Am probleme cu capul. Fara pic de exagerare.
Sunt ipohondric. Si imi e frica de moarte, desi am doar 13 ani. Am avut multe momente in viata mea prin care puteam muri: Era sa fiu calcat de masina de 3000 de ori, cred, m-am inecat cu o bomboana insa mama mea era langa mine si m-a salvat in ultima clipa, m-am electrocutat chiar de ccraciun cand am bagat o instalatie stricata in priza. Si ma gandesc, daca masina ma calca, mama mea nu era in camera cu mine sa ma salveze, si muream din cauza electorcutarii, eu. unde eram acum?
Nu prea cred in rai si iad, dar eu, unde voi ajunge? Voi vedea pur si simplu negru si atat? In fiecare zii inventez boli noi, de la cancer la alte chestii, am facut si un atac de panica la scoala.
Ma gandesc, ca daca maine dimineata cand ma voi trezi va fi ultima mea trezire? in patul meu? am probleme mari. Sunt racit tot timpul, viata mea este fotbalul, racit nu il pot juca, ca racesc si mai tare si imi imaginez alte boli. Chiar asa cruda e viata? De ce ma gandesc la moarte de la varsta mea? De ce dupa spusele cresinilor sufletul tau merge in rai/iad, sau oameni care "reinviu", au spus ca aveau de ales, in cer, sau pe pamant. De ce nu vor sa se reintoarca? Suporta sa isi vada familiie suferind? Inainte de nastere, tu unde erai, cred ca cand vei muri vei vedea ce ai vazut inainte de nastere, nimic. Ma gandesc ca cu bolile mele inchipuite nu voi trai mai mult de 20 de ani. Va spun FOARTE SINCER, eu de vara trecuta imi fac in fiecare zii cate o boala inchipuita. Va spun sincer, desi am conditii foarte bune, nu ati vrea sa fiti in locul meu. Nu stiu nimic sa fac, mama mea de cand eram mic ma tine ca in puf si cand voiam sa fac ceva imi spunea "lasa ca face mami" si pentru asta sunt motivul de care toata lumea rade de mine, sunt sensibil, nu stiu sa tin o matura in mana, daca ar fi dupa mine as sta toata ziua pe pc si as juca fotbal, nimic altceva. Mama mea imi demonstreaza subtil ca sunt un parazit care stau degeaba langa casa, insa eu imi dau seama de mult. Chiar daca e cea mai mare prostie sa spun asta, viata mea e de rahat. Nu stiu sa fac nimic, toata ziua stau pe pc sau pe teren, insa am conditii, dar le am degeaba. Sunt timid, sunt considerat prost de majoritatea copiilor din scoala doar pentru ca sunt retras. De ce fix eu? Ce e neinregula cu copii din ziua de azi, sau poate am eu un defect? De ce sunt atat de orbi? Jur ca cand voi creste as vrea sa merg undeva unde sa fie pustiu si sa nu stie nimeni de mine. Mi se pare ca traim intr-o lume de r***t cu oameni de r***t si orbi, care prefer minciunile in loc de adevar. De ce in 2017 toti boschetarii si cocalari sunt considerati smecheri, cei mai tari, iar un om la locul lui este considerat un prost? m-am saturat, cand ma voi gandi ca peste 20-30 de ani voi trai in generatie cu asemenea tentative de avort mi se face rau, sincer. In 2017 nu exista bunul simt, nu exista nimic. Exista doar smecherasi.
Am 2 prieteni adevarati, cu care imi petrec timpul jucandu-ma fotbal. Duminica am turneu la fotbal si cu durere in gat, amigdalita stanga umflata si cu dureri de cap, ma voi duce. Mereu am iubit fotbalul si imi dau viata pentru el. Desi ar trebui sa merg la un psiholog, nu o voi face, deoarece e degeaba. Nu exista leac pentru "prostia mea".
Multumesc pentru cei care au citit pana aici, vreau doar sa imi raspundeti ce am intrebat mai sus, in legatura cu moartea is faptul ca sunt ipohondric. Nu stiu de ce am scris asta, probabil sa ma descarc putin. Inca odata va multumesc ca ati citit pana aici cei care au facut-o.

