Mă amuză absolut toate răspunsurile primite la această întrebare. Nu mă declar un cunoscător al subiectului, însă îți spun ceea ce știu. Iarba nu provoacă dependență (faptul că cineva cred că are nevoie să fumeze în continuare este strict psihologic, nu reprezintă neapărat o nevoie a corpului). Cantitatea de 0, 3 e oarecum recomandată pentru o țigară făcută. Fumată în două persoane, ar trebui să dea starea căutată, asta dacă este vorba despre marfă bună (nu tratată cu diferite substanțe). Faptul că tu ai reacționat în acest mod mă duce cu gândul la două lucruri: ori nu ești obișnuit cu iarba, iar corpul tău a reacționat în defensivă, ori a trecut o perioadă de când ai consumat ultima oară, iar corpul tău se dezobișnuise.
Trecând mai departe, faptul că la 13 ore distanță încă există senzația de rău, de greață, de durere de cap, de senzație de nechef au legătură cu faptul că nu ești obișnuit cu consumul de iarbă. Sau că marfa consumată era de o calitate nefavorabilă. În principiu, nu ai de ce să mergi la urgență (cu toate că ai putea să o faci pe viitor dacă ai aceleași simptome). Este recomandată odihna și consumul de apă. Eventual și o masă sănătoasă când te trezești (un ou, o salată simplă, un iaurt sau bulgărași de brânză cu smântână) și în cantitate moderată, astfel încât corpul tău să primească un surplus de energie pentru a-și reveni.
Trebuie să știi că iarba este considerat un drog ușor și că nu intră în categoria drogurilor periculoase, precum cocaina sau heroina. Iarba nu provoacă dependență la fel cum nici pastilele sau MD-ul nu o face. Cu LSD, cu timbrul, cu cocaina sau heroina este o altă poveste. În principiu, niciun drog nu este recomandat pentru că produc efecte pe care corpul nu este capabil să le producă în mod normal. De exemplu, MD-ul îți provoacă o stare de fericire dusă ceva mai departe decât în mod normal (având în vedere că te consideri o persoană aflată în depresie, nu există un echilibru între starea de tristețe și cea de fericire peste medie).
Dincolo de asta, iarba a fost întotdeauna considerată a avea efecte terapeutice. De exemplu, o țigară de canabis poate calma o persoană care suferă de Parkinson sau Alzheimer. Dă o stare liniște, de calm și relaxează mușchii. În Statele Unite, în anumite regiuni, marijuana este legală și se vinde în magazine specializate. În Olanda la fel. Iar exemple se mai pot da. Asta pentru că efectele oferite de canabisul de calitate bună sunt net superioare ierbii pe care ai consumat-o tu, de exemplu.
Decizia de a consuma sau nu droguri de acest gen îți aparține în totalitate! Recomandat este să nu o faci, bineînțeles! Dincolo de asta, depresia este o boală pe cât se poate de serioasă. Îți recomand să discuți cu un psiholog, iar dacă este nevoie cu un psihiatru. Nu este nicio rușine să apelezi la astfel de medici (treci peste stereotipurile pe care ți le oferă cu forța societatea românească - în general). Pe final îți mai pot spune că sfaturile oferite de persoanele de pe internet nu se ridică niciodată la calitatea sfaturilor și indicațiilor pe care le poți primi din partea unui doctor care lucrează într-un spital sau într-o clinică privată.
E normal. E simplu: nu te mai droga si in cateva zile o sa-ti treaca. In maxim 3 saptamani o sa revii la normal (ma rog, fara neuronii morti)
Bravo, prima reactie alergica la drog!
Data viitoare s-ar putea sa lesini din prima, sau sa nu te mai trezesti, daca continui s amai pui in gura droguri.
Ma motivezi? nu cred ca se moare din iarba
Deci, ai trecut printr-o reactie alergica severa si tot nu poti sa crezi ca poti murii din atata?
Tie ti-au murit probabil mai mult neuroni, daca nici macar atat lucru nu poti intelege.
Inteleg bro dar nu imi pasa
Din asta nu mai bag
E okay m-am obisnuit? sunt ok acum daca e naturala
Cine stie ce ai fumat, poate tu ai zis ca e iarba, dar cine stie ce a fost. Ideal ar trebui sa mergi la urgente...
Intreaba-ti colegii de joint. Probabil tot pe ei i-ai intrebar "cum să fac" atunci când l-ai bagat in time. Sa-ti plangem oare de mila?
Ai fumat iarba sau chimicale din alea ce fumeaza tot prin RO? iarba nu-ti face nimic, cel putin daca fumezi odata, cel mult te adoarme.Eu din cate stiu prin RO se folosesc chimicale, alea de la care crapi si nu mai ai scapare deloc.Deci ce numesti tu iarba?
Frate am fumat cu un var ca se pricepe a zis ca e iarba mirosea a ceai putin. parca?
