| Cosmin23434 a întrebat:

Salut,nu am întrebat nimic niciodată pe acest site, insa vreau sa o fac acum. Am o problemă, ori e in mintea mea ori e pe bune. In decembrie am fost la un gastroenterolog și am făcut o ecografie și mi-a zis că am bila leneșă și un început de gastrită, ca să mă conving că e adevărat am mai mers la un alt doctor și la fel mi-a zis, am luat atunci un tratament și m-am simțit bine. Eu sunt la muncă în afară, am 20 de ani, vreau sa zic că sunt foarte stresat de 2 luni,deoarece m-am retras singur,nu am prieteni aici, nu am cu cine sa ies, muncesc de luni până vineri și în weekend stau toată ziua in casa in pat sa mă joc pe PlayStation, nu ies că nu am cu cine, vreau sa menționez că tot în decembrie am facut niste analize și am fost la un doctor și toate erau bune doar că mi-a zis că calciul e rău și pot avea crize de calciu, plus aveam carența de vitamina d3, mi-au dat pastile și sincer mă simțeam bine de la ele insa aici unde sunt uit sa le iau pentru că mă iau cu muncă și una alta. De 2 luni mă gândesc că poate sunt bolnav, mă gândesc să nu mor, sa nu pățesc ceva, iar de vreo 3 săptămâni am zile in care amețesc, mai ales după ce mănânc mă ia o amețeală și o stare de rău, nu zi de zi dar cam la 3 zile și de 2 săptămâni mă tem sa mănânc sa nu mă ia raul, efectiv la muncă nu am nimic cum ajung acasă și iar sunt izolat de lume ca să zic așa, mă ia panica, mă stresez rapid și mă pierd. Am slăbit 2 kg in 3 săptămâni jumate, dar m-am și înălțat, cred că de asta, am slăbit pentru că nu prea mai mănânc cum mâncam odată de teama sa nu mă ia amețeala și pe lângă asta muncesc zi de zi și la muncă nu am nimic, mănânc la ora 12 amiaza și seara când ajung acasă mă tem sa mănânc, am ajuns sa caut pe net diferite boli și să mă stresez să nu le am eu, eu alte simptome nu am, am scaune verzi(asta din cauza bilei, le am de vreo 4 luni) iar de vreo săptămână jumate seara când mă bag in pat și mă gândesc la unele chestii rele simt așa un fior in corp parcă aș muri pentru o secunda. Nu știu cum să explic și mă agit și uneori când mă agit așa am și palpitații, eu nu eram așa, dar de 2 luni nu știu ce m-a luat..mai stau aici 2 luni,mulți mi-au zis că am anxietate, am făcut și un test de anxietate și a ieșit că am anxietate severă, nu știu și zi de zi se aud zgomote in stomac și am zis că am slăbit, aveam 82 kg și 180 înălțime, acum am 80 kg și 185 inaltime, m-am înălțat în 2 săptămâni destul de mult. Aș vrea un sfat ce as putea sa fac? Mulțumesc

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
2 răspunsuri:
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Dacă stai să cauți diagnostic pentru orice lucru mărunt in viața ta nu o să te bucuri niciodată de ea. Și ca sfat: apucă-te de sală

| natur a răspuns:

Sambata si duminica mergi intr-un parc, plimba-te sau alearga IN AER LIBER. Pe langa faptul ca faci miscare ai si sansa sa iti gasesti niste prieteni. De asemenea gaseste ceva ce iti place sa faci. Gandeste-te ce subiecte te intereseaza si incearca sa citesti carti referitoare la ce-ti place. La inceput va fi mai greu. Asa este intotdeauna cand incepi sa faci ceva nou. Este pacat sa-ti pierzi timpul, care nu SE MAI INTOARCE, cu jocul pe PlayStation.
Gastrita poate fi cauzata de stres, alimentatie nesanatoasa, etc.
Vezi si aici: https://www.bioplant.com.ro/blog/sanatate/gastrita-si-alimentatia