Se pare ca nu ai citit niciodata Biblia. Daca ai fi citit-o nu ai mai fi avut atat de multe intrebari. Si mai mult ca ai fi stiut de unde venim, cum sa traim si ce se intampla dupa moarte, sufletul tau ar fi fost plin de pace.
Este cat se poate de normal ca sa ne gandim la lucrurile acestea; dar nu este normal sa ne gandim la ce boli putem sa avem; nu este sanatos. Nu trebuie sa ne punem nici intrebari de felul: "Ce s-ar fi intamplat daca.", deoarece acestea nu ne ajuta cu nimic.

Tu esti un tanar neobisnuit cu greutatile vietii. Este bine ca oameni sa nu aiba greutati; dar si lipsa acestora este o extrema. Oricum ar fi, esti prea tanar ca sa incepi sa practici o meserie. Dar nu esti prea tanar sa te apuci de invatat.
Te va scoate din starea aceasta participarea la un voluntariat, indiferent care ar fi acesta: sa aduni gunoaiele de pe strada, sa tai lemne la oameni batrani, sa plantezi copaci cu angajatii de la ocolul silvic, etc. Se apropie vacanta si poti incepe sa cauti de pe acum. De ce voluntariat? Pentru ca te va face sa nu te mai gandesti la tine; iar preocuparea pentru altii iti va aduce satisfactie.
Este bun si fotbalul ca si miscare; dar acesta nu este la fel de bun ca voluntariatul deoarece fotbalul te face sa gandesti doar pentru tine, pentru echipa ta, si lucrul acesta nu dezvolta altruismul.

Iti recomand si cele doua volume ale cartii "Minte, caracter si personalitate": http://www.azsromania.org/Caracter/ dar nu mai mult decat Biblia. Mai intai de toate este vital sa Il cunoastem pe Dumnezeu si sa ne incredem in El. Si Biblia este unul din mijloacele pe care ni le-a lasat Dumnezeu ca sa Il cunoastem.

Amigdala stanga e inflamata. Amigdalita e boala. Eu inteleg ca mori maine, dar pana atunci ar fi dragut sa scrii corect.

Te sfătuiesc sa mergi cu ai tai sau singur la biserica si sa vorbesti cu un preot bun care sa te ajute si sa-si puna patrafirul pe capul tau si o sa-ti citeasca rugăciunea de dezlegare a fricii si acasă sa citesti Acatistul Domnului sau Paraclisul Maicii Domnului in fiecare seara înainte de culcare! Dar te asigur ca in doua săptămâni nu mai ai frica si nici atacuri de panica si nu mai gandesti la moarte si te vei linisti, vei fi in siguranta!

Salut! Ai scris ceva, nu gluma... Mi se pare ca tuturor ne e frica de moarte. Stii cum imi dau seama? Gandindu-ma la faptul ca singurele ganduri care ma pot face sa plang de tristete sunt: frica de urmarea a ceea ce se intampla dupa un cutremur puternic, frica de viitor (cu intrebarea ''oare voi reusi in viata?'') si frica de moarte (la oricine).
