Ești fumător? Ai putea avem hipertensiune arterială. Totuși, cum doctorul de familiei a ti-a găsit tensiune arterială, iar cardiologul nu? Ai putea sa mergi la mai multi cardiologi ca să-ți faci o impresie. De asemenea, te poți gândi dacă ai sau ai avut în familie rude cu probleme cardiovasculare, ai putea fi si tu dispus să le ai. Durerea ar putea fi cauzata si din cauza unei viroze respiratorii netratate bine( mai ales în sezonul asta), deci ai putea sa te gândești și la plămâni, doar daca nu simți și niște înțepături sau junghiuri
Cand e vorba de simptome medicale, mai bine apelezi la un specialist. Altul decat cel care ti-a zis ca esti ok, cu toate ca organismul tau iti arata niste semne.
Legat de durerea in piept, tot ce pot spune e ca eu o am din cauza stresului. Nu am probleme cu inima sau cu tensiunea etc. ci pe fond nervos. Posibil sa fie la fel.
Depinde de durere. Simti ca te arde pe gat? Atunci poate fi vorba de ambele. Este cumva o durere vaga acompanita de alte probleme precum senzatia ca inima nu bate regulat, senzatia de sufocare, transpiratie, oboseala? Atunci este vorba de inima.
Daca durerea este intr-un punct fix, este vorba de un junghi intercostal.
Ti-as sugera totusi sa mergi la un alt cardiolog pentru a vedea care este problema. La 17 ani nu ar trebui sa ai probleme cu inima, mai ales daca nu ai avut cazuri cu probleme cardiace in familie. Totusi, daca vrei sa fii sigur ca nu ai nimic cu inima poti face un EKG, o ecocardiografie, radiografie sau niste analize de sange pentru a verifica colesterolul, zaharul, grasimile si anumite proteine precum eritopoietina - care indica o activitate marita a sangelui (banuiesc insa ca ai facut deja o parte din ele). Analizele astea ar trebui sa acopere atat o problema a inimii, cat si o eventuala obstructie a arterelor coronare.
Hmmm... du-te la un doctor, si nu mai fii asa speriat ca poate fi de la emotii. Si acum iti dai singur emotii.