Transpirația e normală.Și mie mi se mai întâmplă așa ceva, mai ales când nu aplic un strat uniform de deodorant pe ambele subrațe(că ori mi lene ori mă grăbesc sau mi încă pielea umedă de la duș). Dacă transpiri abundent, poți încerca Transpiblock.La mine o avut efect, și și eu transpir abundent.
Eu am încercat și varianta schimbării deodorantelor.Adică nu folosesc unul o perioadă mai mare, și am observat că nu mai transpir așa tare și nici nu mai put ca un șantierist ), mai ales vara.Acuma nu toți suntem la fel; eu am testat doar asta pe pielea mea, și am văzut că o dat rezultatele dorite de mine pentru mine .
Nu prea are importanta care iti transpira si care nu, foloseste deodorantul, sunt multe alte lucruri de facut decat sa te gandesti ca nu iti transpira ambele zone.
Varianta cea mai eficientă este spray-ul Odaban, îl găsești în farmaciile Sensiblu. Costă cam 90 de lei, știu, e scump, dar merită, fiindcă te ține mult, eu l-am luat acum 2 ani și încă mai am din el.
Îți dai seara cu el, câte un puf, după ce te speli la subrat cu săpun, pe pielea uscată, și te speli din nou la subraţ dimineața. O să vezi efectele chiar a doua zi! Doar că, dacă începe să te usture pielea, nu îl mai folosi câteva zile.
Este mult mai puternic decât transpiblock, trebuie folosit cu atenție și cât de rar este nevoie.
Multă baftă!
Daca chiar vrei o solutie ca sa nu mai transpiri, complet naturala, fara sa folosesti prostiile alea de antiperspirante care sunt foarte rele, iti spun eu acum. Pregatit? DUSURI CU APA RECE. Treptat, dai apa din ce in ce mai rece, pana ajungi sa fie in stare sa faci dusuri complete cu apa maxim de rece. Singura problema? O sa iti fie extrem de inconfortabil la inceput, n-ai s-o suporti. Dar daca ai sa reusesti sa te tii, o sa fii mandru de tine, o sa-ti dai seama de ce vointa ai si de cat de tare esti. Asta e singura chestie, in rest, ai o tona de beneficii. Consumi mai putina apa, termini dusul mai repede, platesti mai putin, corpul elibereaza endorfine, asa ca dupa te simti foarte fresh, revigorat, fericit, gata sa incepi ziua. Face bine pielii si parului, si nu in ultimul rand, daca te tii, dupa cateva saptamani incepi sa nu mai transpiri aproape deloc. E testat, eu dupa doua luni chiar nu mai aveam nici o problema cu chestia asta, puteam sa stau si 3-4 zile cu o singura aplicare de deodorant. Ma rog, sunt si fata, dar o sa mearga cu atat mai spectaculos la tine, fiind baiat! Mi-ar placea sa aflu daca vei incerca) Mie mi-a schimbat viata.
Deci, in fiecare dimineata trebuie sa dau cu dusu cu apa rece la subrat? Si cam cat timp trebuie sa fac asta? 1-2-3 sapt? Si dupa ce fac asta de mai multe ori nu va mai trebui dupa sa o mai fac?
Ideal este sa folosesti numai apa rece, si sa o folosesti pe tot corpul, nu numai la subrat, ca sa ai toate beneficiile. Si la mine dupa vreo 2 luni a inceput sa se reduca f mult transpiratia, deci minim 2 luni, si trebuie sa fii constant, adica fara trisat. Din pacate, daca renunti, treptat o sa revina la stadiul in care era. Uite, stiu ca e foarte naspa la inceput, dar cu cat faci mai multe te obisnuiesti oarecum, chiar daca socul initial o sa fie tot mare. Ideea e sa scazi temperatura gradat. In sensul ca, la primul dus mergi cu o temp mai scazuta, dar o tii numai pe aia tot dusul. La urmatorul, una mai scazuta si o tii tot dusul. Si tot asa pana ajungi la maxim de scazuta. Stiu ca e greu, dar stii cum se spune: no pain, no gain. Pe mine m-au ajutat foarte mult, dar trebuie sa ai tarie sa incepi, si trebuie sa ai si mai milta vointa ca sa continui. Oricum, dupa 2 luni va deveni un obicei, clar, si nu vei mai avea peobleme.