Si eu era sa mor de mai multe ori: am calcat pe un artificiu, dar noroc ca a ricosat in alta parte decat in picior, era sa ma inec cu apa, dar noroc ca erau fratele meu si tata langa sa ma scoata din mare, aproape calcat de masina (de ziua mea la 7 ani cand traversam spre casa, pe la 10 ani in timp ce traversam o strada in drumul meu spre casa), aproape sa ma electrocutez uneori. As fi putut bea clor, substante toxice, sa ma arunc de pe cladire, sa imi tai venele pana nu mai pot, ori sa imi dau foc si sa spun ''gata!''. Dar cu toate astea, nu am murit. Stii de ce (cred)? Fiecare are prescris un destin al lui, iar destinul nostru a fost inca sa ramanem in viata. Probabil fiindca avem un rost. Sinuciderea reprezinta o dovada de lasitate, de aia nu am simtit nevoia sa o fac. Mi se pare o prostie, mai ales fiindca stiu ca as supara o tona de oameni, lucru care stiu ca nu mi-ar placea. (nu mai intru in detalii, nu imi place acest subiect legat de sinucidere)
Ce se intampla atunci cand murim? Nu stiu, nu am incercat ca sa iti spun. :) Probabil se spune ca exista iad si Rai, pentru a face cat mai multe fapte bune in realitate. De aceea exista si biserica, ea are rol moral, de a te ajuta sa treci peste (personal, merg ocazional, pentru a ma linisti). Nu e omisa si posibilitatea ca atunci cand murim, sa fie gata si sa nu mai simtim nimic (daca stii, ca la gaini cand le decapitezi, capul nu se mai misca, desi corpul da - nu intreba...). Dar nu e omisa nici posibilitatea ca sufletul sa fie eliberat din trup la deces si sa ajunga ori in iad ori in Rai, si sa poata exista viata dupa moarte. Sunt lucruri pe care oamenii doar le intuiesc. Ce este concret si stiut de cei care sunt, ca sa spun, mai dotati, evident ca probabil le tin secret si nu le spun, special ca sa nu fie categorisiti drept ''civili obisnuiti''.
Nu prea inteleg, cum adica ''inventezi boli''?
Am tot auzit pe la oameni un lucru, si ti-l spun si tie, fiindca i-a incurajat: ''atata timp cat inca existi si esti in viata, du-ti crucea pana la capat''. Nu am inteles prea bine la ce se refera, dar, analizand mai in amanunt as putea-o traduce cu ''atata timp cat traiesti, fa tot ce iti sta in putiinta pentru a ajunge cat mai departe (nu ca distanta fizica)''. O poti folosi in avantajul tau. Mie mi-e frica ca atunci cand dorm sa nu care cumva sa imi inghit limba si o mai scot ca sa verific daca totul e la locul sau. Toate la timpul lor, nu te stresa. E putin probabil ca ''acea zi'' sa fie la varsta aceasta, mai dureaza. Asa cum ai spus si tu, practici fotbal, deci esti sanatos si probabil vei fi si o perioda indelungata.
Viata nu e cruda, iti ofera posibilitati de a-i dovedi ca nu e asa. De ce te gandesti la moarte de la varsta ta? Pai, tu acum, evoluezi si constientizezi anumite lucruri de care este posibil sa nu-ti fi dat seama la varstele mai fragede. De aceea. Prima data cand m-am gandit la moarte, a fost la 7 ani, cand o ruda de a mea decedase si am participat la invitatia aceea in casa, cu toate ca nu intelegeam ce se intampla la inceput, stiu doar ca cei din jurul meu incercau sa ma inveseleasca si sa nu vad cum plang ceilalti, le-a reusit (nu imi amintesc foarte multe, dar tot ce imi amintesc sunt pisici dragute, o masina veche cu un miros placut si pui cu smantana - lucruri care ii placeau si persoanei decedate, respectiv nanul meu, era foarte de treaba si linistit...)
Te-ai gandit ca poate sufletele oamenilor de fapt s-au intors, doar ca sub alte masti si infatisari? Ca un fel de reincarnare. O sa iti pui intrebarea ''pai da, dar de ce daca e sufletul lui strabunica in altcineva si inca nu m-a vizitat?''. Poate, cine stie? Poate exista niste conditii care sa iti spuna ''daca vrei sa te reincarnezi, va trebui sa incepi o viata noua, fara amintirile tale de la inceput, dar sufletul isi va pastra, chiar imbunatati puritatea''. Sunt unele intrebari care nu isi au raspunsul, decat intuindu-l si deducandu-l din ceea ce se intampla deja. Clar si concret nimeni nu poate spune. Se spune totusi ca inainte de a muri, ''iti vezi viata cu ochii''. Tata mi-a mai spus uneori ca avea vise de genul prin care putea alege daca sa ramana sau nu si spunea ''Doamne, Te rog, lasa-ma, am copiii si vreau sa le vad cresterea'' si l-a lasat. :') Eram... Spermatozoid inainte de a ma naste? Se mai spune si ca atunci cand mori, sufletul tau merge prin toate locurile in care ai fost pe decursul vietii, nu mai stiu cat timp statea in iad si cat in Rai, gen, doar ca o previzualizare inainte sa ajunga precis intr-unul din aceste locuri.
