot atât, apoi expiri lent 4-6 secunde, faci 10 repetari zilnice. O alta metoda este sa îți masezi cu ulei de levantica,lavanda sau bergamota încheieturile mâinilor și tâmplele. Poți consuma și ceai de passiflora, ajuta la sistemul nervos central, deci, in atacurile de panica și palpitații, chiar tremurat.
Și somnul este fundamental, 7-8 ore de somn la orele când epifiza eliberează melatonina la adulți.
Mersii frumos apreciez inca o data ma salvezi. stii ca mi ai mai raspuns. bine mi-a trecut de atunci ceva dar mai am zile cand mai am episoade d astea mai aiurea. apreciez mult
Asculta o muzica buna și trece. Evita statul excesiv pe telefon și sedentarismul.
Depresia ia motivația,expune-te cat mai mult in soare,și plimbate,așa o să scapi de stările acelea,dar trebuie sa socializezi cu cineva,sa ști că ești dorit/plăcut de o anumită persoană,că contezi pentru cineva,și însemni ceva! Agățate de un scop,și așa nu ai ce face, sau hobby/pasiune,asculta muzica preferata,și gândește că puteai fi într-o situație mult mai rea decât acum,aducă să te mulțumești cu ce ai, și să te dezvolți la nivel spiritual/energic; poți face o faptă bună, sa ajuți un sărman cu mâncare sau o haină, sau cu ce îți permiți tu, lucrul acesta te va face sa te simți mai bine.
Mersii frumos. sper sa scap am perioada de oboseala. aiurea.asa
Cum ar putea ajuta asta? sau persoana cu care discut despre asta
Te ajută că ar fi o discuție deschisă în care spui istoricul acestei probleme. Aici ești reținut, spui lucrurile la general. Evident că trebuie să fie o persoană capabilă să te ajute.
Nu prea am cu cine. da e ok ori cum ma descurc si singur
Dacă te descurci, deci nu ai nicio problemă de rezolvat, atunci de ce ești troll?
Nu s troll frt se vede ca nu CRED ca ai trecut prin starii de genu, la cine sa ma duc om de 1.84 dita mai omu sa imi spun problemele, serios acum. da mi raport daca crezi ca e ceva troll. la cine sa ma duc? nu toti avem prieteni etc.
Se cheama PSIHOLOG. Sau nah, daca esti genul, poti incerca si cu un popa, ca sunt printre ei unii mai buni decat psihologu' de rind.
Așa cum zice GabiDumitrescu.
Să nu crezi că ești singurul, multă lume se confruntă cu probleme.
Trebuie să acceptăm și ajutor extern, de specialitate. Nu este o rușine chiar dacă ești un munte de om. Dacă nu vezi îmbunătățiri după câteva ședințe/întâlniri schimbi psihologul/popa.
Pot enumera soluții multe, dar nu are rost cât timp multe nu se vor plia nevoilor tale.