Pai si tu te-ai dus la doctor si n-ai fost in stare sa-l itrebi ce faci in situatia asta si vii si intrebi pe un forum cu majoritar copii de 12 ani? ))))
Cred că este nevoie să faci o reformă în viață pe toate planurile.
Nu mă pricep prea bine la problema ta; dar oare nu este din cauza lipsei de efort, de activitate fizica, sau poate chiar din pricina prea multului efort, din pricina suprasolicitării?
Nu sunt medic și nici nu am avut problema aceasta. Îți scriu ca unul care cunoaște în mare parte cum funcționează organismul uman (fiziologia). Nu trec niciodată peste sfatul medicului; analizele sunt mai importante decat orice părere.
Cred totuși că în situația ta este nevoie de o pauză alimentară. Adică să ții post negru sărind peste cel puțin două mese, din cel mult 3 mese/zi. În timpul acesta poți consuma ceaiul recomandat. Organismul se va reface, dar trebuie să îl lași, să se îl ajuți astfel și să nu-i mai dai mâncare. Iar apoi să consumi verdețuri, crudități dar fără ulei, fără grăsime și în cantitate mică.
Cerealele integrale de la sanovita și cu laptele de soia de la Inedit ți le recomand pentru fiecare dimineață.
Salut! Si eu am probleme foarte mari la bila, iti recomand sa bei ceai de sunatoare indulcit cu miere de albine. Totodata iti recomand si o vizita la doctor din nou incat sa-ti dea ceva medicamente gen bilaforte sau stiu eu triferment, nospa incat sa nu ai mari probleme pe viitor, eventual un regim alimentar n-ar strica. Evita prajelile si mancarea grasa. Eu asta vara am ajuns la urgente, eram praf din vina bilei.
Ai problema asta de mult timp?
Nu, chiar de foarte mult timp. Evita stresul.