Te-ai gandit ca poate doar tu crezi despre tine ca nu stii sa faci nimic? Cum spui asta? Esti foarte bun la scris! Uite si tu cate ai spus aici! Admir foarte mult cand gasesc pe cineva cu care sa fac un schimb de replici in mai bine de 50-100 de randuri, ma linisteste si pe mine. Poate esti bun la atatea, doar sa nu-ti fi dat seama inca. Mama ta vrea doar ca viata ta sa fie cat mai linistita si placuta cel mai probabil, doar ca trebuie sa te mai lase din cand in cand ''de mana'' ca sa spunem asa si sa te lase sa faci si anumite lucruri singur (poti vorbi cu ea despre asta ^w^). Habar nu am ce ar fi de ras daca vezi pe cineva ca sta pe langa mama sa. Ce e gresit in a-ti iubi mama? Simteam nevoia sa stau pe langa parinti fiindca imi era bine, aveam un sentiment de ''protejat si in siguranta''. Multi constientizeaza abia cand e prea tarziu cat de mult au fost de iubiti de parinti si regreta ca nu au petrecut timp cu ei si nu au respectat cele facute.
Te poti apuca de facut lucruri simple initial, cum ar fi sa te duci sa cumperi o paine odata la 4-5 zile, sa duci gunoiul, sa mergi sa duci pachete trimise de ai tai catre alte rude cu mancare spre exemplu sau hainute (cred ca e ok). Iar apoi, depinzand si de cat de mult rezisti, poti incepe sa speli vasele (e suficient si doar ale tale, ii poti spune mamei tale ca vrei sa te pregatesti pe viitor inca de acum), poti sa stergi praful pe muzica frumoasa de la calculator sau pe casti, incat sa o auzi, si poti sa dai si cu aspiratorul/mopul sau chiar sa speli geamurile/oglinizile daca vrei. Ar fi un progres foarte mare, dar ti-ar lua undeva pe la 2 luni ca sa iti devina obicei. Daca ai vointa (ti-o poti induce daca te gandesti ca facand un lucru, te vor aprecia si cei care inainte te-au subestimat initial), e suficient.;)
Si eu sunt sensibil, cred. Dar incerc sa pretind ca sunt o stana de piatra insensibila (cu toate ca nu de fiecare data imi reuseste). Incerc sa evit sa plang pe cat se poate, urasc sa fiu vazut plangand, asa ca uneori ma abtin foarte tare si tin in mine, incat nu mai pot plange ziua respectiva.
Si care e problema lor ca esti retras? E normal sa fii retras. Eu obisnuiam sa tac, mergand pe principiul gresit ''nu vreau sa deranjez, asa ca tac''. Nu deranjezi pe nimeni daca vorbesti, mai ales daca esti o persoana respectuasa, care stie sa asculte si sa si comunice atunci cand simte nevoia. Nu iti fie teama ca atunci cand stii, spre exemplu, un raspuns la matematica pe care l-ai intalnit si intr-o tema de mai de mult. Poti ridica cele doua degete si sa iti exprimi punctul de vedere. Ceilalti copii or sa fie ceva in genul ''WOOOOWWW CUMVA A VORBITTTTT? (in mod voit am lungit consoanele, pentru a arata ca sunt cringey cei care vorbesc in acest mod)''. Cam asa o sa fie atunci cand vorbesti dupa foarte mult timp. Sunt doar ca sa te descurajeze si atat. Nu ii baga in seama pe cei care fac asta. Apropo, cu ocazia asta poti ca printre cei care nu ar reactiona intr-un mod ciudat la aceasta observatie s-ar afla si alti oameni buni (sunt). Nu e chiar asa de greu precum pare... Trebuie doar sa incepi cu putin si sa avansezi incetu cu incetu.
Cum am mai spus, mama ta tine la tine, doar ca nu stie ca ''tinandu-te atata in cusca'', iti provoaca oarecum rau. Doar vorbeste cu ea la un moment dat despre asta deschis si vei afla ca tine la tine, lasandu-te sa fii si independet. (intuiesc ca te afli in situatia in care nu ti se da dreptul sa alegi ce iti place, asa ca ti se ia orice - e simpla rezolvarea, trebuie doar sa ii ceri voie mamei tale sa alegi, sa spunem, un joc/jucarie care iti place tie mai mult, dar doar sa fie una, nimic mai mult).
Nu esti singurul om timid care sufera. Tu doar cauti liniste acum si sa fii ascultat, de aceea ai venit pe TPU, si aici incercam sa te facem sa te simti mai bine cum putem fiecare. Am si eu intrebarile vietii mele cum ar fi ''cum obtin o iubita, sunt iubitul perfect, de ce nu a aparut inca in viata mea acea femeie!?'', ''oare voi avea suficienti bani incat sa intretin o familie pe viitor?''. Sunt multi oameni care sunt asa, pe care nu i-ai intalnit (cum sunt eu :3). Nu ii intalnesti fiindca si lor le este frica ca nu care cumva sa se intample sa dea de oameni rai. Nici mie nu imi place cand intalnesc oameni cu care nu pot vorbi sau sa nu ma inteleaga si asculte pe cat as merita. Trec mai departe. Unde pot sa ascult oameni si sa pot sa imi si exprim sentimentele, acolo e locul meu. Il vei gasi si tu, doar trebuie sa astepti si sa cauti (nu te stresa, ii vei gasi complet random). Teoretic, ai putea trai singur, practic, nu prea. Omul este o fiinta sociabila si are nevoie sa comunice cu ceilalti, la un moment dat vei simti nevoia sa vorbesti si sa asculti. Sa te retragi nu e o solutie, sa lupti (figurativ vorbind), da.
Eyyy, gandeste-te ca inca mai sunt oameni care prefera adevarul. Prefer sa fiu sincer astfel incat sa nu deranjez pe nimeni pe cat se poate. De ce sunt asa de bagati in seama oamenii rai? Ei bine, nu stiu daca pot spune despre cineva ca este rau... Dar pot spune ca are o personalitate diferita cu a mea. Unii oameni au nevoie sa atraga atentia prin propiile modalitati si de a-si exprima trairile, nu e neaparat doar prin comunicare cu scris/viu grai, ci si prin gesturi si fapte multiple. Ca de exemplu, te-ai gandit ca poate un tip care rade de un baiat pe strada, de fapt incearca sa le spuna celor din grupul sau de prieteni ca de fapt e neinteles in familie? Sau te-ai gandit ca atunci cand asculta, sa spunem, cantecele date la maxim, e de fapt propria metoda de a spune ca de fapt sunt bine si fericiti? Habar nu am, daca ar fi sa ii intreb, probabil ar spune ce-am cu ei si de ce vorbesc asa ciudat. :D Dar daca ar fi sa analizam, e chiar posibil ca asa sa fie! (nu am prieteni de genul). In 2017, se foloseste o arma defensiva, respectiv ignoranta. Cand cineva apare in viata ta si vrea sa ti-o faca amara si sa ti-o distruga (fiindca de ce nu, exista si oameni de acest tip), te ascunzi si il ignori (din nefericire, ajungi sa ignori fara sa vrei si pe ceilalti ca sa nu mai dai semne ca existi in imaginatia acelui ''intrus'', recurgand doar la chat-ul privat cu cei de care chiar simti ca ai nevoia). In 2017 s-a intuit ca vor exista masini zburatoare. =))
Sunt paranoic in ceea ce priveste oamenii, prefer ca mereu sa am un semn al intrebarii si mereu sa fiu pregatit cu ''scut'' in spatele meu, sa fiu protejat de posibilele ''injungheri'' pe la spate ale prietenilor. E bine sa fii cu ochii-n patru, dar nu exagerat si sa mai lasi si de la tine. Doar atunci cand se comporta dubios e bine sa fii paranoic, nu tot timpul.
Cu toate cele spuse mai sus, ai putea de asemenea sa mergi la propriul tau ''psiholog'': parintii. Poti discuta cu ei despre problemele de acest gen. De la ei poti primi sustinerea cea mai mare, pe care nici nu ti-ai imaginat-o ca ti-ar putea-o oferi.
Sper ca totul sa fie bine, multa sanatate si succes iti doresc pe viitor in viata! :) Daca mai ai alte nelamuriri sau probleme de discutat, nu ezita sa intrebi!

Esti foarte destept pentru varsta ta. Adica gandesti foarte adanc ca sa spun asa. Frica de moarte e normala, doar ca unii sunt mai mult sau mai putin curajosi. Eu te inteleg, si eu sunt ipohondra, dar doar cand am prea mult timp sa ma gandesc la lucrurile astea. De asta vreau tot timpul sa ies afara, ca sa nu ma gandesc la greutatile vietii. In legatura cu sanatatea, daca crezi ca e ceva in neregula, probabil e, deci spune parintilor ce te deranjeaza si du-te la doctor sa te convingi. In cazul meu, eram super ipohondra inainte sa merg la vreun doctor, am mers la doctor, am facut analize, crezand ca am o boala, si s-a descoperit ca nu am boala aia dar in schimb am alta boala pe care oricum o suspectam. Acum nu mai sunt asa ipohondra, stiu ca am aflat ce e mai rau si ca pot sa iau tratament, iar de alte probleme mai minore ma pot ocupa dupa.
In legatura cu copiii, o sa intelegi ca nu ai nevoie de cineva si totusi ai nevoie. E cu dus-intors. Tu traieste-ti copilaria asa cum vrei tu, nu te gandi prea mult la copiii mai rai, ai multi ani in fata si vei gasi la un moment dat, cu siguranta, copiii cu care te vei intelege. O sa ajungi la liceu, o sa se schimbe lucrurile, asa ca gandeste pozitiv si fa ce-ti place. O sa cresti si o sa dezvolti un spirit de independenta cu care o sa te simti mult mai curajos. Fii tu! Nu ai cum sa ignori sentimentele negative din propria initiativa, pentru ca iti faci mai mult rau, dar iesitul afara sigur iti face bine. Eu ma duc pe plaja cand n-am ce face acasa, ma plimb cu rolele, ma duc sa ma mai uit prin magazine, lucruri obisnuite care te scapa de anxietate. Bafta!:*

Îți înțeleg fricile, experimentez şi eu foarte des tot felul de frici izvorâte din scenarii închipuite, cum că aş avea anumite probleme de sănătate, devin obsedată aşa de tare încât îmi induc singură unele simptome. Însă lucrurile astea trebuie ca fiecare dintre noi să le controleze. Bineînțeles, fiecare om are mai mult sau mai puțin frică de moarte, sau cel puțin, frica de a muri prea devreme sau într-o mod urât, dureros, etc, însă este ceva ce biologic fiecăruia dintre noi i se întâmplă, nimeni nu scapă şi de asemenea, nimeni nu ştie când o să moară. O să îți spun ceva ce, la un moment dat când aveam nişte momente urâte, o fată mi-a spus şi mie şi m-a făcut să privesc altfel lucrurile: dacă în mintea ta există doar lucruri negative, scenarii, concepții. dacă se va întâmpla să mori: fie la 10 ani, fie la 40, fie la 95 şi vei ajunge într-o cameră goală în care vei fi doar tu şi propriile gânduri, ce te vei face? Vei continua să "trăieşti" etern, cu propriile-ți gânduri negative?
Fii optimist, nu mai spune că nu eşti bun de nimic. Cu siguranță eşti, doar că tu te-ai lăsat copleşit de ideea că nu poți face nimic. Încearcă să trăieşti viața cât mai frumos cu putință, eşti tânăr, eşti pasionat de ceva (nici nu ştii cât înseamnă pasiunea în viața omului), ai o viață înainte, trăieşte-o! Încearcă să vorbeşti cu un psiholog, am trecut prin perioade mai grave decât tine şi psihologul este ca un medicament în aceste momente. Îți urez toate cele mai bune şi scapă de gândurile negative!