| Stefa0072004 a întrebat:

Salut TPU am și eu o întrebare la voi: de 4 zile, mi-a apărut o durere sub buric, nu în buric, sub buric, zona are maxim jumătate de cm. Ea se activează la apăsare. Nu se răspândește și în alte zone, rămâne doar acolo, nu este prezenta roseata, umflatura, febra, greata sau chesti d-astea. Ca să fiu drept, am și unele poziți mai "îndoite", adică mai mereu stau rezemat în cot pe partea stânga și acea parte stătea curbata. Nu știu dacă este cumva de la poziție, nu consider că are cum să fie hernie, deoarece zona nu este umflată, nu știu dacă este ceva iritat sau dacă trece în timp. Acum 4 ani, am avut pe neașteptate o durere de burta și mi s-a confirmat puțin mai târziu ca era apendicita. După ce m-am operat de apendicita, am avut psihicul la pământ, mă gândeam la fel de fel de boli. Acum cu această durere către în special de activează la apăsare, mă gândesc doar la "grav" adică ori operație, ori nu știu ce. Nu știu daca este de la poziție, sau dacă este ceva ce trece cu timpul. Acum 4 ani am avut psihicul la pământ deoarece apendicita m-a luat pe neașteptate. De aceea întreb daca e ceva minor sau am alte surprize.

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
1 răspuns:
| MaximAnaMaria a răspuns:

Probabil ai septicemie, du-te la doctor! E cam grav