E clara ai fumat chimicale omule nu iarba. Iarba se spune la marijuana, asta este canepa sau muguri de canepa indiana, i se spune marijuana.Si stii cum miroase? Nu cred ca stii ca nu-ti pot spune in RO nu am intilnit acest miros, dar miroase a sconcs, adica animaleu ala de prin america care miroase, sigur ai vzut prin desene animate ala cu coada aia mare si dungata.Deci iarba asa miroase, adica miros naspa de tot.Cu cat miroase mai rau cu atat e mai de calitate.
Ce ai fumat eu sunt etnobotanice, adica sunt niste plante din astea cum spui tu gen ceaiuri, dar in ele sunt amestecate substante chimice, asa o ciorba de nici chimistii nu mai stiu cei acolo.Le bagau in acele ceaiuri sa le vanda la magazine, apoi de aia le-au interzis ca au vazut ca de fapt nu erau ceaiuri.Acu se vinde ilegal, dar tot balaria aia e adica chimicale.Mai nou am citit ca baga si otrava de sobolani,serios vorbesc,otrava de sobolani si chimicale care te fac sa te crezi superman,zici ca esti pe alta planeta vezi tot felul de chestii care ies,paianjeni etc,vezi ca toti vor sati gfaca tie rau, faci urat ca dracu am vazut asa pe cineva, am stat langa el, l-am tinut sa nu o ia razna, iesea prin geamuri, pfff daca ai luat asa ceva si organismul tau le accepta o sa dai de dracu.Nu orice organism accepta droguri,dar la majoritatea oamenilor se pare ca merge,asa ca nu mai fuma,cauta sa nu stiu leagate, sa nu mai tragi nici un fum macar, ca o sa devii dependent apoi o sa mori, dar daca asta vrei atunci dai inainte, cu un om mai putin salvezi planeta si asa suntem prea mult, macar sa dispara astia de doi lei spor la ce faci tu acolo
Aa deci e bine iarba trebuie sa fie buna, ce vr bro am luat-o gratis, oricum trag orice ce ***
Si neuronii ramasi ce-ti mai fac? Vei mai continua sa-i traumatizezi? Esti suparat? Ai motive pentru care sa te droghezi? Macar te-ai informat asupra efectelor?
Daca nu iti poti raspune la aceste intrebari, noi nu te putem ajuta.
Am o mica depresie extrem de severa.
Atunci esti liber sa te droghezi... Glumeam. Logic ca glumeam.
Si de ce depresia ar fi un motiv pentru care sa te droghezi?
Pt ca stiu cum e sa fi aproape de moarte mi-am taiat venele am luat pastile am fost inconstient 4 zile am luat pastile de multe ori am incercat de peste 7 Ori sa ma sinucid asa ca nu imi pasa, daca mor eu zic mersi. Pt ca am avut reactii adverse ce aveau "gust" a moarte erau insiportabile si inca ma risc, sperand ca se termina tot.
Si atunci viata mai are sens pentru tine?
Si de ce ai posta pe TPU aceste informatii?
Sa inteleg ca tu vrei incet, incet sa te sinucizi... Pacat. Viata merita traita, nu suprimata de idiotenii.
(https://youtu.be/2W_G3xmSGfo se potriveste pe cest subiect(nu prea are importanta)).
Se intampla asta pentru ca "iarba" asta afectează si ea niste receptori in creier, receptori ce la tine nu trebuiau "atinsi" nefiind nevoie. Se studiază efectele acestuia in psihotraume si adhd, nu se stie cum schimba un om sănătos.
Nu sunt sanatos nu mental, cel putin pana acum am depresie extrem de severa conform unui formular online al unui psiholog punctaj de depresie severa 20, mi-a iesit 40?
Nu te ingrijoa; o sa mori ca un prost, prost si curios de senzatii tari. :'(
E prima oara, e normal ca si corpul tau sa reactioneze asa pentru ca nu am mai simtit senzatia asta
Inearca sa nu mai fumezii iarba deloc, daca simtii nevoia s-o faci, abtine-te pentru ca o sa ajungi la dependent de iarba. Sper ca te am ajutat
si btw, e normal
Ai luat stropeala, sau ai fumat prea mult, iti dai seama ca ai fumat prea mult cand vezi culorile mai aprins sau vezi ca un fel de cascadă, in rest cel mai probabil ai simtit ca dinti si saliva nu sunt ale tale si vedeai sputin slow motion sau cand te-ai pus pe spate simteai ca cazi in gol, daca nu ai avut nimic din astea inseamna ca ai fumat stropeala
Si vezi ca trebuie sa miroasa a ceva menta, ceai Daca mirosea combinat cu solutii chimice inseamna ca nu e buna
Nu te mai droga. daca te droghezi, in cap iti mor niste neuroni. "se ofilesc", zis mai frumos. nu devii mai prost, dar acei neuroni care raspund pentru o parte a corpului, stanga sau dreapta, iti pot afecta vederea, locomotia (adica poti ramane paralizat, sa nu te mai poti misca, efectul e ca la un accident vascular). Asa ca nu e o idee buna sa mai incerci inca odata.
LarisaChe07 întreabă: