Părerea mea că nu prea poți, poate doar in stadiu grav (izolarea, automutilare etc ). Cei mai multi își ascund stările, ai văzut în ultimul timp câți adolescenți s-au sinucis? Pe Instagram erau numai un zambet, o prăjitură, o atenție.
Chiar daca esti o persoana cu maturitate emotionala, empatica si intuitiva nu prea poti recunoaste cand cei din jur au depresie. Despresia este o boala care se manifesta diferit de la un om la altul. Unii disimuleaza perfect ceea ce simt. Altii par tristi, dar nu sunt. Altii pot fi depresivi fara sa simta acea tristete care e mereu asociata cu depresia. Poti sa fii depresiv fara sa fii trist. Si multe altele. Dar ca sa raspund totusi la intrebare, depresia se manifesta progresiv si pot aparea mici schimbari de dispozitie, un semn de despresie poate fi atunci cand o persoana isi pierde interesul fata de viata si fata de propria persoana. De exemplu daca o persoana care punea foarte mult accent pe aspectul fizic, apare din ce in ce mai des cu parul nespalat, e posibil sa aiba un episod despresiv in care are stima de sine extrem de scazuta.
Salut! depresivii sunt cei care se rănesc ușor. Tipologia celor buni, a celor care încearcă să-și ascundă durerea, să-și acopere golul din suflet cu sentimentul de mulțumire al celorlalți, care zâmbesc și ascund tristețea, care maschează, uitând, astfel că aparențele și fericirea exterioară, care este doar de fațadă, umbrește atât de mult sufletul, îl săcatuiește, obosesc și se simt extrem de singuratici, aproape ca niște lupi. Funda?
Este atât de amuzant, doar eu am putut citi până la capăt ce ai scris tu, și doar tu ți-ai consuma propriul timp să scrii și să îți pese de alți utilizatori pe un site plin de neserioși
totuș, în fiecare zi mă conving că această galerie obscură care își are portretizate cele mai diverse specii de oameni trebuie neapărat explorată
așa că, ce trebuie să fac ca să intru în religia voastră?
Scuze nu avem prajituri aici ne hrănim cu conturi suspendate.
Persoanele care se afla in depresie sunt mahnite aproape mereu, nu sunt multumiti de viata lor, nu mai gasesc placere in activitatile lor preferate sau alte manifestari. Depresia este o coditie destul de complicata. Si, din pacate, depresia vine la pachet si cu anxietatea.
anonim_4396 întreabă:
anonim_4396 întreabă: