Salut, sunt aici pentru ca am o mică problemă. De 2 ani comportamentul meu s-a schimbat destul de mult. Spre exemplu am perioade în care sunt extrem de fericită, energică (fac lucruri care nu-mi stau în fire, spre exemplu cant, dansez prin casă sau îmi găsesc foarte repede ceva creativ de făcut). De asemenea am zeci de idei, obișnuiesc să stau trează noaptea deoarece nu îmi pot goli mintea (parcă creierul meu ar fi un tren iar călători ar fi gândurile) și totuși deși dorm vreo 5 sau 4 ore pe noapte a doua zi sunt și mai energică. Prietena mea spune că sunt destul de greu de suportat când am acest gen de zile, că vorbesc mult, fac glume și schimb repede subiectul de discuție. Faza e că mi se întâmplă că de obicei după aceste stări vin "zilele mele negre" când nu am chef de nimic, mă întristează și enervez din absolut orice și îmi fac rău (îmi mușc încheieturile și buza de jos până la sânge, mă tai și în situații delicate mă dau cu capul de pereți de nervi sau altele...). Obișnuiesc să întru în această perioadă din cauza unor lucruri minore (îmi spune mama că nu învăț bine, cineva îmi face un compliment dar am impresia că minte sau am impresia că o persoană iubita e extrem de supărată pe mine). Daca în zilele mele bune am idei grămadă, ei bine în această perioada simt că am capul gol și am o impresie groaznică despre mine. Am încercat să mă sinucid de 2 ori, să iau un pumn de pastile și să îmi tai venele de la mâna stângă (am un semn destul de urat acum...). De obicei ies din aceste perioade după vreo săptămână sau 2. M-am obisnuit cu toanele mele, însă de curând s-a agravat. Spre exemplu la ore profesorii îmi atrag atenția că nu sunt atentă, însă îmi e imposibil să mă concentrez câtuși de puțin. Simt ca capul meu e plin de ganduri, idei și alte prostii și nici nu mai percep lucruri din jurul meu. (Spre exemplu la Biologie, când profesoara ne preda, nu puteam să mă concentrez pe mai nimic din ce spunea însă mâna mea continua să scrie, tot așa și la matematică, deși aveam de lucrat o ecuație, stăteam cu pixul în până privind în gol și încercând să-mi limpezesc creierul însă fără folos. Prietena mea spune că nu mă înțelege, că ba acum sunt super fericită și iritabilă chiar, iar peste o săptămână sau mai puțin sunt super tristă și nu îmi pasă de nimic.
Am făcut un test online de psihiatrie în glumă și răspunsul a fost că am tulburare bipolară sau ceva însă nu prea cred în asta. Totuși am vorbit cu profesoara mea de Științe sociale și mi-a spus că ar fi bine să merg la consiliere. Îmi e frica să mă duc... Așa că aș vrea să vă cer voua părerea mai întâi. Nu cred că vârsta ar conta, însă totuși am aproape 14 ani... Nu sunt tristă de obicei de și nici nu știu de ce am aceste ieșiri, părerea mea e că poate e din cauza pubertății dar aș vrea să fiu sigură

Primeste binele raul, bucuria, tristetea cu intensitate moderata. Cauta tot timpul calea de mijloc.Zambeste...

Mergi la consiliere liniștită, nu iti taie nimeni capul. Pentru echilibrul tau mental, ar trebui sa discuți si cu un psihiatru pentru adolescenți. Bolile nervoase se trateaza in ziua de azi si in timp, se vindeca.

La 14 ani si deja ai incercat sa te sinucizi de 2 ori? si parintii tai nu te-au dus la psihiatru inca? oamenii astia sunt sanatosi?
nu ai nevoie doar de consiliere, ai nevoie de medicamentatie, deci cautati un psihiatru si mergi cat mai repede, acele pastile sunt neaparat necesare in cazul tau altfel va fi nasol si doamne fereste te sinucizi!
Ar fi trebuit sa te stapanesti viata e frumoasa sau grea dar nimeni absolut nimeni nu ar trebui sa se sinucida in nicio situatie posibila, iar tu desi inca n-ai gustat nimic din viata de adult grea cum e ea si deja ai incercat, ar trebui sa iti dea de gandit ca ai o problema psihica, insa nimic ce nu poate fi rezolvat cu tratametul propriu-zis!
Deci cat mai repede la psihiatru unde ii vei povesti ceea ce ne-ai spus noua aici!

Pai mama a a flat ulterior de capture că-mi fac rău dar nu prea pare s-o intereseze. A zis ca daca vreau mă duc la consiliere dacă nu nu, să fac cum știu. Am să mă duc după ore asta după ce dau tezele

Faza e ca locuiesc într-un oraș foarte mic, abia avem un spital și nici nu sunt sigură că există un psihiatru ok... Am fost deja o dată acolo, deoarece diriginte se plângea că nu vorbesc mai cu nimeni și nu am prieteni în colectiv, asa ca mama m-a dus într-un final și acolo. Tot în acea perioadă începusem abia să am aceste faze și să mă tai, dar credeam că e normal într-un fel, că toți adolescenți o fac sau ceva. Tot ce conteaza e că nu m-am simțit deloc confortabil, mai ales ca aveam impresia că femeia nu mă prea suferea

Dacă ar afla tată ca mă duc măcar la consiliere ar face un scandal de proporții, așa că bănuiesc că va fi greu să-i ascund. Nu cred că voi ajunge să merg prea curând la un psihiatru, momentan încerc să găsesc răspunsuri pe forumuri

Nu-i pubertate, ci o bola mostenita genetic...

Ai putea incerca sa-L cauti pe Isus(ar fi singura ta salvare/scapare), de acele asa-zise: zile negre

Un psiholog poate că găsești în tot orașul. Foarte puțini adolescenți ajung la gesturi extreme, cam unul din 10000.

Buna!

Hai sa stam de vorba. Vrem sa te ajutam.
Poti primi ajutor specializat in mod gratuit.

Asociatia Telefonul Copilului poate fi partenerul tau de discutii sau poate fi prietenul tau atunci cand te confrunti cu o problema. Confidentialitatea este cuvantul cheie in relatia ta cu serviciul Telefonul Copilului, oferit de organizatia noastra.
Apelul catre 116 111 este gratuit din retelele Telekom, de luni pana duminica, in intervalul orar 08.00 – 00.00. Mai multe poti afla si la: http://www.116111.ro/intrebari-frecvente
Pentru ca problemele cu care te confrunti reprezinta subiecte delicate si te-ai putea simti in largul tau mai degraba in mediul online, te indrumam sa ne transmiti mesajul tau la telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro

Acum poti primi consiliere gratuita si direct de pe telefonul mobil, descarcand aplicatia noastra http://www.116111.ro/descarca-aplicatia

Asteptam sa te ajutam!

Inteleg, e si locatia o problema, strange ceva banuti daca poti sau ai rude care te ajuta si mergi intr-un oras mai mare sa te tratezi, merita, nimic nu ar trebui pus mai presus de sanatate. Unele se duc in alte tari ca sa-is ia amarata de rochie de mireasa, deci pentru tine ar trebui sa incerci cumva sa reusesti indiferent ca e in celalalt capat al tarii!
Pana atunci oricat de greu ar fi in anumite zile (si crede-ma ca stiu cam cat de greu e, fiind un depresiv vechi, am spus-o de cate ori am avut ocazia aici) nu te lasa invinsa, niciodata nu mai pune in practica gandurile sinucigase.
Ai zis ca ai perioade cand cateva saptamani esti bine, gandeste-te ca unii depresivi, cu toc sau anxietate au ceea ce ai tu timp de cateva zile, la ei este de ani de zile si nu s-au sinucis, de ce pentru ca si-au inteles boala si au reusit sa o stapaneasca.
Pana ajungi la specialist (si cauta sa ajungi mai devreme sau mai traziu dar sa nu te lasi pe o ureche), cauta sa iti intelegi starile acestea nasoale, si daca poti sa le eviti pe cat posibil, cum? incercand sa cunosti ce iti face rau, de ex. eu am momente cand ma supar cu cineva si apoi simt nevoia sa fac rau altcuiva la intamplare, ce fac? dupa ani si ani am inteles ca daca dorm 1 ora in momentul in care sunt iritat cand ma trezesc sunt alt om.
Deci am incercat sa-mi studiez starea si sa gasesc o solutie de compromis prin care sa-mi fac un bine si nu un rau!
Incearca sa studiezi si sa vezi in ce zile si care ar fi cauza, te va ajuta putin, dupa care cand mergi la un specialist psihiatru si mai ales cand acesta iti si gaseste un tratament adecvat o sa vezi ca treaba e va imbunatati atat de tare incat vei crede ca esti o alt persoana, de data asta o persoana placuta de toti ceilalti si mai important o persoana care este multumita de sine insisi, deocamdata iti lipseste aceasta multumire si incredere!